June Turns Black sparge valurile oceanului de emoții

June Turns Black este o trupă relativ nouă pe scena metalică românească: înființată în 2018 de doi foști membri Between Colors (Rach – voce și Dan – chitară), a lansat EP-ul de debut, Wavebreaker, în 2024, într-o formulă întregită de Cezar – bas și David – tobe. Cei patru bucureșteni își descriu muzica drept un stil personal de electronicore (dacă nu știți ce e aia, găsiți un playlist la finalul interviului); nu se tem de experimente, ba chiar le caută; sunt mereu convinși că se poate și mai bine, dar doar dacă ei au controlul total asupra artei lor; și sunt plini de energie și emoție, atât în studio cât și pe scenă. Rach si Dan au răspuns întrebărilor noastre. Noi am consemnat și am răspuns întrebării lor.

Salut, bine ați venit în paginile virtuale Metalfan.ro. Cum vi se pare presa muzicală din România? Cum e relația voastră cu presa?
Dan: Salut, mulțumim mult pentru oportunitate! Avem foarte mare respect pentru presa muzicală, în primul rând pentru că foarte mulți oameni fac asta din pasiune. Punând și noi foarte multă emfază pe atitudinea DIY, mereu suntem bucuroși când vedem că oamenii își dau din timp, energie și resurse pentru a contribui la scena locală. Mi se pare că pentru o scenă locală sănătoasă nu e nevoie doar de artiști, booking agents, crew, manageri, fotografi etc. dar și de jurnaliști (profesioniști sau homebrew) care să facă recenzii, interviuri, să informeze și să povestească despre tot ce se întâmplă aici.

Am găsit un singur interviu scris cu June Turns Black pe site-urile românești. În același timp am găsit multe materiale video, chiar și o serie de Podcasturi. De ce atât de puține interviuri scrise? Nu vi s-au cerut, sau considerați că nu mai este o metodă de comunicare eficientă?
Dan: Avem câteva interviuri scrise, pe lângă cel de la The Interwission, au mai fost și cel de la Rock la Mureș sau CriticEyez. În general, când avem release-uri, trimitem comunicate, copii pentru recenzii și discutăm pentru interviuri, dar sunt atât de mulți artiști și atât de puțini oameni care fac presă încât îmi inchipui că e greu să găsești timp pentru toți. Orice formă de comunicare ni se pare importantă, de-asta încercăm să avem cât mai multe canale prin care putem ajunge la oameni – video via YouTube sau social media, audio via podcast-uri sau radio și în text via presă sau chiar Discord-ul nostru public.

Pe rețele comunicați în engleză, Podcastul June Talks Back e în engleză. Considerați că publicul vostru țintă este vorbitor de engleză?
Dan: Sincer, eu cel puțin mă exprim mult mai bine în engleză, majoritatea covârșitoare de media pe care am consumat-o de-a lungul vieții este în engleză, la job comunic aproape exclusiv în engleză, iar arta noastră o facem complet în engleză. E ceva ce îmi (și ne) este foarte natural. Nu ne-am gândit în principal la targetare, ci a fost o extensie a faptului că așa simțim că comunicăm cel mai bine.

Înainte de înființarea grupului June Turns Black, unii dintre voi au cântat cu Between Colors. Cum s-a făcut trecerea de la Between Colors la June Turns Black? Povestiți-ne un pic despre începuturile grupului.
Dan: A durat destul de puțin timp până când Rach și cu mine ne-am uitat unul la celălalt și am zis “Trupă? Trupă.” Aproximativ cam 6 luni după ce Between Colors și-a încheiat activitatea în 2018. Într-un timp foarte scurt apoi am avut numele, o primă componență, un concept, o direcție și deja niște piese. Au mai durat câțiva ani până când Cezar, David și June Crew-ul nostru ne-au întregit, am avut foarte multe discuții, câteva schimbări de stil. Știam, însă, că voiam să facem lucrurile puțin diferit – să avem o muzică sinceră și incredibil de personală, să încercăm tot ce ne stă în putere să ne realizăm viziunea artistică și să continuăm să punem absolut fiecare gram de pasiune în proiectul ăsta.

