10 albume din 2024 cu producție extraordinară

“Ambalajul este uneori mai spectaculos decât cadoul în sine.” (proverb chinezesc)
Foreign Humor Productions este o casă de discuri și mai ales de producție muzicală din România. Prescurtat și drept “4h”, studioul din București îi are la butoane pe mai mulți producători ce preferă să rămână anonimi. Adunat, au la portofoliu implicări directe cu artiști precum Illuminati, Coma, Cyborg, The Details, Lost Society, Dulceața Morții, dar și colaborări cu muzicieni din trupe precum Black Sabbath, David Bowie, King Crimson, Santana, Atheist, Death, Cynic, Gorguts, Pestilence, The Melvins, Candlemass, iar lista continuă să crească exponențial…din pasiunea pentru producția muzicală în sine. 
În această rubrică, unul din producătorii care ne-a permis să îi dezvăluim identitatea – Matei Tibacu-Blendea – vă aduce câte o retrospectivă la finalul fiecărei luni. Un de top 10 albume cu producție executată la un nivel impresionant, care ridică atât standardele muzicii pe care o ascultăm, cât și modul în care ascultăm muzica, și aspectele la care să fim și mai atenți și mai deschiși. Printre selecții se va număra lunar și câte un invitat surpriză care va alege un album relevant mai ales din punct de vedere al producției.

La finalul fiecărui an, am o tradiție de a petrece momente crunte în singurătate: atunci când încerc să mă rezum la un top 10 albume, din atât de multe lansate pe parcursul anului. E ca și cum îmi împing proprii copii – peste 100 la număr și noi în fiecare an, sfidând astfel orice lege a anatomiei și reproducerii – dintr-o barcă, motivându-le că ne scufundăm.
Nu e plăcut,  mai ales că m-am atașat de toți, le știu și numele. Dar și la finalul lui 2024, 10 nume au fost demne de lăudat, iar 4 doar de reținut, în ce privește producția muzicală extraordinară, ba chiar revoluționară și inspirațională, care ridică standardele muncii mele dar și ale gusturilor și educației muzicale. Așadar sunt conștient că anul acesta au scos și Kerry King, High on Fire, Accept, Crypt Sermon, Attic, Vulture, și mulți alții despre care mi-aș fi dorit să scriu de bine (mai puțin capodopera Blood Incantation, despre care s-a scris din plin pe site, din fericire)…însă vreau să mă rezum strict la munca producătorilor din spatele unor albume, care m-au dat pe spate. 
Artiștii de mai sus sună extrem de bine pe ultimele lansări, dar nu fac nimic cu care nu ne-au obișnuit deja, la o calitate cât se poate de actuală și impecabilă. Pe parcursul acestor 10 + 4 exemple, propun să încercăm să fim atenți la ce se întâmplă în spatele compoziției, textelor, vocilor, și să reevaluăm care aspect e de fapt în spatele căruia. 
Invitat special în această retrospectivă: DJ Hefe (Coma)

10. Knocked Loose – You Won’t Go Before You’re Supposed to
Producător: Drew Fulk (Disturbed, A Day to Remember, Lil Wayne, Lil Peep, Motionless in White)
FFO: Expire, Inclination, Loathe, Converge
Hardcore-ul nu este un gen în care m-am regăsit vreodată. La ei e vorba de comunitate, de “împreună rezistăm” pe când eu m-am simțit mai mereu solitar, permițându-mi astfel să mă cufund obsesiv în tot ce ține de muzică. Ei bine, încă de prima oară când am auzit Knocked Loose cu ceva ani în urmă, m-a impresionat violența sonică cu care era presărat fiecare instrument, mai ales tobele, disonanțele chitarelor, vocea cum era mai nervoasă decât în alte trupe…suna totul apocaliptic. Ceea ce mi-a surâs și mi-a atras atenția. Mă bucur că, recent, încep să devină noii Slipknot, mai ales după extraordinara apariție la emisiunea lui Jimmy Kimmel (unde s-a făcut pig squeal live!). Cineva a văzut pentru prima oară așa ceva și i s-a schimbat viața. Cineva își va face o trupă. 
Până când aflăm mai multe despre ce a creat acel moment, Knocked Loose se pot bucura de unul din cele mai nemiloase albume ale genului. Producția este una mai mult industrială decît de hardcore, un fel de Swans cu producție de Meshuggah. Albumul este o capodoperă a reprezentării furiei în muzică, textura fiecărui sunet este clară și transparentă. Producția lui Drew Fulk face ca albumul să pară că atârnă greu pe urechile ascultătorului, dar e suficient de aerisit încât vocea de rozătoare pe steroizi a lui Bryan Garris să sune și mai amenințător decât pe precedentele albume.

