Metalfan 20: Călin Pop – Celelalte Cuvinte

Celelalte Cuvinte este o trupă emblematică a rockului românesc, formată în 1981 la Timișoara. Stilul lor unic îmbină elemente de rock progresiv, hard rock și heavy metal, fiind recunoscuți pentru versurile poetice, melodiile complexe și vocea specială a lui Călin Pop. Albumul lor de debut, Celelalte Cuvinte, lansat în 1987, a marcat începutul unei cariere prolifice, urmat de materiale apreciate precum Se lasă rău, Armaghedon și Ispita. Trupa este cunoscută pentru profunzimea mesajelor și pentru spectacolele live memorabile, care reușesc să creeze o conexiune specială cu publicul. Ce a insemnat Metalfan pentru Călin Pop, compozitor, solist vocal inconfundabil și chitarist al trupei Celelalte Cuvinte ?

[Primul interviu Celelalte Cuvinte publicat de Metalfan pe 7 martie 2006; autor: Klawz]

Una dintre rarele aparițîi ale Celorlalte Cuvinte în București se va produce sîmbătă, 11 martie 2006, cu ocazia concertului organizat de Metalfan la Sala Agronomia. Iată că avem și bucuria ca unul dintre prea rarele interviuri cu Celelalte Cuvinte să fie găzduit de paginile Metalfan. Și avem și emoții să stăm de vorba cu Călin Pop, chiar dacă doar prin „www” și nu față în față, și chiar dacă atitudinea lui nu a fost nici un moment aceea a unui rockstar plin de importantă, care are în spate, alături de colegii săi, aproape treizeci de ani de muzică sintetizati în șase albume și jumătate. Muzică e tot ce contează pentru ei, Cuvintele pe care nu le spunem – Celelalte – dar voi să luați în seama și cuvintele acestea, pe care ni le spune în continuare Călin Pop, în răspuns la iscodelile mele.

Majoritatea membrilor trupei, dacă nu chiar toți, sunt absolvenți de facultăți cu profil tehnic. Cum se face că v-ați apucat, totuși, de muzică și ați continuat să faceți muzică mai bine de 25 de ani?
Trei dintre noi (Leontin Iovan, Marcel Breazu și subsemnatul) cântăm  împreună de pe vremea liceului (1977) în Oradea sub titulatura Sonic. Tocmai conștientizarea faptului că cel mai propice mediu necesar afirmării trupei este cel studențesc, ne-a împins să dăm examen la facultățile din Timișoara, un oraș pe acea vreme de mare tradiție în ale rock-ului. Așa că pasiunea noastră pentru muzică depășea pe atunci orice ambiție studențească. Pe scurt, am dat la facultate că să cântăm și că să avem unde și la cine cânta.

Reușiți să trăiți din muzică?
Categoric, nu! Și nici nu dorim asta. Noi trăim pentru muzică și nu din muzică. Ar fi păcat să patam cu compromisuri cel mai sincer lucru pe care putem să-l facem în această viață, muzică. Facem fiecare altceva, diverse activități din care ne descurcăm financiar. Acolo eventual facem compromisuri, dar în muzică noastră nici unul. Numai în acest fel ne putem permite să cântăm ceea ce vrem și simțim, fără să ne pese de modă, de curente și de ceea ce se poartă și se cânta.

Aveți alte proiecte muzicale în afară de Celelalte Cuvinte?
Din lipsa de timp, nu. Doar, personal, mici și mărunte colaborări, din pasiune pentru muzică.

Una dintre caracteristicile trupei este că nici un album nu e asemănător cu altul. Cum se explică aceste schimbări ale sunetului?
Nu vrem să ne plictisim de ceea ce cântăm și, cu atât mai mult, nu vrem să-i plictisim nici pe cei ce ne ascultă muzică. Din spusele unor mari muzicieni, am înțeles încă de cînd eram adolescenți faptul că cheia succesului vine într-o mare măsură și prin diversificarea expresiei muzicale și a stilului abordat. O mare inspirație o reprezintă pentru noi și realitatea înconjurătoare astfel încât, de multe ori, muzică compusă este direct influențată de mesajul transmis, de text.

