5 albume tari și 2 dezamăgiri din 2024

Nachtmystium – Blight Privilege
Blake Judd, proscrisul scenei de metal extrem a reușit surprinzător să iasă la suprafață cu un nou album. Cumva, cumva a obținut un nou credit și sincer a reușit să scoată ceva memorabil.
Acest material continuă pentru mine linia celor din 2012 și 2014, și o face într-un mare stil, acultând piesele, îmi par scrise fără vreun efort considerabil și totul sună extrem de natural, firesc și a reușit să-și tragă și un tobar extrem de competent.Sunt amestecate diverse influențe post-atmosferice, tonul și producția fresh și inspirată mă fac să cred că pauza forțată a fost de bun augur. Așa că până la următoarea scufundare din veniturile albumului, să ne bucurăm de ce ne-a fost oferit aici.

True Black Dawn – Of Thick-Circling Shadows
Black metal bărbătos, pe stilul trv kvlt, cu o producție foarte bună ce pune extraordinar de bine în valoare ideile muzicale și abilitățile oamenilor implicați. Inserțiile atmosferice sunt foarte reușite, tonul chitărilor este foarte bine definit și avem și o notă subtilă old-school.

Akhlys – House of the Black Geminus
Cu tente clare de Darkspace (dar… evident, mai inspirat decât cel mai recent material al elvețienilor), în special la capitolul lead-uri de chitară și clape, această trupă americană a reușit să construiască un material solid, divers și foarte dinamic. Producția nu e cea mai fericită, deși reușește să adauge un plus de brutalitate, este totuși destul de sterilă și fără o direcție prea bine definită.
Per total cred că albumul acesta a adăgat o nouă cărămidă la fundația trupei și zic că există potențial de creștere pe viitor.

Wormwitch – Wormwitch
Băieții aceștia sunt extrem de curentați în demersul lor muzical. Parcă au fost băgați în priză pe trifazic și s-au lansat într-un veritabil roller-coaster către infern. Este o plăcere să asiști la bombardamentul lor sonic, uneori mi se pare că intenționat își dau cu viteza aia până la patologic, ca apoi să facă mișto de ascultător… pe genul putem dacă vrem… oricum și producția, mai ales a tobelor, este exact ce trebuie la acest material, totul este violență pură iar influențele crust-punk sunt extrem de evidente.

Rotting Christ – Pro Xristou
Aceleași idei clasice reciclate, dar cumva cu un anumit șarm bizantin și cu o producție foarte bună. Zic că au scos-o din nou la capăt cu un nou album foarte cinstit.

Legat de materiale mai puțin fericite, pentru 2024, nu mi-au rămas decât două triste realizări… în rest ce am ascultat a trecut ca și apa plată pe lângă mine și cam atât.
Prima ar fi Oranssi Pazuzu – Muuntautuja. Rar mi-a fost dat să ascult ceva mai lipsit de inspirație, pare o pedeapsă pentru muzicieni faptul că au fost nevoiți să facă acest material. Asta după ce în trecut au scos un șir de trei albume absolut geniale… mai seacă izvorul, ce să facem.
Iar cel de-al doilea material, care m-a enervat efectiv, a fost Burzum, cu catastroficul The Land of Thulê. Bine, după terminarea studiilor universitare, Mr. Vikernes nu a mai scos nimic memorabil (hai să zicem ok pentru Belus și Fallen), dar în rest, pare o lipsă cronică de fonduri materiale pentru numeroasa-i familie, care l-a trimis la treabă să pună pâinea pe masă, dar omul nostru din pacate a ajuns o parodie a ceea ce făcea odată la un mod fabulos.