Jet Black: rock clasic și craiovean

Oltenii nu cântă des classic rock, dar când cântă, se adună sub numele Jet Black și câștigă Marele premiu la concursul Posada Rock 2024. Despre tot ce s-a întâmplat între aceste două momente, de la înființarea trupei în 2020 până la Posada 2024, dar mai ales despre ce urmează pentru Jet Black ne-a povestit Andrei (voce, chitară):

Salut și bun venit în paginile Metalfan.ro!
Salut și bine v-am găsit!

Sunteți câștigătorii Marelui Premiu al concursului dedicat trupelor underground, Posada Rock 2024. Cum a fost această experiență pentru voi? Ce v-a plăcut cel mai mult, ce v-a plăcut mai puțin ?
Posada Rock s-a dovedit a fi o adevărată provocare și ne-a ridicat din punct de vedere psihic și pragmatic pentru a ne gândi la noi înșine ca fiind mai mult decât trei băieți de pe câteva scene locale din Oltenia. Ne-au plăcut cel mai mult scena, sonorizarea și staff-ul tehnic de acolo, super băieți. Nu există ceva obiectiv care să nu ne fi plăcut, dar am fost destul de surprinși să aflăm faptul că în afară de noi, restul trupelor aparțineau familiei stilurilor de metal. Desigur, asta n-ar fi niciodată o problemă, dar ne-au trecut prin cap diverse gânduri cum că poate e locul puțin nepotrivit pentru noi. În final, s-a dovedit fix contrariul și asta ne-a bucurat enorm, categoric.

Dincolo de experiența participării la un Festival major și de recompensa concretă obținută, ce alte efecte a avut sau credeți că va avea în timp câștigarea acestui premiu ?
După cum spuneam, și mulțumim din nou publicului și juriului pentru decizia luată, a funcționat ca un “boost” moral. Suntem mult mai optimiști, gândim mult mai măreț și am ridicat considerabil nivelul de exigență între noi și către produsul pe care îl vom oferi de acum încolo. Ca efecte concrete, păi acest articol cred că este un exemplu perfect. Ne ajută mult să audă lumea că existăm, dar responsabilitatea este în totalitate a noastră să oferim din ce în ce mai mult. Creativitatea este infinită în momentul de față pentru noi, și veți vedea în continuare cam ce proto-planuri avem pentru a ne “achiziționa” un loc în industrie.

Ați putea, vă rog, să ne spuneți cum a fost fondat grupul Jet Black? E adevărat că Apple a numit o culoare de IPhone inspirată de numele trupei voastre ?
Jet Black s-a fondat concret, în formula originală în primele zile ale anului 2020, înainte de pandemie, când Craiova avea o scenă live decentă, comparativ cu prezentul. A fost fondat de către mine, Andrei Ciurez, împreună cu Radu Caroi (baterie) și Mihnea Obrocea (chitară bas). Eu mă întorsesem de la București, unde am locuit o perioadă la acea vreme, și am vrut să găsesc pe cineva cu care să încep un proiect de cover pentru evenimente. Da, lucrurile au luat o întorsătură completă încă din primele luni, și am ales să devenim trupă de compoziție proprie întru totul. Atunci am vorbit și cu Tim Cook de la Apple din California și le-am dat voie să ne folosească numele drept culoare pentru următoarele lansări de-ale lor. Nu le-am cerut bani, pentru că sunt băieți ok și le folosim produsele mereu, așa mi se pare corect până la urmă.

Ce ne puteți povesti despre scena rock și metal din Craiova ? Trupe, baruri, concerte, fani ?
În momentul de față în Craiova există câteva trupe de rock/metal. Ne cam știm toți cu toți și sunt niște oameni ambițioși și foarte talentați. Din punct de vedere al barurilor/scenelor, în ultimii ani au cam căzut rând pe rând, iar în prezent nu a rămas mai nimic, din păcâte, poate doar un bar. Ne bazăm mai mult pe orașe mai mici din jur, asta e realitatea.

