Cine își mai amintește de Savatage? Partea a doua

În istoria heavy metalului există multe trupe cunoscute de mai toți muzicienii și apreciate de critici, dar care nu au avut succes comercial. Aceste trupe devin de-a lungul timpului ”trupe cult”, cu un număr relativ redus de fani, dar adepții le rămân fideli chiar și după mult timp de la desființarea lor. Savatage este una dintre aceste trupe, iubită, dar care a rămas în umbră, pentru că nu a făcut concesii și nu a fost suficient de promovată de către casele de discuri. Ultimul album, Poets and Madmen, a fost scos în 2001, după care a urmat o perioadă de pauză care s-a terminat acum. Sau cel puțin așa sperăm. Savatage a anunțat un nou album și un turneu care începe în luna aprilie a acestui an. Viitorul trupei e amenințat de sănătatea precară a șefului ei, principalul compozitor, Jon Oliva, care a suferit în 2016 un atac cerebral, iar în septembrie 2023 a alunecat în baie și și-a fracturat coloana vertebrală. În octombrie 2024 Oliva a fost diagnosticat cu boala Meniere și scleroză multiplă. La aceste probleme se adaugă dependența de droguri și tragediile personale. Așa că, probabil, albumul anunțat, Curtain Call, va fi ultimul sau penultimul din cariera trupei. Revenirea Savatage pe scenă face necesară o privire retrospectivă, pentru că acest nume este necunoscut generațiilor mai tinere.

Citiți prima parte aici.

Deși nu a atins certificări precum aur sau platină, Edge of Thorns (1993) a înregistrat vânzari mai solide decât albumele anterioare. Piesa de titlu a fost promovată intens la posturile de radio rock americane, ceea ce, evident, a adus trupa mai aproape de un public mai larg. În același timp, vocea mai melodică și mai accesibilă a lui Zak deschidea noi direcții pe care colectivul Savatage părea pregătit și dornic să le exploreze. Momentul părea favorabil pentru ca frații Oliva&Co să facă un salt important în carieră.

La șase luni după lansarea albumului Edge of Thorns, Criss Oliva a fost accidentat mortal de un automobilist beat, care a intrat pe contrasens și a lovit frontal mașina condusă de Criss. După moartea fratelui său, Jon a decis să nu desființeze trupa, ci să continue activitatea pentru a-i onora amintirea. Handful of Rain, apărut în 1994, nu mai conține decât două piese la care își adusese contribuția Criss. Majoritatea celorlate piese fuseseră scrise pentru proiectul solo al lui Jon, Jon Oliva’s Pain, însă au fost adaptate cu ajutorul lui Paul O’Neil pentru a se potrivi stilului Savatage și noului solist vocal. Albumul este înregistrat în întregime de Jon Oliva, cu exceptia partiturilor de voce, înregistrate de Zachary Stevens, și a solourilor de chitara, înregistrate de Alex Skolnick, fost membru (atunci) al grupului Testament, care se achită în mod onorabil de sarcina de a-l înlocui pe Chriss. Se păstrează echilibrul între piesele dure și cele melodice. Chiar dacă nu este caracterizat de coeziunea prezentă pe Gutter Ballet sau pe Edge of Thorns, albumul este reușit și aduce cu el o noutate. Cea mai bună piesă de pe album, Chance, introduce elemente corale polifonice caracterizate prin contrapunct. Alone You Breathe, care apare la sfârșitul albumului, este una dintre baladele preferate ale lui Jon. Moartea pare să fie cea mai importantă temă a albumului, pentru că și melodiile care nu trimit la experiență pesonală se referă la iminența morții. De exemplu Chance trimite la victimele Holocaustului iar Castle Burning la victimele Mafiei.