9. Foxing – Foxing
Producător: Eric Hudson (chitară/voce în Foxing)
FFO: Dillinger Escape Plan, Radiohead, Glassjaw, The Locust, Slowdive
Foxing nu este numai o anomalie pentru un site de metal, dar ei înșiși sunt o anomalie pentru orice gen pe care îl încorporează în muzica lor. Îmi este greu să definesc o trupă care sună diferit de la cântec la cântec, de parcă cineva tot dă un playlist pe shuffle și nu are răbdare să se termine nicio piesă. Fix acest aspect o face o surpriză extraordinară, mai ales faptul că există un fir roșu impunător și deosebit între toate piesele. Albumul. 
Este absolut distractiv să asculți acest album, ca și cum te-ai da într-un rollercoaster în întuneric. Nu vă lăsați influențați de ce am scris pe rândul cu For Fans Of. M-am speriat și am scris ce mi-a venit în minte în timp ce ascultam un singur cântec de-al lor. Un exemplu perfect pentru ce înseamnă să folosești studioul și efectele drept un instrument în sine, în cazul lor probabil instrumentul predominant.
Dați-le o șansă dacă vreți să ascultați un album fără să aveți nicio așteptare, fără să îi încadrați în niciun gen. Dacă vreți să ascultați un album ca și cum ați fost surd până acum și vi se prezintă toată muzica rock și metal combinată, pentru prima oară…atunci vă recomand din suflet Foxing de Foxing. Mie mi-a crescut IQ-ul în timp ce l-am ascultat, chit că nu ai zice. 

8. High Parasite – Forever We Burn
Producător: Gregor Mackintosh (Paradise Lost, Strigoi)
FFO: Paradise Lost, Sisters of Mercy, Sentenced, The 69 Eyes, My Dying Bride, Depeche Mode, Rob Zombie, Rammstein
Anul trecut, după un concert superb alături de Paradise Lost în Londra, My Dying Bride au anunțat că își anulează concertele din viitorul apropiat. Părea că trupa are o nevoie de o pauză din cauza unor neînțelegeri interne. De înțeles. Dar regretul mi-a trecut atunci când Aaron Stainthorpe, unul din cei mai cameleonici și expresivi vocaliști ai rock-ului, în părerea mea, a anunțat un nou proiect, numit High Parasite. 
Curiozitatea mi-a fost răsplătită mai ales pe 27 septembrie când a ieșit albumul lor de debut. Dacă scoți vocea, producția lui Gregor Mackintosh este asemănătoare cu cele mai reușite momente din discografia Paradise Lost, dar s-ar potrivi și pentru Ville Vallo (HIM), și pentru Alex Krull (Atrocity), Ville Laihiala (Sentenced, Poisonblack) și tot ar suna fresh, dar cumva previzibil. Ei bine, cu Aaron Stainthorpe la voce, e un fel de dialog între producție, solist, și compozitorul/basistul Tombs. Piesele nu ar suna așa fără producția cuiva care e responsabil și pentru One Second și pentru Icon, producția nu ar avea pe ce să își facă de cap dacă piesele nu ar fi acoperit un spectru așa larg de influențe, dar ambele au de profitat de la solistul cu 1000 de voci. 
Dacă ați crezut că ați auzit toate modurile lui de a cânta clean sau growl în My Dying Bride – și sunt destule fațete și acolo – o să auziți încă pe atâtea moduri de interpretare vocală ale lui Aaron pe albumul Forever We Burn. Așadar avem parte de un triunghi vicios: piesele sunt scrise să îl facă pe Stainthorpe să își depășească orice limite și să-și etaleze tot curcubeul vocal, el la rândul său vrea să servească rolul potrivit pentru fiecare moment de producție total diferită de ce făcea în My Dying Bride, iar producția extrage ce e cel mai interesant din fiecare compoziție, aerisind-o și dându-i groove, intuneric, în total rezultând ceea ce însuși label-ul lor, Candlelight Records, numește “Death Pop”.

7. Candy – It’s Inside You
Producător: Ben Greenberg & Michael Quick (chitară în Candy)
FFO: vein.fm, Nine Inch Nails, Static X, Swans, Prong, Napalm Death, Ministry
Ce au răgușit fetele din trupa românească de pop din anii ‘90! Bine, asta nu știu dacă e adevărat, căci aici vorbim de trupa americană care a scos album anul acesta sub egida Relapse Records. Este printre cele mai interesante lansări ale anului, nu numai de la Relapse. Un alt exemplu de producție care dă unui album identitatea și îl ridică. Altfel, ar fi fost o tocăniță de powerviolence, grindcore, groove/nu metal, și glitch-uri și percuție industriale. Așa, ne putem bucura de momente de hyperpop/techno pătate de o voce zbierată din puțul suferinței, de scratch-uri, sirene de poliție, și un sunet nimicitor și apocaliptic (mai industrial decât Knocked Loose). Basul și joasele sună atât de greoi încât dacă asculți piesele la căști și te cântărești, cântarul îți va arăta kile în plus! Măcar nu e de la sarmale. 