Din punct de vedere stilistic, muzica pe care o abordați este un melanj de hard rock și electric blues. Care sunt artiștii și trupele ce vă inspiră? Ați putea, vă rog, ne spuneți câteva cuvinte despre albumul preferat al fiecăruia dintre voi?
Pentru mine, Andrei, cea mai puternică influență a fost întotdeauna reprezentată de Led Zeppelin. Mereu am vrut să ajung la sunetul acela, mereu am fost fascinat de procesul de a aproxima tehnicile de producție ale lui Jimmy Page, folosind echipamentele de studio moderne de care beneficiem astăzi. Pentru Iosif El-Naqib, toboșarul și percuționistul nostru, Nine Inch Nails reprezintă cea mai mare influență și pasiune muzicală, iar pentru Cezar Popescu, basistul nostru, tot Led Zeppelin ar fi cea mai potrivită formație. Ca albume preferate, deși am stat ceva timp să ne gândim fiecare, fiind greu de spus sau cuantificat fix o selecție atât de strânsă de piese, pentru Iosif ar fi Moon Safari de Air și In Absentia de Porcupine Tree. Pentru Cezar, marele Ten de Pearl Jam reprezintă un album perfect, iar pentru mine, fiindcă mereu oscilez ca dispoziție muzicală, rămâne o remiză între Houses of the Holy de Led Zeppelin și The Battle At The Garden’s Gate de Greta Van Fleet.

În anul 2022 ați lansat primul album de studio, Volume I. Cum îl vedeți acum, după doi ani de la lansare?
Volume I pentru noi este acum un experiment drăguț. El a fost lansat în 2022 după mari întârzieri și perioade de activitate redusă, la momentul înregistrării aveam 17 ani și am vrut să fie un album pseudo-live. Prin asta mă refer la structură și la sunet. Albumul începe cu noi instalându-ne în studio, ne acordăm și începem să cântăm până la final, unde, la fel, scoatem totul din priză și gata. Tonurile și efectele sunt aceleași, piesele au fost compuse pentru a străluci mult live, sunt mai simple și este foarte multă improvizație. Nu am folosit nici metronom, deci totul este ca o introducere în stilul: “salut, ăștia suntem noi, hai să cântăm ceva, ne vedem live!” Din unele puncte de vedere, cum ar fi stilul pieselor pentru a fi “fun” de cântat live și de a interacționa cu publicul, albumul își ține promisiunea. Dar din punct de vedere al unui proiect masiv sau bine închegat de studio, am ales o direcție mult mai profesională, cum este și în single-ul recent Paint My Life.

Care au fost cele mai mari provocări cărora le-ați făcut față la realizarea albumului ? Ce simțiți că ați învățat din acest proces ce vă va fi de ajutor pe viitor?
Cea mai mare provocare a fost să aproximez “feel-ul” anilor ‘70, pe care l-am atins abia în 2024, în Paint My Life. Este foarte greu de evitat acest sunet modern și digital dat de tehnicile noi și aparatura actuală. Este un proces frustrant și psihic obositor, dar dacă produsul final este reușit, merită. Altfel, rămâi cu o senzație continuă că lipsește ceva. De acum lucrurile o să meargă mult mai repede, reușind să descifrez anumite tehnici și să sparg niște lacăte.

Ați putea, vă rog, să ne spuneți mai multe despre procesul compozițional? Cât este disciplină și cât este inspirație?
Procesul compozițional e destul de matematic și etapizat. Eu compun o piesă acasă, mai exact riff-ul, strofă, refrenul și linia melodică, totul dar fără structura. La repetiții, aproximez cu Cezar și Iosif o structura de baza, de unde poate mai reiese un bridge, se schimbă anumite acorduri sau linia melodică, apoi băieții lucrează pe instrumentele lor exact ce și cum vor ei. La următoarea repetiție, vedem cum se contopesc noile schimbări și avem grijă să rămână totul pe aceeași lungime de undă din punct de vedere rock cronologic, să spun așa. Urmează multe repetiții de lucrat la detalii și, în studio, la înregistrări completăm cu idei noi, armonii, overdubbing, elemente ce nu sunt posibile live în calitate de trio. Inspirație este multă, unele piese se nasc complet spontan. Majoritatea liniilor melodice provin din fredonarea mea constantă de pe acasă și de peste tot. Nu ne-am gândit niciodată la problema disciplinei, în afara muzicii ne ocupăm cu lucruri care necesită un stil de viață destul de disciplinat. Poate ideea de a face niște repetiții de zeci de ore sau de a trăi câteva zile în studio ne-ar face bine, asta n-am reușit să facem până acum.