In prezent sunteți implicați şi în alte proiecte muzicale, sau colaborări chiar şi non-metal? Cum ar fi, de exemplu, colaborarea lui Rach cu We Are Numbers.
Dan: Rach, Cezar și Mihnea au Nightshift Division – un video art collective cu care au realizat câteva videoclipuri pentru trupe locale, iar eu am mai lucrat ca producător/inginer de sunet cu artiști precum Reverse the Moment, Aeon Blank, Cezar Popescu sau Breathelast. Am avut și un side-project de studio cu Pavlos Popovici, numit The Longest Heartbreak, precum și un solo project numit Op42 prin intermediul căruia am făcut remix-uri, piese proprii și stream-uit întreg procesul de producție. În general, sunt și suntem deschiși pentru colaborări și mereu e interesant să descoperi cum alți artiști își exprimă viziunile. Ne dorim să lucrăm și cu oameni din sferele de pop, rap sau muzică electronică, cred că ar ieși niște proiecte foarte interesante!
Legat de We Are Numbers în mod specific, avem o relație foarte veche, care cred că în curând ajunge la 10 ani. Ne sunt foarte dragi oamenii, iar Rach îi este vocal coach lui Andrei, solistul lor. El a fost invitat și pe piesa noastră “We Kill What We Love” alături de Bogdan Hașaș din Reverse the Moment. Băieții din Numbers m-au contactat să lucrez pe parte de versuri, aranjament, recording și producție pe vocile câtorva piese de pe ultimul lor album, “Death Finds a Way.” Well, au fost niște bucăți unde aveam nevoie de coruri – nu doar cele de tip hardcore, strigate, dar voiam să adaug și un mic easter egg care se leagă de corul de screamer-i din “We Kill What We Love” (o idee pe care am vazut-o la genialul Mick Gordon). Ei bine, eram doar noi trei la înregistrări, așa că am strigat împreună. Trupei i-a plăcut maxim ce am făcut, așa că a rămas pe album.

Va descrieți muzica drept electronicore. Așa a fost de la început? Cum ați ajuns aici?
Rach: La început, ne doream foarte tare să avem trupa noastră de metalcore (fiind influențați de formații precum Architects, While She Sleeps, Parkway Drive, Bring Me The Horizon); Iar până să lansăm oficial trupa am compus câteva piese (și chiar și cateva melodii care sunt lansate, dar au fost refăcute) care urmăreau tropii genului de metalcore. Însă, după ce ne-am stabilit definitiv componența, am observat că toți avem o bază foarte mare de muzică electronică. Iar în urma unor conversații casual am început să experimentăm din ce în ce mai mult și să aducem elementele respective.
Personal, încă de cand eram un copil cu skateboardul, ascultam on repeat artiști precum The Prodigy, Pendulum, Brokencyde și Enigma; Iar în momentul în care noi am început să experimentăm cu un sound electronic, it clicked instantly și s-a simțit ca fiind ceva al nostru. Ceva care e într-adevăr asumat și nu doar o dorința să sunăm în stilul x sau y. Bineînțeles, multe influențe s-au adăugat de-a lungul timpului pe lângă cele electronice și am reușit cu toții prin producția și sound design-ul pieselor să ajungem unde suntem acum: electronicore in stilul June Turns Black.

Ce simțiți că diferențiază June Turns Black de alte grupuri? Ce este acel ceva pe care doar voi îl aveți?
Rach: Ceea ce ne diferențiază este viziunea unitară pe care o avem – vrem întotdeauna să venim cu ceva nou, daring, bold. Niciodată nu suntem mulțumiți și căutăm să îmbunătățim ceea ce facem. Încercăm și vrem să venim cu ceva autentic, al nostru. Nu ne e frică, ba dimpotriva, ne place enorm de mult să facem fuziuni de stiluri și să nu ne limitam la “trebuie sa sune în stilul x pentru că suntem trupa care canta genul y”. De asemenea, suntem control freaks și perfecționiști. Mie spre exemplu îmi place să agonizez nopți în șir vizavi de cum trebuie să arate concertul sau următorul clip sau linia de merch.
Pe partea de show/vizual, suntem niște oameni la fel de încăpățânați și ne dorim ca fiecare persoană care vine la concertele noastre sa plece cu o senzație de acolo; Vrem sa oferim, în limita capacității noastre din prezent, o experiență cât mai completă, fix așa cum și noi la randul nostru vrem să obținem de la artiștii pe care îi admirăm.

