Can – Ege Bamyasi

Ege Bamyasi este al treilea album de studio al trupei germane Can, lansat la sfârșitul lunii noiembrie 1972. Este unul dintre cele mai influente materiale care au contribuit la definirea krautrock-ului, un subgen ce îmbină elemente de psychedelic rock, jazz/fusion, proto-punk, rock progresiv, repetiție, muzică electronică incipientă și multe altele. Principalul ingredient al stilului este improvizația, dar nu o improvizație haotică, ci una controlată, transformată într-o formă coerentă și captivantă.
Albumul debutează cu Pinch, o piesă construită pe ritmul hipnotic al tobelor lui Jaki Liebezeit, care devine fundamentul pe care colegii săi dezvoltă compoziția. Holger Czukay adaugă un groove subtil prin linia de bas, în timp ce Michael Karoli și Irmin Schmidt explorează direcții sonore neașteptate, creând o senzație plăcută de imprevizibilitate. Damo Suzuki, prin interpretarea sa spontană, pare ghidat de improvizație, oferind o deschidere perfectă pentru un album care stabilește o stare mentală specifică.
Sing Swan Song este o piesă introspectivă, cu un început liniștit ce include sunetul valurilor. Tempo-ul moderat și vocea melancolică a lui Suzuki induc o atmosferă de visare, ideală pentru reflecție.
One More Night îmbină influențele bossa nova cu experimentul sonor. Este, probabil, cea mai accesibilă piesă de pe album, având un groove relaxat care poate atrage și ascultătorii mai puțin obișnuiți cu structurile complexe. Cu toate acestea, piesa nu este deloc simplistă. Un exercițiu interesant este să te concentrezi pe un singur element sonor pentru a descoperi subtilitățile piesei.
Vitamin C, a patra piesă de pe album, este un hit recunoscut, apărând pe coloana sonoră a filmelor Los abrazos rotos (2009, Pedro Almodóvar) și Inherent Vice (2014, Paul Thomas Anderson). Jaki Liebezeit și Holger Czukay creează un ritm captivant, în timp ce versurile interpretate de Suzuki rămân deschise interpretărilor. Prestația sa vocală intensă amplifică senzația de alertă.
Soup, cea mai lungă piesă de pe material, este un spațiu de experimentare liberă, cu o structură haotică și imprevizibilă. Este ca o „ciorbă cu de toate”, dar bine echilibrată, un exemplu perfect al libertății creative a trupei.
Cu I’m So Green, Can schimbă din nou direcția, oferind o piesă funky, cu un ritm antrenant. Irmin Schmidt și Michael Karoli adaugă diverse texturi sonore peste linia ritmică creată de Czukay și Liebezeit, în timp ce Suzuki induce o stare de visare.
Albumul se încheie cu Spoon, o piesă scurtă, de puțin peste trei minute, dar extrem de dinamică. Schimbările subtile de atmosferă și ritm o transformă într-o concluzie ideală pentru acest material eclectic.
În limba turcă, „Ege Bamyasi” se traduce prin „bame din Marea Egee”. Deși bamele nu sunt pe gustul meu, muzica celor de la Can este o altă poveste. Ege Bamyasi este un album pe care îl recomand cu căldură celor pasionați de sonorități experimentale sau de muzică în general. Pentru a fi pe deplin înțeles și apreciat, ascultarea acestuia ar trebui să fie însoțită de un exercițiu de contextualizare, raportându-ne la scena muzicală a anului 1972.

United Artists
1972

Damo Suzuki – voce
Michael Karoli – chitară
Irmin Schmidt – clape
Holger Czukay – bas
Jaki Liebezeit – tobe

Pinch
Sing Swan Song
One More Night
Vitamin C
Soup
I’m So Green
Spoon