Cum gestionați diferendele de ordin creativ? Cine renunta, cine face greu compromisuri ? E dictatură sau democrație?
Nu este chiar cel mai liberal proces, dar nici dictatură. L-aș compara cu un regim autoritar, cred. Există o ierarhie a lucrurilor de sacrificat, unde un instrument sau un element trebuie sacrificat în detrimentul celuilalt. Apar dezacorduri și degenerează în dezbateri în stilul alegerilor prezidențiale, dar mult mai civilizate și strict obiective. Toți suntem caposi, dar nu a fost niciodată o problemă, mereu s-a găsit rezolvarea în maxim 30 de minute.

Cât tot am menționat mai devreme disciplina, cât de importante sunt repetițiile pentru a putea avea siguranță deplină și de a reproduce live ceea ce înregistrați în studio?
Cred că repetiția pentru o trupă este exact ca timpul de experiență profesional acumulat din CV-ul oricărui cetățean din piața muncii. Matematic, cu cât mai mult timp lucrezi, stai împreună și cânți, cu atât vei descoperi mai multe greșeli, idei mai bune, probleme sau avantaje. E simplu.

Ascultând discul Volume I, aș vrea să vă întreb de ce ați ales limba engleză în detrimentul limbii române? Există trupe românești care au reușit să atragă atenția ascultătorilor din afară țării și prin folosirea limbii române. Nu credeți că ați putea face la fel?
Nici nu a fost vorba de o alegere de limba. Noi cântăm un gen și acesta este întreg pachetul cu care este prezentat. Rock-ul clasic anglo-american. Vrem să aducem experiența asta ascultătorilor români, împreună cu nostalgia genului care le-a modelat atât de mult copilăria, înainte de a pleca fiecare în călătoria spre nișa lui de muzică rock. Iar despre română, cred că declarăm în premieră, da, vom cânta în română, nu am făcut-o până acum, avem deja marile formații de rock clasic românești ale anilor ‘70-‘80. Va fi ceva nou, spunem noi, ceva mult mai sedimentat în rădăcinile anglo-americane. Ceva ce rock-ul în România nu a reușit să atingă din cauza cortinei de fier. Stay tuned, urmează și româna, urmează multe. Sperăm să sune bine și să vă placă, voi sunteți cei pentru care facem ce facem și va mulțumim încă odată că existați!

Ce ne puteți spune despre coperta albumului Volume I și cât de importantă este imaginea pentru voi? Ce părere aveți despre folosirea inteligenței artificiale pentru crearea copertelor de albume?
Coperta albumului a fost făcută accidental. Aveam multe idei, cam toate excludeau ideea de inteligența artificială, cu care nu suntem de acord în muzică, în general, dar ne-am jucat puțin cu un program și ni s-a părut foarte interesantă și reprezentativă acea pasăre/navă spațială abstractă. Am prelucrat-o manual și am editat-o masiv, ulterior.

Cât de importantă este pentru voi partea concertistică? Credeți că este necesară colaborarea cu un manager de turneu sau sunteți de părere că o abordare complet DIY este cea care funcționează pentru voi?
Partea concertistică este întotdeauna cea mai importantă, fără discuție. Acolo se situează examenul. Acolo ne simțim cel mai bine și acolo ne ies părți sau răsar din improvizații lucruri pe care la repetiții nu le puteam face, în lipsa combustibilului dat de public. Este genial. Colaborarea cu oameni din industrie este esențială, pentru că artistul nu poate cunoaște atât de detaliat fiecare pătură socială sau culturală care, în cele mai multe cazuri se reflectă într-un fel sau altul, iar un om cu experiență în acest business are “ochi” și abilități în a detecta și a ghida produsul pe calea în care avantajul să fie cât mai apropiat de maximul potențial. E o întreagă știință și necesită ani de pregătire și de înțelegere.

Cum credeți că va evolua muzica voastră în viitor? Stilul muzical la granița dintre hard rock și electric blues pe care l-ați abordat pe “Volume I” va permite să mergeți ușor în multe direcții, iar aici mă gândesc în egală măsură la pop-rock, dar și la stoner rock.
Avem un plan, este un plan foarte greu de executat, dar dacă reușim să îl facem să sune și este susținut și marketat bine, am reuși, după cum am spus mai devreme, să aducem ceva nou. Obiectiv, ca gen, nu o să fie ceva exotic din punct de vedere instrumental, limba română o să ofere acest “twist”. Este destul de greu de explicat momentan, mai bine ascultăm în viitor și discutăm atunci despre înșiruirea asta de idei ciudate. Am mai experimentat în trecut ca genuri, vedeți HARD. și Mad Respect. Sunt către hard rock, puțin disco, puțin punk, elemente de dance. Ca să răspund și celor două genuri propuse de voi, către pop rock nu cred că vom vira, ne-ar trăda live-ul, avem prea multă energie și tot hard rock ar suna, iar către stoner nu ne-am gândit niciodată și nu cred că vom merge în direcția aia. Cine știe, poate o piesă cândva, dacă sună un riff bine și vrem să ținem de el.