Ce vă inspiră atunci când compuneți? Cum vin ideile de piese noi?
Rach: Inspirația nu ne vine pe moment cand ne adunăm să compunem. Cu multe săptamani sau chiar luni înainte, îmi pregatesc și îmi scriu idei, concepte si linii, apoi (fiindcă avem topic-uri personale abordate în piesele noastre) vorbesc și cu restul trupeților urmând ca după aceea să fac o introspecție și să asimilez informațiile primite. În apropierea sesiunii de compus, aleg un topic care se acordă la starea în care sunt în ziua respectivă, iar apoi facem o ședință în care prezint ideea, ea urmând să fie elaborată.
Mai sunt unele cazuri în care unele bucăți (sau dacă nu chiar piese întregi) pornesc de la un sample, un beatbox, un zgomot sau o senzație.

Cum abordați încorporarea diferitelor sub-genuri în muzica voastră?
Rach: După ce avem un schelet al piesei concret, începem să aplicăm straturi. De regulă, după a doua iterație încep să ne vină idei care uneori încep ca o glumă (“hey cum ar fi ca pe bucată asta să băgăm x,y”). Râdem și apoi începem să experimentăm. Și precum un bulgăre mic ce pornește o avalanșă, așa începem și noi să adăugăm stiluri din subgenuri, fie ele ca easter eggs sau full-on bucăți mari din structura piesei.

Care sunt albumele care v-au inspirat cel mai mult la nivel personal? Ați putea, vă rog, alege câte un album și spune câteva lucruri despre el?
Rach: “Amo” – Bring Me The Horizon. M-am îndrăgostit instant de sound-ul adus de Bring Me The Horizon pe albumul ăsta. Nu aș putea spune de ce, dar de fiecare dată când îl ascult, îmi trezește o senzație de euforie și hype în același timp (nu degeaba artwork-ul e pus într-un pliculeț haha).
“Lost Forever // Lost Together” – Architects. Este albumul pe care am adormit cu Sam urlându-mi în cap aproape în fiecare zi. Prima oară când am ascultat albumul, m-am conectat instant și am simțit durerea și angoasa prezentată prin scream-uri. Tot pe acest album, este și piesa “Naysayer”, piesă cu care eu am început să-mi lucrez scream-urile. Va avea un loc special în sufletul meu întotdeauna.
Dan: Pentru mine, deși top 10-ul de albume se mai schimbă, primele două poziții rămân mereu fixe. “The Wall” de Pink Floyd și “The Fragile” de Nine Inch Nails. Ambele sunt albume conceptuale cu o diversitate stilistică și un dramatism incredibile, dar cu un nucleu emoțional foarte puternic. Precum mulți oameni, aceste două albume le-am descoperit în jurul vârstei de 15-16 ani și mi-au rămas adânc întipărite, pentru că m-au ajutat să trec prin debutul depresiei și problemele de-acasă. Astfel, chiar și după atâta timp, indiferent în ce proiect mă aflu, într-o măsură mai mică sau mai mare, aceste două albume se regăsesc în ADN-ul a ceea ce compun.

Cum a decurs procesul de compoziție pentru Wavebreaker? Când v-ați apucat de scris primele idei, cum a decurs tot acest proces?
Dan: Albumul Wavebreaker, întocmai precum o groază de debuturi, este o sumă a ani de idei. Unele piese au fost scrise inițial în 2018, altele chiar în 2023, după ce trupa fusese anunțată live. A fost destul de divers procesul, nu pot spune că am urmat o rețetă – unele piese precum “Have You” au fost scrise într-o singură sesiune, altele au trecut prin foarte multă iterație. “Scream for the Voiceless” cred că e cel mai bun exemplu – primul demo a fost făcut în 2021, dar am făcut schimbări majore la piesă chiar cu câteva săptămâni înainte de release, în 2024, în timp ce eram în sesiunile de post-producție. Deși Wavebreaker e un potpouriu din punct de vedere proces, mereu a avut un throughline – emoția și componenta foarte personală.

Cât de implicați sunteți în înregistrarea și mixarea muzicii și care ar fi sunetul ideal pentru muzica voastră? Cât de aproape sunteți de a-l fi găsit pe Wavebreaker?
Rach: Sound-ul nostru este unul care evoluează constant. Însă, Wavebreaker, așa cum sună el în prezent, are o producție special creată ce susține și evidențiează rawness-ul topic-urilor abordate și nimic din elementele prezente nu sunt lăsate la întâmplare.
Dan: Suntem foarte hands-on cu tot procesul creației pieselor, inclusiv pe parte tehnică. Eu mă ocup de înregistrări, mix și master, de multe ori cu ceilalți pe lângă mine pentru sanity checks. Cred că singura bucată din proces unde sunt mai “lăsat de capul meu” e partea de post-producție, când mă leg de birou și meșteresc la sound design, orchestrații, sintetizatoare și efecte speciale. Sunetul ideal pentru June Turns Black din punctul meu de vedere e unul fresh, oarecum neașteptat, care sfidează convențiile stilistice clasice.

