DREAM EVIL - The Book Of Heavy Metal
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 31.03.2004 CASA DE DISCURI: Century Media 8.0
NOTA METALFAN: 8.4
NOTEAZA ALBUM: 3 voturi
Top 2004: #89 |
Dream Evil Componenta: Niklas Isfeldt – voce Gus G. - chitara Snowy Shaw - baterie Peter Stalfors – bas Fredrik Nordström - chitara, clape |
TRACKLIST: 01. The Book Of Heavy Metal (March Of The Metallians)02. Into The Moonlight03. The Sledge04. No Way05. Crusader’s Anthem06. Let’s Make Rock07. Tired08. Chosen Twice09. M.O.M.10. The Mirror11. Only For The Night12. Unbreakable Chain |
“Meeeeeeetaaaaaaal!!!!” – cu acest strigat metalic, a la Halford, se deschide cel de-al treilea album al grupului suedez Dream Evil, The Book Of Heavy Metal, precedentele realizari fiind datate 2002 (Dragonslayer) si 2003 (Evilized). 100% heavy metal este ceea ce defineste cel mai bine acest produs, iar prima piesa si cea care da numele albumului este de departe si cea mai buna, un adevarat “imn – profesiune de credinta” depus pe altarul metalului: “I’ve signed a contract with the Devil / I die to become immortal / (…) give up all my life to be / In the book of heavy metal!” Un mesaj care, cu toate ca nu este original, fiind sincer si direct vorbeste de la sine despre intentia scandinavilor. Nu este un album conceptual si nu exista nici o poveste speciala in spatele pieselor, ci The Book Of Heavy Metal este, asa cum spun si trupetii, un adevarat “manual” de heavy metal, in care se regasesc toate ingredientele unui album de succes: excelente solo-uri de chitara si de clape, o voce perfecta pentru genul abordat, melodii cu tempo alert si mediu plus o balada, coruri care puncteaza epic multe momente ale discului si dau un plus de savoare unor piese precum In The Moonlight, Chosen Twice sau Crusader’s Anthem, etc. In plus, pe album putem auzi si cativa invitati cu nume grele in rock, cum sunt: Andy La Rocque (King Diamond), Metal Mike (Halford, Painmuseum) si Stefan Elmgren (Hammerfall). Daca e sa cautam nod in papura, putem dedecta usor tot felul de influente care se regasesc pe The Book Of Heavy Metal: Helloween (In The Moonlight), Twisted Sister/Whitesnake (Let’s Make Rock), Europe (Only For The Night), Scorpions (balada Unbreakable Chains). Din punctul meu de vedere nu este nici o problema, pentru ca asa cum am spus, Dream Evil nu inseamna in primul rand originalitate, ci o stare de spirit cu care se vor identifica toti ascultatorii fideli genului heavy metal. In concluzie, un produs care pica foarte bine in peisajul metalic actual si, pana acum, unul dintre cele mai bune realizari de gen din 2004 care va spori numarul de fani ai scandinavilor. Piese favorite: The Book Of Heavy Metal, No Way, The Mirror.
Kos Nota: 8
|
Comenteaza la: The Book Of Heavy Metal