Eluveitie, Infected Rain și Ad Infinitum concertează pe 6 februarie 2025 în Quantic

Dupa un show memorabil la ediția din 2024 a Rockstadt Extreme Fest, trupa ELUVEITIE revine în România in 2025, de aceasta dată în postura de headliner. Invitați speciali în cadrul showului de la București vor fi INFECTED RAIN și AD INFINITUM.

Eluveitie este una dintre cele mai importante trupe de folk-metal din lume, cunoscută pentru modul unic în care combină sonoritățile metal cu muzica tradițională celtică. De-a lungul vastei activități, Eluveitie și-a consolidat statutul prin bogata moștenire muzicală și culturală, captivând și fermecând publicul de pe întregul mapamond. După succesul ultimului disc, Ategnatos, și a single-urilor recente Aidus și Exile Of The Gods, membrii Eluveitie sunt pregătiți să ofere o altă experiență live de neuitat.

O prezență deloc străină publicului român, Infected Rain revine la noi după o pauză destul de îndelungată, cel puțin pe scena concertelor de club din țară. Experimentând constant, Infected Rain și-a consolidat statutul internațional, devenind în tot acest timp una dintre cele mai interesante trupe ale metal-ului contemporan. Time, ultimul album de studio, este dovada potențialului și a curajului formației din Republica Moldova.

De la debutul din 2020, trupa germano-elvețiană Ad Infinitum a cunoscut o ascensiune remarcabilă, evoluând constant și redefinindu-și stilul muzical cu fiecare apariție discografică. Dacă primele albume aveau o abordare orientată spre metalul simfonic, Abyss, lansat în 2024, dezvăluie o latură complet nouă a trupei, marcând astfel cel mai dinamic, modern și progresiv album de până acum. Cu riffuri electrizante, refrene inspirate și interpretarea vocală inconfundabilă și din ce în ce mai versatilă a Melissei Bonny, Ad Infinitum se prezintă în cea mai bună formă a sa.

Un eveniment prezentat de Rockstadt Extreme Fest!


Biletele sunt disponibile exclusiv pe site-ul Rockstadt Extreme Fest.

About Author /

Start typing and press Enter to search