Clouds – Desprins
Un mare pas înainte, din punctul meu de vedere, ce auzim pe acest nou album Clouds. Avem aici toată durerea și mizeria cotidiană acumulată și transpusă în șapte piese ca șapte păcate ce trebuie ispășite. Ascultându-le, am senzația unei ploi reci, de toamnă, că mă apasă greutatea lumii, o greutate ca o piatră ce presează și îmi strivește pieptul.
Ca stil muzical suntem tot în acea zonă atmosferică de gothic doom, ce reprezintă semnătura trupei, doar că așa cum scriam și mai sus, compozițional mi se pare un salt foarte important, dar și producția este foarte bună, sună foarte închegat, instrumentele au un sound potrivit, chitările sună bine, clapele fain acolo pe spate, susțin cât trebuie fără să iasă prea mult în față, dar adaugă acele elementele atmosferice necesare. Peste toate acestea… extrem de bine mixat, elementul care adaugă magia: instrumentele de suflat ale lui Andrei Oltean, care împreună cu vocea (mai ales clean) creează sentimentul acela de „haunting” și „longing”, că nici nu știu mai știu să le scriu în limba română, de-a dreptul perfect!
Piesele sunt destul de apropiate compozițional, nu este o varietate prea mare, sunt cam pe același calapod făcute, dar asta mi se pare important în stilul acesta de muzică, să asigure un flow și o stare de continuitate, atmosfera și analiza trăirilor sufletești pe parcursul audiției fiind foarte importante, nu ai nevoie de dinamică, totul se mișcă încet și apăsat, să simți durerea…
Dacă ar fi să zic ceva ce nu mi-a plăcut ar fi doar că vocea growl a lui Daniel Neagoe este prea în față mixată și uneori acoperă instrumentele, creează într-adevăr tensiune și acea stare inconfortabilă, dar pentru mine e un pic prea mult și prea loud… În rest totul sună foarte bine și producția este ce trebuie la un astfel de material. Partea vizuală nu este pe gustul meu, dar este în film cu ceea ce ar trebui să aibă acest material, așa că aici subiectivismul meu nu este deloc constructiv.
În concluzie, nu ocoliți acest material, cred că intră în galeria albumelor reprezentative de doom/gothic de la noi din țară alături de panteonul trupelor din anii 90, dar este și extrem de competitiv cu ce se întâmplă acum în scena mare world wide și merită toate aprecierea. Felicitări celor implicați!

13/01/2025
Daniel Neagoe – voce
Andrei Oltean – fluiere
Erik Bogoș – chitară
Cosmin “Moșu” Răducanu – chitară
Alex Costin – bas
Valentin Drăgan – tobe
Disguise
Life Becomes Lifeless
Unanswered
Forge Another Nightmare
Chain Me
The Fall of Hearts
Will It Ever End
Sorrowbound (bonus)
Chasing Ghosts (bonus)