Există Wavebreaker în format fizic? Mai are vreun avantaj formatul fizic asupra celui digital?
Dan: Imprimarea unui disc sau vinil în ziua de azi e un proces foarte costisitor, mai ales pentru o formație la început de drum care are de investit în gear, crew, logistică, software etc. Deși cu toții apreciem valoarea unui album fizic, nu am vrut să stea nimic între arta noastră și ascultător. Nu mulți cred că au CD player-e sau pickup-uri, dar majoritatea oamenilor au acces la internet. Astfel, am luat decizia să lansăm Wavebreaker mai întâi în format digital, dar suntem în discuții și pentru o variantă fizică.

Am citit pe undeva vorba asta : « mi-am dorit să mă fac psiholog, dar mă descurc mai bine ca pacient ». Versurile pieselor voastre sunt ca niște consultații : externalizează stări, sentimente, gânduri, toate scrise la persoană întâia. Este muzică o formă de terapie? 
Rach: La un nivel strict personal, suferind de o condiție autoimună degenerativă, muzica întotdeauna a fost un remediu incredibil pentru mine și am fost extrem de surprinsă să observ cum m-a ajutat în a încetini evoluția condiției mele (nu zic că e un leac, take your treatment kids, haha!) dar, în cazul meu, în special acum că pot să exteriorizez și să verbalizez într-un mod agresiv (prin tehnica de scream-uri) sentimentele, se poate simți ca un tratament benefic care mă liniștește fizic și sufletește la finalul zilei. Este ca atunci când te abții din a spune ceva supărător și simți cum se înfiripă o tensiune în corp, iar când răbufnești ești total ușurat. Asta înseamnă pentru mine versurile pe care le scriu și modul în care le redau live.

Puteți, vă rog, să ne spuneți mai multe despre grafica lui Wavebreake?
Rach: Grafica EP-ului a fost realizată de Dawn Elenor, o artistă vizuală foarte talentată și prolifică. Coperta reprezintă un wave tunnel conotând emoțiile noastre, cu precădere stările de tristețe, depresie, crize existențiale sau gânduri care vin și pleacă.

Lansarea lui Wavebreaker a avut loc în data de 4 iunie 2024 în clubul Control din București. Cum a fost această experiență pentru voi?
Rach: Oportunitatea de a avea lansarea Wavebreaker în clubul Control a fost una cu adevărat deosebită și suntem humbled pentru această șansă. Apreciem nespus susținerea pe care am primit-o! Am fost extrem de fericiți și împliniți fiindcă am reușit să facem ce ne-am propus în show-ul nostru și să oferim, așa cum ne-am dorit, șansa ca publicul nostru să intre în atmosfera și povestea noastră. Bineînțeles, journey-ul nostru până a cânta propriu-zis a fost agonizant fiindcă, așa cum sper că reiese din acest interviu, noi suntem niște oameni cărora nu ne place “să ne dăm ușor în viață” haha! Am vrut ca totul să fie la linie pentru eveniment și cu toții am avut discuții existențiale în creierii nopții zile în șir, de la “vreau ca stand-ul de merch să fie precum un display fashion, cu prezentare pe ecran LED” până la “proiecțiile nu sunt suficient de bune, trebuiesc refăcute” sau “trebuie să compunem momente extra speciale pentru extinderea set-ului live” ca să completăm atmosfera pe care noi o voiam și vedeam. Ca însumare, drumul până în seara event-ului a fost presărat cu agonie, lipsa de somn și stres. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit – dacă factorii ăștia nu există, eu nu sunt bucuroasă haha, căci la finalul concertului, pe cât de obosită eram, pe atât de excited de asemenea! Dar ca orice lucru pe care eu/noi îl facem, deși am fost satisfăcuți de rezultatele obținute, acum ne dorim un pic mai mult din partea noastră în ceea ce privește pachetul pe care îl oferim.

Aveți în plan un nou material discografic? Va urma aceeaşi direcție muzicală?
Rach: Avem în plan deja atât următoarele single-uri, EP-uri, albume, cât și estetica lor. Capetele răutăților suntem eu cu Dan, fiindcă avem un obicei să discutăm despre lucrurile astea (albume și sound-ul lor, estetică, show production) în prealabil la ore inumane. Noile materiale vor fi diferite fiindcă noi vom fi diferiți, asta știm garantat. Ne dorim să experimentăm în continuare și să adăugăm elemente noi în piesele noastre. Deja am început să ne jucăm cu câteva idei și suntem extrem de încântați de cum sună la nivel de demo; Unele hint-uri există chiar și în set-ul nostru live.

