DEICIDE - When London Burns
FORMAT: DVD DATA APARITIEI: 07.03.2006 CASA DE DISCURI: Earache Records 7.0
NOTA METALFAN: 0.0
NOTEAZA ALBUM: 0 voturi
|
Deicide Componenta: Glenn Benton - voce, bas Jack Owen - chitara Dave Suzuki - chitara Steve Asheim - tobe |
TRACKLIST: 01. Scars Of The Crucifix02. They Are The Children Of The Underworld03. Bastard Of Christ04. When Satan Rules His World05. Once Upon The Cross06. Kill The Christian07. Serpents Of The Light08. Dead But Dreaming09. Lunatic Of God`s Creation10. Sacrificial Suicide11. When Heaven Burns12. Dead By Dawn13. Behind The Light Thou Shall Rise14. Deicide15. Crucifixation16. Christ Denied17. Oblivious To EvilBonus :Under The Scars - documentary - 30 min |
Tocmai incercam sa aprofundez cel mai nou album cu Rage, sa vad de ce i-a dat amicul Klawz nota 7 cand mi-am adus aminte ca trebuie sa scriu o cronica de dvd. Ia sa vedem noi...hai sa facem un DVD din 2006 ca de-acum e luna aprilie si desi mai sunt multe aparitii din 2005 netrecute prin ciurul si darmonul cronicarului am decis ca gata : ce-a fost a fost, voi scrie numai despre cele mai "fresh" dvd-uri metal. Fiindca anul a inceput dur, am sa ma refer astazi la o trupa care ar fi putut fi una de referinta in death-metal insa care a ratat ocazia, cam cum rateaza Viorel Moldovan din careul de 16 metri. Ii cunoasteti, sunt cumetrii de la Deicide. Noul lor DVD se numeste When London Burns. De la coperta ce reprezinta Big Ben-ul in flacari, la meniul simplu dar plin de foc si cruci intoarse, totul e 100 % satanic. In plus, Glen Benton e mai in forma ca niciodata, fiind plin de glumitze care mai de care mai reusite de genul : "Big tits and fishy chips, this one is called fuck you and fuck you and Satan rules his world". Smart isn't it ? In plus unul din trei cuvinte e cel pe care il traducea Irina Margareta Nistor pe casetele video cu Chuck Norris prin "du-te naibii !". Parazitii, Eminem ? Mici copii pe langa nenea Benton. Revenind la concertul in sine, trupa suna foarte inchegat pe scena cu solo-uri destul de bune si o ploaie de riff-uri taioase. Deoarece fratii Hoffman l-au lasat cu trupa-n drum pe Glen si acesta a trebuit sa gaseasca rapid doi inlocuitori. Numai ca surprize, surprize, Dave Suzuki (Vital Remains) si Jack Owen (Cannibal Corpse) suna mult mai bine decat predecesorii lor. In plus, publicul pare sa nu-i fi intampinat cu ostilitate , desi schimbarea a fost facuta pe ultima suta de metri. Daca sunetul este bun, nu acelasi lucru se poate spune si despre interpretarea lui Glen care mai mult mormaie cuvintele, iar chestia asta te face sa incurci piesele intre ele. Noroc de anunturi : "dragi consumatori, urmeaza slagarul Kill The Christian dedicat mamelor si bunicilor voastre...va invitam la dans". Deasemeni e bine ca Deicide n-au ocolit piesele mai vechi si am reusit sa recunosc vreo 3-4 din piesele care sunau bine, ma refer la cele din perioada de debut : Lunatic Of God's Creation, Dead By Dawn sau Sacrificial Suicide. In rest, setul cuprinde si piesele titlu de pe albumele Once Upon The Cross, Serpents Of The Light sau Scars Of The Crucifix. Deoarece nu sunt multe depasiri ale limitei de 3 minute/piesa, concertul se termina repede, intr-o ora, fara bis-uri sau alte chestii d'astea "crestinesti". Pe Dvd a fost inclus si documentarul Behind The Scars unde fratii Hoffman inca mai faceau parte din trupa si unde povestesc cum au inceput sa cante, de ce il iubesc ei asa mult pe Satan sau ce tatuaje vor sa-si mai faca; in plus vedem cum trage Steve cu armele (are un magazin specializat si un poligon de incercari) in Saddam si Osama din carton, si ni se povesteste cum isi mentine Glen crucea intoarsa din frunte nealterata de trecerea timpului ("I fuckin' burned it man, and after some time i burned it again"). Plus amintiri din copilarie si o glumitza cu o soparla. Despre muzica ? Aaa, foarte putin, cateva cuvinte acolo, sa nu uitam ca suntem o trupa de death metal. Daca sunteti fani Deicide, cu siguranta ca la ora asta imi cautati adresa prin cartea de telefon, sa-mi dati foc la casa. Cautati degeaba, nu am telefon. Daca sunteti ascultatori de death metal sa stiti ca sunt alte trupe mult mai interesante cu care sa va umpleti timpul liber. Daca nu sunteti nici una nici alta si deci nu va intereseaza stilu' dati "back" la pagina cu cronici si cititi ce au scris colegii mei. Sigur veti gasi ceva interesant.
Aurel Nedelcu Nota: 7
|
Comenteaza la: When London Burns