SONATA ARCTICA - Reckoning Night
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 22.09.2004 CASA DE DISCURI: Nuclear Blast Records 7.0
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 9 voturi
Top 2004: #53 |
Sonata Arctica Componenta: Tony Kakko - voce Jani Liimatainen - chitara Tommy Portimo - baterie Marko Paasikoski - bass Henrik Klingenberg - clape |
TRACKLIST: 01. Misplaced02. Blinded No More03. Ain't Your Fairytale04. Reckoning Day, Reckoning Night05. Don't Say A Word06. The Boy Who Wanted To Be A Real Puppet07. My Selene08. Wildfire09. White Pearl, Black Oceans10. Shamandalie11. Wrecking the Sphere (Japan only) |
Progressive/power metal de foarte buna calitate, iata deviza celor de la Sonata Arctica. Desi radacinile si preferintele lor muzicale au diverse influente, conteaza prea putin acest lucru, pentru ca cei cinci finlandezi stiu sa cante si demonstreaza din plin acest lucru pe ultimul produs de studio: Reckoning Night . Discipoli ai celor de la Stratovarius, trupetii reusesc sa evite copierea maestrilor, aducandu-mi aminte de cei de la Savatage si, de ce nu, de Nightwish, o trupa foarte la moda in zilele noastre. Albumul incepe in forta cu piesa Mispaced , cu un ritm alert si o demonstratie de virtuozitate a claparului Henrik Klingenberg, unul din atuurile trupei. Inceputa in forta piesa se mai linisteste spre sfarsit, pentru a se termina intr-un cor foarte bine aranjat, incepand sa puna in evidenta calitatile vocale ale lui Tony Kakko. Blinded No More , piesa numarul doi, este favorita mea, cel putin din punct de vedere al aranjamentelor vocale, vocea fiind la inceput mult mai grea decat de obicei, mai grava, in ton cu rifurile apasate ale chitarilor. Registrul si timbrul vocal este schimbat de foarte multe ori in decursul celor cinci minute jumatate ale piesei, culminand cu un cor in genul heavy metalului de acum 10-15 ani. Nu acelasi lucru putem spune despre Shamandalie , o piesa mult mai asezata, aproape o balada, mustind de emotie si sentiment, in care Tony striga dupa iubire, prietenie si speranta. Melodia care m-a impresionat cel mai mult este The Boy Who Wanted To Be A Real Puppet , construita pe o combinatie de rifuri si claviatura, cu un ritm mediu dar foarte bine intretinut de curgerea clapei, punctata de un solo de chitara excelent. Cea mai ritmata si mai difersificata din punct de vedere al rifurilor si partiturilor de claviatura si voce mi s-a parut My Selene , care impreuna cu Don't Say A Word (piesa aleasa si ca single, ajunsa pe locul 1 in topul finlandez la o saptamana dupa lansare) si The Boy Who Wanted To Be A Real Puppet , reprezinta punctele forte ale albumului. Fara a fi un fan al stilului practicat de finlandezi, pot spune cu mana pe inima ca acest album mi-a trezit interesul pentru acest gen de muzica, ignorat uneori din cauza unor prejudecati si pareri proaste nefondate. In mod cert una din cele mai bune trupe din aceasta arie a rockului, Sonata Arctica isi demonstreaza clasa, avand in componenta cinci muzicieni deosebiti care reusesc sa se ridice la inaltimea asteptarilor, atate ale casei de discuri cat si ale fanilor de pretutindeni.
SkyDancer Nota: 7
|
am observat prima data sonata arctica dupa ce am ascultat piesa the cage care este cea mia reusita creatie a finlandezilor.
asculta si kingdom for a heart sau fullmoon si vezi tu care e de fapt realitatea.
Fain albumul.Merita aproape un 9.Totusi are si piese de umplutura,ceea ce le strica reputatia.E evident ca nici o trupa na avut toate albumele bune,dar n-am mai vazut nici o trupa care combine piese bune cu piese de 2 lei precum Sonata Arctica.Totusi albumul e reusit si probabil cea mai buna productie a lor.Felicitari.