Cât de apropiată este perspectiva unui nou album ? În condițiile în care vânzările de muzică în format fizic sunt atât de mici, cât de importantă este pentru voi realizarea de înregistrări?
Momentan nu avem planuri pentru un nou album, însă vrem să lansăm multe single-uri în aceeași cantitate. Asta credem că ne-ar face mai mult bine la momentul actual pentru a fi mai descoperiți de către public.

Ce părere aveți despre platformele de streaming și care credeți că este rolul lor în promovarea și favorizarea dezvoltării carierei artiștilor, mai ales a celor tineri?
În teorie, faptul că noi avem acces la muzică infinită, la un sfert de preț pe lună, față de un album pe vinil, totul în buzunarul nostru este ceva de domeniul science fiction și pentru societatea de acum doar două decenii. În practică, acest lucru ne și limitează răbdarea, astăzi se dă skip și după 30 de secunde la o melodie pentru că au găsit un milion de alte variante de piese mai potrivite momentului, ceea ce este și firesc, până la urmă, dar în momentul în care îți strângeai niște bănuți și îți cumpărai fizic un CD sau altceva, îl ascultai de nu mai voiai să pui mâna pe el, la detaliu, altcumva apreciai sunetul și muzica având condiția asta și obiectul fizic în mâinile tale, împreună cu pachetul artistic în care era prezentat. Până la urmă e firesc ce se întâmplă cu streaming-ul, noi ne adaptăm și sperăm să ne fie de folos pentru că față de muzica fizică din trecut, oferă o posibilitate mult mai mare de a fi descoperit de către ascultători.

Înainte de a încheia, vă propun un exercițiu pe care sper că-l veți găsi plăcut. Ați putea, vă rog, să relizati un mix-tape cu 12 piese hard rock/blues care să includă doar grupuri și artiști, fără că un grup sau un artist să fie prezent mai mult de o singură dată, din România ce va plac în mod deosebit?
Muzica românească e vastă, nu credem că 12 piese reușesc să cuantifice câte influențe avem în perioada actuală și ce ne inspiră zilnic în căștile noastre. O să enumerăm câțiva artiști, totuși, care au multe elemente pe care le apreciem maxim în muzica lor, fără să ne limităm strict la aria de rock, de exemplu Robin and the Backstabbers, Mircea Florian, Killa Fonic, Șatra Benz, DJ Phantom, Partizan, Subcarpați și toți marii anilor ‘70-‘80.

Vă mulțumim pentru timpul și pentru răspunsurile oferite! În final ați vrea să adăugați ceva sau să transmiteți câteva cuvinte cititorilor Metalfan.ro?
Și noi vă mulțumim mult! Pentru cititori, desigur, câteva cuvinte. Noi trei suntem din Craiova și cam toată viața noastră, până acum câțiva ani credeam că o comunitate a muzicii bune este probabil redusă la câțiva mii de oameni la nivel național. Băi, suntem mulți, de fapt. Foarte mulți. Și nu presărați prin marile orașe. Peste tot. Hai să fim uniți, să mergem la concerte, muzica rock este iar în creștere de popularitate de câțiva ani, trebuie de 10 ori mai mult în următorii. Este un pas mare până a o readuce în mainstream, dar se poate. Există un talent artistic fenomenal de la trupele locale până la cele internaționale și trebuie promovat. We got this!
Iar despre noi, ne vedem la concerte, stay tuned pentru că urmează o campanie lungă și vrem să ne iasă planul nostru despre care am tot vorbit mai sus. Ne vedeți pe data de 27 Februarie, în Iași, pe data de 28 Februarie, în Bacău, pe data de 1 martie, în Galați. Veniți să facem frumos și să dăm drumul la sistem. Va pupăm dulce! Mulțumim încă odată, bye!