Dar nu v-a fost teamă că veți dezorienta fanii, că trupa își va pierde identitatea? Cît de importantă este relația cu fanii voștri?
Nu ne-a fost teamă niciodată. Și asta pentru că am avut încredere în noi,  în ceea ce am creat și am cântat. Acest fapt îl simte toată lumea în clipă în care apărem pe scenă. Noi ne respectăm fanii și încercăm să fim cît mai aproape de așteptările lor, îi ascultăm și cînd ne laudă dar și cînd ne critică. Îi ascultăm în măsură în care ne ascultă și ei pe noi.

Aveți un fanclub?
Am avut acum cîțiva ani. Acum, nu.

În ce credeți că se găsește identitatea trupei, ce credeți că o diferențiază de celelalte? Cum ați defini stilul de muzică pe care îl cântați?
Identitatea trupei începe de la titulatura și continuă cu un stil, deși divers, inconfundabil că structura componistică, ca  sunet, ca voce, ca ton de bas, chitară-bas, claviaturi, tobe, etc. Este un rock progresiv cu o multitudine de tente – clasice, folclorice,  preclasice, metalice, arhaice, simfonice, etc. Dacă vreți, un rock de fuziune.

Sunetistul vostru, Ovidiu Roșu, este considerat membru al trupei cu drepturi depline, un obicei mai rar întîlnit la trupele rock. Care sunt responsabilitățile sale și cît de important este sunetul pentru Celelalte Cuvinte?
Responsabilitatea să principala este, normal, de a face ca trupa să sune cît mai bine. În același timp, reprezintă și un suport moral deosebit, salvând nu de puține ori starea psihică a colegilor înainte de intrarea pe scenă, lăsînd uneori (pentru cineva din afară trupei) senzația unui antrenor de echipa sportivă. Este un membru al familiei Celelalte Cuvinte, familie pentru care sunetul este cel mai important dintre toate.

Albumele Se lasă rău și Armaghedon au fost și sunt încă foarte apreciate de metalistii români. În ce măsură va considerați apropiați de curentul heavy-metal?
Noi nu am căutat cu tot dinadinsul să cântăm neapărat metal, dar așa a fost starea, așa au cerut textele prin mesajele transmise în aceste două albume, în care credem că ceea ce am transmis și am spus precum și atmosfera lor sunt lucruri esențiale, mai importante decît rifurile chitării și bătăile duble ale tobei mari.
 
Ascultați heavy metal?
Cîteodată, da. Mie, personal, mi-a plăcut, la vremea respectivă cînd a fost scos, în 1982, The number of the Beast al celor de la Iron Maiden. A fost doar un exemplu, asta neinsemnind că nu mi-au plăcut și altele: Judas Priest, Megadeth, Metallica, Pantera, etc. Mi-au plăcut și m-au impresionat trupele heavy metal care au avut în primul rînd de spus ceva, de transmis ceva, și nu acelea care, pe lîngă rifuri de chitări, bătăi duble de tobe și un pic de “voce” (….) au pus texte de umplutură, urmărind doar tehnică instrumentală.
 
Cunoașteți vreo trupa din undergroundul metalic românesc? Poate Magică, Negura Bunget, Taine, Trooper?
Da, am ascultat: Trooper, Taine, din exemplul tău.
 