Dead Winter Dead, albumul care a urmat în 1995, are o temă la fel se sumbră. El este un album concept care se referă la evenimente din timpul războiului din Iugoslavia. Pe acest album Oliva și O’Neil exploatează la maximum elementele simfonice, fără să depășească însă limitele bunului gust. Dead Winter Dead va deveni un album etalon pentru genul metalului simfonic, iar unele piese vor avea succes la un public mult mai larg decât fanii obișnuiți ai trupei. Acesta este un alt album de vârf din cariera trupei. El marchează întoarcerea la formatul operei rock, dând însă o importanță mai mare elementelor orchestrale decât celor de musical. Christmas Eve (Sarajevo 12/24) a devenit cea mai cunoscută piesă a trupei și apoi piesă de rezistență din repertoriul Trans-Siberian Orchestra. Mozart and Madness reia o temă din Simfonia nr. 25 a lui Mozart, care este apoi dezvoltată, iar Memory trimite la Oda bucuriei din Simfonia a 9-a a lui Beethoven. Temele clasice capătă o altă dimensiune, fiind completate de duritatea heavy-metalului. Alături de Al Pitrelli apare de data asta și Chris Caffery, care colabora deja cu John la celelalte proiecte ale sale. Chiar dacă a avut succes comercial, Dead Winter Dead este un album care nu face multe compromisuri. Dincolo de ororile războiului care îi afectează pe protagoniștii poveștii, transmite, totuși, un mesaj de speranță și de compasiune.

În 1997 a fost lansat un alt album concept complex The Wake of Magellan. Pe acest album se întretaie câteva fire narative. Povestea bătrânului marinar portughez Fernão de Magahães (Fernando Magellan), care se hotărăște să se sinucidă, plecând cu o barcă fără provizii pe mare, este completată de trimiterea la două incidente contemporane: incidentul Maersk Dubai, din 1996, în care trei compatrioți de-ai noștri, care s-au strecurat ilegal pe nava taiwaneză Ming Fortune, au fost abandonați în largul mării pe o plută improvizată; și povestea reporteriței Veronica Guerin, care a fost ucisă pentru a fi împiedicată investigația asupra unui cartel de trafic de stupefiante. Albumul menține atmosfera simfonică fără să trimită la piese clasice. Piesele au un suflu epic, iar versurile sunt încărcate de metafore. Aproape fiecare piesă este o capodoperă care nu face compromisuri. După ce în albumul anterior fuseseră protejate urechile ascultătorilor mai sensibili, aici Savatage se întoarce la duritate care este combinată cu lirismul specific trupei. Albumul nu conține piese de umplutură și nici piese de tranziție. Zachary Stevens reușește să egaleze performanța sa de pe Edge of Thorns, iar Jon preia din nou rolul de vocalist pe Another Way și Paragons of Inocence. Compozițiile prezente pe album nu repetă idei de pe cele anterioare, ci trimit la o atmosferă prezentă doar aici. Dintre piesele cele mai reușite de pe album pot fi amintite Morning Sun și The Hourglass.

Poets and Madmen (2001) este ultimul album apărut sub titulatura Savatage. Componența se modifică din nou cu această ocazie. Zachary Stevens părăsește în mod amiabil trupa din cauza unor probleme de familie. Membrii Savatage vor colabora în continuare cu el, când va înființa Circle II Circle. Și Al Pitrelli a părăsit Savatage pentru Megadeth. Aceste schimbări îl obligă pe Jon să preia din nou rolul de solist vocal și să îi ceară lui Chris Caffery, cu care colabora la Doctor Butcher și la Trans-Siberian Orchestra, să îl înlocuiască pe Pitrelli. În cadrul câtorva piese au fost totuși folosite și fragmente compuse anterior de Pitrelli. Melodiile de pe album sunt mai variate stilistic decât cele de pe albumele anterioare chiar dacă el se dorea a fi tot un album concept. Jon Oliva se achită cu brio de rolul de vocalist, reușind să evoce perioada sa de glorie. Piesele arată că Savatage are încă potențialul de a genera o muzică de calitate superioară. Cele mai bune sunt Morphine Child, care este un opus de 10 minute ce conține elemente corale care ne amintesc de Chance, și Commissar. Poets and Madmen încheie într-o manieră demnă repertoriul Savatage. Întoarcerea lui Jon Oliva la cârma formației a iscat speranțe în rândul fanilor, însă acestea nu au fost comfirmate.

