GOTTHARD - Domino Effect
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 27.04.2007 CASA DE DISCURI: Nuclear Blast Records 9.0
NOTA METALFAN: 8.9
NOTEAZA ALBUM: 13 voturi
Top 2007: #5 |
Gotthard Componenta: Steve Lee - voce; Leo Leoni - chitara; Freddy Scherer - chitara; Marc Lynn - bas; Hena Habegger - tobe |
TRACKLIST: 01. Master Of Illusion02. Gone Too Far03. Domino Effect04. Falling05. The Call06. The Oscar Goes To ...07. The Cruiser (judgement Day)08. Heal Me09. Letter To A Friend10. Tomorrow's Just Begun11. Come Alive12. Bad To The Bone13. Now14. Where Is Love When It's Gone |
Alt album, alta coperta. In stilul binecunoscut. Adica... ce sa mai zic, astia-s ei, cine ii iubeste, ii iubeste asa cum sunt. Cu coperti cu tot. Dar stati un pic sa va explic, ca am citit eu intr-un interviu care e treaba. Steve Lee zice asa: "g"-ul care apare in pozitie centrala, inconjurat de un cerc (da, e un G acolo, ce nu e clar?) este logoul trupei, pe care trebuia sa il stim deja de pe coperta de la Dial Hard. Iar butonasu ala verde din dreapta (dreapta mult) este butonul de play, pe care trebuie noi sa il apasam pentru ca albumul da dea buzna si val virtej in viata noastra. Care e legatura cu titlul? Buna intrebare. Cica atunci cind s-au apucat sa compuna, piesele au inceput sa cada peste ei una mai tare ca alta, exact ca la domino. Si in sase saptamini albumul era gata. Si cica atunci cind faci o fapta buna, ea se intoarce la tine, chestie care de care se ocupa acelasi efect domino. Gotthard au facut o fapta tare buna in 2005, cu discul Lipservice, si binele le-a fost intors prin locuri fruntase in clasamentele anuale (printre care si cel personal al subsemnatului), vinzari, turnee si alte semne specifice succesului regasit. Ne intrebam, desigur, cu totii: vor reusi sa se mentina? Exista viata dupa Lipservice? Pardon, stati sa scot semnul intrebarii: exista viata dupa Lipservice! Chiar daca la primul contact nu am fost atit de entuziasmat pe cit ma asteptam sa fiu, am stat si m-am mai gindit un picusor si mi-am dat seama ca Domino Effect e o continuare buna, totusi. In plus, creste in timp. Schema de baza e aceeasi, adica rock melodic, cu accent pe refrene si pe vocea formidabila a lui Steve Lee, dar unele detalii sunt putin modificate: tonul chitarilor e mai aspru, mai greu, dar clapele cistiga mai mult loc si mai mare diversitate. Adica un fel de actualizare a sunetului, dar si o usoara sofisticare a lui: nu mai e simplu si direct, se simte atentia la aranjamente si orchestrare. Dar esenta e aceeasi si se recunoaste imediat. Cind vine vorba de rock'n'roll, Gotthard sunt niste tipi pe care poti sa te bazezi. Au spiritul, inspiratia, maiestria creatoare si interpretativa in singe. Asa imi explic eu ca, dupa calculele mele, rata de reusita pe acest disc este de 10/14, ceea ce e cam bine. Totusi, patru piese mi se par sub norme, ceea ce e cam rau pentru ele. Heal Me e prea Ac/Dc si nu are nici refren ca lumea, Bad to the Bone e prea Whitesnake si nu are nici refren cum trebuie. Tomorrow's Just Begun ar fi bunicica pe strofe, dar e singura al carei refren nu reusesc sa-l tin minte. Letter to a Friend e balada in plus, pentru ca deja mai sunt inca 3, mult mai bune: Falling, speciala si datorita pianului si viorii; The Call, confirmata ca cea mai buna piesa de pe disc prin alegerea ei ca single si videoclip; si Where Is Love When It's Gone, un moment acustic cum nu se poate mai potrivit pentru incheierea albumului. Interventiile discrete ale acordeonului imi dau asa o stare de melancolie si parca ii si vad cum stau pe marginea bazinului fintinii dintr-o piata veche a unui burg, e plin de frunze roscate pe piatra cubica, soarele e la apus, trecatorii se opresc sa-i asculte si ala cu acordeonu e un mosneag cu palarie care zimbeste parinteste in timp ce ii acompaniaza: asa e, baietii mosului, where is love when is gone? Deci scazind patru, ramin zece, care imi plac toate, si n-am ce-i face. Mai repede (Now, Master of Illusion) sau mai incet (3 balade bune pe un singur disc e o performanta rara), mai cu riff (The Cruiser) sau mai cu clapa (The Oscar Goes to...), mai orientala (Gone too Far) sau mai pop (Domino Effect) melodia e mereu punctuala la intilnire, irezistibila si gata sa te prinda in mreje. Wow, ce cuvint misto: mreje. Probabil ca daca ar fi venit de la alta trupa, piesele astea care ma fac sa dau forward mi s-ar fi parut foarte tari. Dar ia uite cum lucreaza efectul domino, ai fixat un nivel, el vine mereu inapoi ca sa bintuie realizarile ulterioare. Lipservice avea mai putine rateuri, dar micile schimbari strecurate in Domino Effect le fac destul de diferite incit sa nu poata fi clar departajate. Asa ca nu pot sa spun decit ca Domino Effect imi place foarte mult, dar parca totusi, mai mult m-a atins parfumul vremilor de alta data de pe Lipservice. Mai mult cu jumatate de punct.
Klawz Nota: 9
|
Master Klawz, m-ai facut curios. O sa dau si o sansa acestor tipi, mai ales daca ei canta prin burguri pe langa fantani :)
O cronica foarte buna! Nu am ascultat inca albumul, dar mi s-a facut pofta! Thank you klaws :)
Foarte misto albumul asta :)