Ce trupe românești, ce chitariști români din nouă generație v-au impresionat?
Luna amară – pentru acuratețea mesajului, agresivitatea și conținutul lui, originalitatea compoziției și a sound-ului. Chitariști tineri există mulți și buni, dar fără trupa bună nu mă impresionează. Poate, și sigur, mai sunt trupe bune din nouă generație, dar, din lipsa de timp, nu avem cînd să le ascultăm și le observăm întîmplător, la festivaluri sau la concerte la care participăm. Ceea ce observăm însă, este lipsa de sprijin și dezinteresul aproape total față de aceste trupe al mijloacelor media (radiouri particulare, televiziuni idem, presă) și al producătorilor de case de discuri.
 
Pentru albumul Vinil ați ales 13 piese care apăruseră doar pe discuri, pentru a le oferi astfel fanilor care nu au pick up posibiltatea de a le ascultă pe CD. De ce nu re-editați și albumul Ispita?
Noi am dorit și dorim în continuare acest lucru, l-am propus de multe ori, însă decizia finală aparține producătorului și proprietarului materialului, Zone Records. Așa că… se pare că producătorul Vinil-ului ( Electrecordul) a înțeles mai bine problema decît ultimul amintit.

De ce a fost o pauză atît de lungă – șapte ani – între Ispita și NOS?
Pînă la materialul Ispita, producătorii plăteau studiourile în care se efectuau înregistrările. Între timp, a apărut “maria sa” calculatorul, permițînd oricărui neavenit din orice gen muzical să-și înregistreze mai mult sau mai puțîn natural un material. În acest fel au fost învățați producătorii să primească materialele de-a gata, fără să mai cheltuiască cu studiourile de înregistrare Această nouă și neplăcută situație, combinată cu dorința de a nu mai exista stres cu orele de studio limitate, de a înregistra lejer și la noi acasă, ne-a determinat să ne auto-utilam cu un studio propriu de înregistrări. Cererea de rock a scăzut din 1997, timpul alocat înregistrărilor a devenit tot mai puțîn din cauza activităților personale de supraviețuire, nu aveam suficientă experiență cu noul studio, și, ceea ce era cel mai grav, producătorii nu mai erau interesați de rock. Toate aceste împrejurări au dus la o întârziere de cel puțin trei ani, dacă nu chiar patru a ultimului nostru album.

 
Acest ultim album, NOS, a fost primit cu o oarecare răceală de o parte dintre fani, care îi reproșează o oarecare lejeritate și chiar o tendința spre mainstream. Sunteți deja obișnuiți cu astfel de reacțîi?
Binențeles că suntem obișnuiți. Aceleași reacțîi au întîmpinat la timpul lor toate albumele noastre  post- decembriste.  Nici unul nu a scăpat criticii și asta datorită faptului că fiecare ascultător (cu excepția fanilor adevărați) se aștepta că noul album să fie în continuarea anteriorului că stil muzical. Fiecărui album i-au trebuit doi-trei ani că să devină pe deplin acceptat.
 
Care considerați că este cel mai important pas înainte din punct de vedere muzical pe care l-ați făcut cu albumul NOS?
NOS este un alt album și un alt pas muzical pentru noi, ca de altfel fiecare album pe care l-am scos de-a lungul timpului. Acest album reprezintă pentru noi o nouă experiență de studio, un nou mod de lucru și de fapt primul album înregistrat (prin mari sacrificii) prin propriile mijloace tehnice din toate punctele de vedere.
 
Tema lui NOS, este înstrăinarea oamenilor prin tehnologizarea și depersonalizarea comunicării. În același timp, nu putem refuza total avantajele tehnologiei. Care credeți că ar fi calea de mijloc?
Calea de mijloc cred că este conștiința oamenilor, care, la un moment dat, îi va îndrepta tocmai dintr-o senzație de supra-saturare  înspre ceva mai vechi, mai clasic, mai natural și mai firesc.
 
Cum ar fi scrisorile, pe care le regretați în piesa Www. Mai scrieți scrisori, mai cumpărați timbre și cerneală?
Cîteodată, da. Dar mai rar, e drept.
 