6. Asincron – all I had, I gave.
Producător: Foreign Humor Productions
FFO: Porridge Radio, Thursday, Bastos, Private Venganza, PJ Harvey, Impersona
Asincron sunt printre noile speranțe ale scenei rock din România. Bucureștenii nu depășesc vârsta de 20 de ani (individual, nu în total) și deja au scos primul full length la nici 2 ani de când s-a fondat trupa. Ca producție, ei au ținut să se mențină estetica sinceră a genului midwest screamo pe cât se poate, cu excepții care să îndulcească momentele înduioșătoare ale materialului. 
Vocea Sarei este un rollercoaster care acoperă întreg spectru al sentimentelor, însă există multe momente în care partitura de bas a lui Andrei este vedeta, făcându-și loc în cadrul pajiștii sonore creative concepute de chitaristul Rareș. Tavi oferă ancorarea trupei și permite restul atât membrilor cât și producției să își facă de cap în funcție de contextul fiecărui moment. 
Albumul este alcătuit din 9 piese care beneficiază de o pronunție impecabilă în limba engleză, așadar nu există urmă de accent est-european. Printre piese se numără și Interlude și Corpse în care producția reușește să scoată la iveală și chiar să exagereze esența fiecărei piese, pictând un tablou sonic tridimensional în care ascultătorul se poate cufunda și face parte din piesa respectivă. Păi dacă primul album sună așa, doresc să dau deja pre-order la următorul material, mai precis un EP la care Asincron deja lucrează.

5. Battlesnake – The Rise and Demise of the Motorsteeple
Producător: Battlesnake
FFO: Judas Priest, Deep Purple, Alice Cooper, Mercyful Fate, Twisted Sister, Manowar, Ghost, White Wizzard, Angel Witch, Spiritus Mortis
Una din cele mai plăcute surprize din acest top sunt australienii ciudați de la Battlesnake, care și-au produs singuri albumul. Din artiștii menționați mai sus, nu vă gândiți că sunt o copie a niciunuia. Au influențe de la ei în semn de respect pentru ce a venit înaintea lor, dar sincer ceea ce fac Battlesnake pe acest album conceptual cu nume lung este cel puțin la fel de distractiv și interesant precum cele mai importante lansări ale trupelor menționate, în perioadele lor de glorie. Ce mi se pare că îi deosebește de orice altă trupă este faptul că nu se iau foarte în serios (priviți videoclipul pentru piesa Motorsteeple), însă calitățile de instrumentiști și progresiile melodice sunt la un nivel extrem de înalt. 
Vocea este perfectă pentru un album conceptual în care e nevoie să interpreteze mai multe personaje, iar solistul Sam Frank reușește din plin asta, semănând pe alocuri cu cele mai bune momente ale lui Rob Halford, lui Sami Hynninen (Reverend Bizarre, Spiritus Mortis, Opium Warlords, Pussies, Fuck Mountain, Friends of Hell) și chiar King Diamond. Însă producția merită un premiu. Aș strica surprizele dacă aș menționa anumite trucuri folosite, dar ascultați piese precum Pterodactyl Firehawk spre final să vedeți cât de mult s-au distrat băieții în studio.
Chitara sună foarte clar și crispy, însă își menține o textură de classic rock. Există și elemente de prog/kraut rock șaptezecist, și toate instrumentele neconvenționale sunt folosite cu atâta gust, încât sincer cred că multe trupe ar putea începe să ia exemplu de la producția Battlesnake pe acest album și heavy metal-ul ar fi pe mâini bune dar și proaspete, pentru viitor.

4. Chat Pile – Cool World
Producător: Ben Greenberg & Chat Pile
FFO: Candy, Helmet, Carnivore, KoRn, Deadguy, The Jesus Lizard, Agent Orange, Loathe, Converge, Christian Death, Final Gasp, Shellac, Fugazi, Swans
Este al doilea material din listă care îl are în ecuație pe Ben Greenberg de la trupa de noise rock Uniform și al treilea pe care o să îl descriu drept având un sunet nemilos și apocaliptic. De data aceasta, însă, și mai divers. Vocea lui Raygun Busch oscilează între un goth a la Pete Steele (Type O Negative, Carnivore), un deathrock similar cu Rozz Williams (Christian Death) și un growl înfricoșător, dar și momente de voce vorbită. 
Pare produs de Steve Albini la standarde de noise rock/industrial. Straturile de partituri disonante ce lipesc groove-urile de tip KoRn, basul gros și unsuros care parcă dărâmă clădiri, reverbul rece de care este dominat materialul face numele albumului să fie pe cât se poate de adevărat: prezintă un fel de coșmar psihedelic extrem de rece și distant, care parcă te curăță de orice urmă de speranță. Excelent pentru perioada sărbătorilor. 

