LACRIMAS PROFUNDERE - Ave End
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 28.06.2004 CASA DE DISCURI: Napalm Records 6.0
NOTA METALFAN: 8.6
NOTEAZA ALBUM: 2 voturi
Top 2004: #35 |
Lacrimas Profundere Componenta: Oliver - chitara Christopher - voce Steinheim - clape Willi - baterie Fright-C - chitara Daniel - bas |
TRACKLIST: 01.One Hope's Evening02.Ave End03.To Bleed Or Not To Be04.Sarah Lou05.Amber Girl06.Testified07.Astronautumn08.Evade09.Wake Down10.Black11.Come, Solitude |
Incepand inca din anul 1993, fratii Schmid, nucleul grupului Lacrimas Profundere, au incercat sa se impuna pe teritoriul metalic cu o muzica dark si melancolica. Odiseea muzicala a austriecilor continua in 2004 cu al saselea capitol, albumul Ave End , o extensie a discului precendent, Fall, I will Folow . Daca in trecut Lacrimas Profundere nu reauseau sa scape de complexul Anathema, influentele grupului britanic simtindu-se acut, iata ca noua orientare stilistica ii departeaza foarte mult de sound-ul Anathema si ii apropie de gotic/love metalul modern, specific unor trupe ca HIM, Entwine sau 69 Eyes. In ciuda acestei noi abordari muzicale, temele de baza Lacrimas Profundere au ramas neschimbate, melancolia, tristetea si starile depresive constituind si de data aceasta punctele cheie. Fata de albumele precedente se remarca o evolutie consistenta la nivelul compozitional, piesele fiind mai bine scrise, cu o durata medie de 3:50 de minute, astfel incat sa fie suficient de lungi incat sa se remarce, fara insa a deveni plictisitoare. Accentul cade in general pe riff-urile de chitara, acestea fiind scheletul pe care se construieste fiecare piesa, dar un rol semnificativ il are si clapa, care intervine pentru a intregi atmosfera. Sectia ritmica isi face treaba corect, fara insa a iesi cu ceva in evidenta. Din pacate insa, unul din punctele slabe ale discului il reprezinta vocea lui Cristopher, care a renuntat complet la growl si la vocalize agresive in favoarea unei voci "clean", adesea sintetizata, cu tonailtati care se vor melancolice, dar care degenereaza uneori in niste lamentari destul de ridicole si chiar, pe alocuri, enervante. Albumul are in general un tempo moderat, dar nu lipsesc nici pasajele mai rapide, alternanta intre ritmuri lente si alerte oferind cele mai bune piese ale discului: Ave End, Sarah Lou si Black . Exista unele compozitii care tind spre zona electro, industriala ( Astronautumn si Evade ) dar si unele secvente axate pe atmosfera, melodii care devin plictisitoare ( One Hope's Evening - o piesa relativ slaba, neinspirat aleasa pentru a deschide albumul si Come, Solitude - lenta si monotona). Chiar daca Lacrimas Profundere au eliminat asemarile izbitoare cu Anathema, nu se poate afirma ca noul lor album este original, Ave End constituindu-se doar ca un album corect, care nu exceleaza decat la capitolul productie.
Dragos P. Nota: 6
|
nu ma omor dupa ei..