Această reticență a voastră față de comunicarea electronică este motivul pentru care site-ul vostru http://www.celelalte-cuvinte.ro/ este atît de laconic și cam neprietenos?
Noi nu considerăm asta. Site-ul este pentru oameni care într-adevăr vor să știe anumite lucruri despre noi și care vor să ne transmită păreri, gînduri, care vor să ia legătură cu noi. Nu am tras niciodată pe nimeni de mînecă nici înainte și nici după 1989, așa cum nici nimeni nu a fost niciodată obligat să ne asculte muzică dacă nu i-a plăcut. Și nu e vorba de reticență, că doar și noi folosim comunicarea de acest fel. Ceea ce mai vrea să transmită NOS este și un soi de avertisment în acest sens.
 
De ce sunteți atît de absenți din presă? Nu am găsit nici un interviu recent pe internet, nu vi se cer sau refuzați cererile?
Totdeauna am cântărit anumite cereri tocmai din dorința de a apărea acolo unde are rost și nu oriunde, oricînd și oricum. Și adevărul este că acolo unde ar fi cazul nu prea suntem solicitați.

Va considerați o trupa de mainstream? Sunteți mulțumiți de locul pe care îl ocupă Celelalte Cuvinte pe scena rock actuală?
Categorisirile nu trebuie să ne aparțină nouă. Publicul decide. Locul ocupat de această trupa nu poate fi decît locul pe care și-l merită, țînînd cont de ceea ce se-ntîmplă pe scena românească, în general.
 
Ce se întîmplă pe scenă românească din acest moment? Puteți face o comparație cu situația din anii 80 și 90?
În anii 80 și chiar și 90, muzica rock a avut o perioada de înflorire în ciuda lipsei resurselor financiare și a mijloacelor tehnice. Publicul era foarte receptiv, mai ales că această muzică  reprezenta fructul oprit dar și o formă de lupta. Trupele erau foarte inspirate și compuneau materiale valoroase, chiar dacă erau cenzurate în parte. În acest moment, există mijloace tehnice net superioare celor de atunci, există acces la instrumente originale la prețuri rezonabile dar parcă nu mai există acea inspirație, acel avînt, acel entuziasm și interes că și atunci.
 
Dar publicul, cum vi se pare că a evoluat?
Publicul de acum, totuși este receptiv dar cu mai puțînă răbdare decît cel de atunci. Asta, totuși, nu o consider neapărat o trăsătură negativă.
 
Ce tip de public ați vrea să vină mai des la concertele voastre, pe cel de lîngă scenă, care se agită, sau cei care stau mai pe margine și ascultă cu atenție?
Nu ne deranjează nici o categorie. Ideea este să se bucure și să se redescopere pe ei înșiși ascultînd și recunoscînd piesele noastre.
 
Care concerte va plac mai mult, cele mici, de club sau cele mari, în aer liber?
Dacă sunt de gen, fără amestecături, și bine organizate, oricare.
 
De ce concertati atît de rar în București? Cît de des concertati în orașul vostru, Oradea?
În București concertăm doar în mișcări bine organizate, care știm cu toții că sunt rare. În Oradea apărem și mai rar.
 
Ce v-a convins să acceptați invitația de a cânta în concertul de sîmbătă (11 martie 2006)?
Este un concert, se pare, bine organizat, de gen, unde oamenii știu la ceea ce vin.
 
Cunoașteți trupele împreună cu care veți cânta: Voices of Silence  și Lake of Tears?
Da, le-am ascultat.
 
Cam la ce să se aștepte fanii de la recitalul vostru de sîmbătă? Poate veți cânta piese mai metalice, avînd în vedere compania și publicul?
Recitalul nostru va fi în funcție de filmul concertului, starea trupei și a publicului. Ce piese vom cânta rămîne de văzut atunci.
 
La ce fel de Celelalte Cuvinte să ne așteptăm că veți spune pentru viitorul apropiat?              
La… alte cuvinte decît celelalte !