Savatage nu a disparut din cauza insuccesului, pentru că își păstrase contingentul mic dar constant de fani înflăcărați, ci din cauza succesul fulminant pe care îl avea un proiect înrudit: Trans-Siberian Orchestra. Întrebat de ce și-a încetat activitatea cu Savatage, Jon Oliva răspundea invariabil că Savatage nu și-a încetat activitatea ci este continuată de Trans-Siberian Orchestra. Dar fanii erau conștienți de faptul că acesta este un adevăr incomplet, o încercare de evitare a acuzație că trupa ”s-a vândut” și a abandonat originalitatea în schimbul câștigurilor bănești facile.

O retrospectivă Savatage nu ar fi completă fără menționarea celorlalte proiecte ale memmbrilor trupei, pentru că, pe majoritatea, întâlnim contribuții componistice ale lui Jon Oliva și Paul O’Neil.

Doctor Butcher este un proiect al lui Jon Oliva și Chris Caffery. Caffery a participat la turneul de promovare al albumului Gutter Ballet și Oliva ar fi dorit să îl ia în trupă dar nu a obținut acordul casei de discuri. După plecarea din Savatage, Oliva l-a contactat și cei doi au ajuns să colaboreze, mai întâi sub forma trupei Doctor Butcher, iar apoi la toate proiectele lui Jon. Doctor Butcher a scos doar un singur album, autointitulat, în 1994. Albumul este caracterizat de ritmuri rapide de power metal și thrash, fără elemente progresive sau simfonice. Solourile de chitară și riff-urile lui Caffery arată că ar fi fost un bun înlocuitor al lui Criss Oliva. Albumul este reușit și cariera trupei se anunța a fi promițătoare, însă cei doi au fost nevoiți să își suspende activitatea pentru a se întoarce la Savatage atunci când solistul vocal și chitaristul au părăsit trupa.

Jon Oliva’s Pain este un proiect care are multe în comun cu Savatage. La început, Jon a intenționat chiar să îl numească Savatage Lite, însă s-a abținut din respect față de membrii fostei trupe. Pe albumele celor două trupe întâlnim atât compoziții originale cât și prelucrări ale unor piese Savatage sau compoziții care nu au putut fi incluse pe albumele Savatage. Piesele de pe primul album Jon Oliva’s Pain, Tage Mahal, sunt compuse în întregime de Jon Oliva. Pe ele există unele asemănări cu muzica Savatage, printre care se numără, de exemplu, prezența unor coruri care dau o nuanță epică din când în când. Asemănările sunt însă puține, pentru că, la fel ca în cazul Doctor Butcher, Jon încerca să creeze o atmosferă diferită, chiar dacă și aici întâlnim elemente progresive și epice precum și armonii corale care seamănă mai degrabă cu Queen. Albumul este de calitate, chiar dacă nu se ridică la nivelui producțiilor Savatage.
Pe celelalte albume ale trupei apar membri care făcuseră parte din trupa lui Zak Stevens și plecaseră din cauza unor neînțelegeri financiare. Calitatea componistică este inferioară celei de pe primul album pentru că Jon se implicase mai intens în activitatea Trans-Siberian Orchestra. Cu privire al cele trei albume care au urmat, Jon declară că a descoperit în podul casei o cutie cu casete pe care erau înregistrate riff-uri și solouri ale fratelui său și a dorit să le valorifice. Cel mai probabil acestea erau încercările care nu fuseseră considerate suficient de bune pentru a fi incluse pe un album Savatage, însă în lipsa timpului necesar erau utile. Cel mai bun dintre aceste albume este Global Warning din 2008 care merită să fie ascultat de câteva ori de către fanii dedicați.