3. Dool – The Shape of Fluidity
Producător: Magnus Lindberg (Cult of Luna)
FFO: Year of the Goat, Neurosis, The Devil’s Blood, Molasses, Lucifer, Monomyth, Brutus, Pink Floyd, Smashing Pumpkins
Când ne gândim la soliști ale căror voci, indiferent dacă ne plac sau nu, au o caracteristică inconfundabilă, pe cine putem pune pe listă? Eddie Vedder (Pearl Jam), Warrel Dane (Nevermore, Sanctuary), Bobby Blitz (OverKill), Maynard James Keenan (Tool), Ozzy Osbourne, chair și al nostru Adrian Despot s-ar număra printre ei. Mai adăugăm de acum numele Raven van Dorst. Uităm de Tool, ne notăm Dool. Rar găsești o trupă cu un sunet chiar original în prezent, pentru că s-au încercat deja toate combinațiile muzicale între subgenuri. E nevoie să vină o trupă cu un solist precum Raven van Dorst care nu sună a nimeni altcineva. Muzica este și frumoasă și disonantă, uneori separat, alteori simultan. Producția este de lăudat că aduce mult vocea în față (ceva dificil pentru o voce unică, cu care nu știi ce să faci), dar acordă o transparență și spațialitate celorlalte instrumente încât să sune a trupă și nu a Raven & friends. 
Datorită producției lui Magnus Lindberg – care oricum provine dintr-o trupă cu muzică nu tocmai convențională – care știe exact ce să facă cu ingredientele muzicale, ne bucurăm și de multe backing vocals și straturi de voce de la Raven și susținandu-se din fundal, prin diferite efecte distante sau armonii vocale. Cert este că de Dool sunt sigur că vom tot auzi din ce în ce mai mult, dar nu îmi dau seama cum și-ar putea schimba sunetul, dat fiind că acum muzica lor sună cel mai bine cu această producție în spate. 

2. Drug Church – Prude
Producător: Jon Markson (Such Gold)
FFO: Military Gun, Method of Doubt, Trapped Under Ice, New Model Army, Rival Schools, Hot Water Music, Narrow Head, Touche Amore, Knapsack, Lurk, Fucked Up
O altă combinație făcută de subgenuri executată cu mult bun gust. Drug Church pot suna a trupă pură de hardcore pe alocuri, alteori a Goo Goo Dolls, alteori a ceva britpop ce te face să dai din fese, alteori a U2..dar niciodată nu sună prost sau forțat. Tobele au un atac punchy dar nu ies din mix prea mult încât să ducă în zona industrial. Chitara are destule straturi încât să învăluie poetic peisajul sonor, iar basul are joase cât pentru o trupă de hardcore fără să pară că asculți Killing Joke live, lângă cabinetul de bas. 
Vocea este răgușită și uneori chiar țipată, dar predominant clară și expresivă, însă avem parte și de multe straturi și armonii care îngrașă fiecare piesă și dau mai multă importanței vocii principale. Microfoniile chitarelor și aspectul de live sunt nelipsite, însă pentru o trupă de alternative/post hardcore, sună extraordinar de clar și antrenant. 

Alegerea lui DJ Hefe. (Îl puteți asculta în fiecare duminică pe Radio Guerilla la ora 19:00 în cadrul emisiunii Domestika, și în fiecare luni la Black Rhino Radio. Îi puteți admira și tricourile cu cele mai tari trupe în cadrul concertelor sale alături de Coma).

1. House of Protection – Galore
Producător: Jordan Fish (Bring Me The Horizon)
FFO: Turnstile, Comeback Kid, Deftones, Linkin Park, Fever 333, Rage Against The Machine
Un mod perfect pentru o trupă să-și înceapă discografia. Parcă toate piesele acestui EP sunt din top 40, producția se simte că vine din partea unui magician care știe să scoată hit după hit și anume fostul component Bring Me The Horizon, domnul Jordan Fish alături de foști membri Fever 333, Night Verses și The Chariot (Stephen Harrison și Aric Improta). O combinație de post-hardcore, punk, drum and bass, metal, plus o grămadă de idei și stiluri care fac din acest EP o adevărată bombă. Un pic cam “overproduced” dar cumva fără să deranjeze și fără să-i scadă din energie sau cel puțin nu-ți dai seama pentru că piesele te prind și te fac să aștepți cu sufletul la gură un album de debut care zic ei că va apărea la anul.

4 mentiuni:
My Dying Bride – A Mortal Binding
Ekko Astral – Pink Balloons
State Faults – Children of the Moon
SeeYouSpaceCowboy – Coup de Grâce