După plecarea din Savatage, Zak Stevens a înființat un alt proiect de metal progresiv, Circle II Circle. Pe primele două albume ale trupei întâlnim contribuții substanțiale ale lui Jon Oliva și Chriss Caffery, care l-au ajutat pe Stevens să șlefuiasă compozițiile proprii. Pe următoarele albume, piesele sunt compuse în colaborare cu basistul trupei, Paul Michael Stewart. Circle II Circle practică un progresiv mai soft și melodic fără duritatea Savatage. Zak este un solist competent, dar nu își asumă prea multe riscuri. Chiar dacă, luate separat, melodiile de pe primele patru albume Circle II Circle nu sunt rele, ceea ce afectează calitatea albumelor este impresia de monotonie, pentru că cele mai multe au un ritm și un tempo asemănător și se înscriu în stilul AOR îmbunătățit cu unele riffuri progresive. După aceste albume, devine evident faptul că cei doi compozitori și-au epuizat resursele creative și calitatea producțiilor următoare scade tot mai mult.

Am ajuns în cele din urmă la elefantul din cameră, la Savatage–killerul care este Trans-Siberian Orchestra. Acest proiect este probabil ceea ce visa Paul O’Neil încă de la începutul carierei sale de producător. Stau mărturie proiectele de sertar care au fost valorificate apoi, în colaborare cu Jon, în cadrul albumelor Savatage. Trans-Siberian Orchestra s-a născut în urma succesului copleșitor pe care l-a avut Christmas Eve (Sarajevo 12/24). De aici a plecat ideea de a produce un album cu colinde de Crăciun îmbunătățite cu ritmuri metalice, care să le dea energie. Nu era o idee originală, pentru că diverse trupe serioase au lansat albume de Crăciun sau single-uri tematice în perioada sărbătorilor de iarnă. (Un monstru sacru al rock-ului progresiv, Jethro Tull a păcătuit în acest sens, însă albumul respectiv nu apare uneori în discografiile trupei publicate de critici). Ceea ce a adus nou O’Neil este ideea de a prezenta cântecele de Crăciun în cadrul unui spectacol grandios de lumini, cu zeci de interpreți îmbrăcați în costume strălucitoare cu paiete, cu artificii și mașini de fum. Pentru amatorii de heavy metal, luminile și jeturile de flăcări nu erau o noutate, însă pentru oamenii obișnuiți, care nu îi văzuseră pe Rammstein cântând Feuer Frei live, spectacolul era facinant. Trans-Siberian Orchestra oferea o variantă live a CD-urile de tip Best of Mozart, sau Best of Beethoven și o doză de pioșenie creștină. Ideea lui O’Neil a dat roade, pentru că, în perioada de Crăciun, trupa organiza concerte în toate marile orașe americane, pe stadioane, adunând încasări record, la care Savatage nu putea visa. Așa că membrii Savatage au abandonat blugii rupți și au îmbrăcat în schimb fracurile cu paiete care le garantau o viață comodă. Trans-Siberian Orchestra a scos până acum 9 albume, care cuprind prelucrări ale unor colinde și ale unor piese simfonice celebre și accesibile. Cel mai reușit este Beethoven’s Last Night, din 2000, care nu conține cum s-ar părea, doar adaptări după fragmente din Beethoven ci și piese inspirate de Mozart, Chopin și Rimsky-Korsakov.

După cum spuneam la începutul acestei treceri în revistă, Jon a anunțat reunirea trupei în aprilie anul curent și apariția unui nou album. Trebuie să ne temperăm însă speranțele pentru că, în 2017, Paul O’Neil a trecut în neființă și, din duoul creator, a rămas doar Jon Oliva. În absența lui Criss și a lui Paul, Savatage pare a fi doar un Jon Oliva’s Pain cu alt nume.
Deși activitatea Savatage a fost primejduită în mod constant de probleme personale, de pierderea unor membri cheie și mai ales de succesul fulminant al Trans-Siberian Orchestra, Savatage rămâne un reper în istoria metalului pentru fuziunea sa unică între heavy metal, muzică clasică și musical, precum și pentru impactul pe care l-a avut asupra genurilor progresiv și simfonic metal. Este această reunire un”cântec de lebădă” sau un nou început? Vom vedea in curând, pentru că nu mai e mult până in aprilie, când sunt anunțate primele concerte, ce mai poate oferi noilor generații aceasta trupă legendară.