Ați participat la Concursul Posada Rock 2024 unde ați și câștigat un premiu. Povestiți-ne un pic despre experiența acestui concurs : ce așteptări ați avut, cum vi s-a părut organizarea, cum vi s-a părut festivalul, în general?
Dan: Posada Rock are un nume foarte greu în scena noastră și suntem onorați nu doar că am putut face parte din concurs, dar și că am câștigat premiul Zaharia Rădulică. Nivelul formațiilor locale este foarte sus, știm că orice competiție va fi foarte strânsă. Cumva după ce am câștigat locul 2 ca formație și cel mai bun solist la Constelații Rock, eu cel puțin (fiind și mai pesimist de fel) nu aveam vreo așteptare. Mă bucuram ca eram acolo, voiam să oferim un show bun oamenilor prezenți și sincer eram panicat cu încadrarea în timpul de setup și tear-down – atât de mult încât cu câteva săptămâni înainte am început să facem drill-uri, ca să putem să ne urcăm pe scenă și să ieșim de-acolo în 10 minute. Mă bucur enorm să văd că de la an la an Posada crește, ne-am simțit fantastic acolo și bonus – am văzut și Vola!

Dintre toate locurile în care ați cântat live, unde v-ați simțit cel mai bine?
Rach: Rockstadt Extreme Fest. Fără niciun pic de îndoială. Profesionalismul, dedicarea, organizarea și pasiunea puse în acest festival sunt absolut uluitoare. Sunt familiară cu munca din spate și ce presupune un proiect de anvergura asta și mă bucură enorm de mult că această echipă compusă din oameni extrem de talentați și încăpățânați a reușit să construiască un oraș întreg de la 0 și să aducă în țară un lineup fantastic!

Pe site-ul vostru oficial scrie că aveți programate trei concerte pentru perioada ce urmează. Mai aveți în plan şi altceva?
Rach: La începutul anului, de regulă avem ședință de producție împreună cu June Crew-ul nostru, în care stabilim un plan pentru tot anul, acesta urmând să fie aplicat și mulat pe lângă datele în care noi concertăm. În momentul de față, suntem în etapa de post-producție pentru mai multe materiale vizuale (și nu numai) ce vor urma curând să fie lansate atât în perioada imediată cât și de-a lungul anului 2025, urmând ca apoi să fie updatate și pe site-ul nostru. Suntem foarte excited pentru acest an! (și nu voi spune “stay tuned, big things coming soon!” haha).

Există o anume trupă internațională (chiar şi națională), alături de care doriți să împărțiți aceeaşi scenă, un vis de-al vostru, să zicem?
Rach: Cumva deja una dintre dorințele din copilărie s-a întâmplat (și încă nici până acum nu știu cum să procesez informația asta) – tot în cadrul festivalului Rockstadt, chiar dacă nu am fost în aceeași zi ca lineup, am călcat pe aceeași scenă pe care și Pendulum și The Amity Affliction au cântat. Iar faptul că am avut ocazia unică de a-i întâlni și vorbi cu ei este efectiv mindblowing. Alte trupe cu care mi-aș dori să împărțim scena sunt desigur Bring Me The Horizon, Architects și While She Sleeps. La nivel personal și profesional, îi admir foarte mult pentru toată munca depusă, viziunea și asumarea pe care și-au însușit-o de-a lungul timpului și pasiunea cu care își fac show-urile.
Dan: Pe plan internațional, cred ca ar fi genial să împărțim scena cu Health, Sleep Token sau Dayseeker de exemplu. Sunt niște artiști care înseamnă foarte mult pentru noi și care ne influențează constant. Dacă aș reuși în viața asta doar să-i strâng mâna lui Trent Reznor sau Mick Gordon și să le mulțumesc pentru arta lor, ar fi incredibil. Pe plan local, un vis s-a adeverit cu Breathelast, cu care am și colaborat, dar Coma sau Vița-de-Vie sunt niște trupe care au fost foarte prezente în adolescența mea și ar fi superb să cântăm împreună cu ei!

Ce sfaturi le dați tinerilor muzicieni care se află la început de drum şi care visează ca la un moment dat să facă o muzică de calitate, aşa cum ati facut voi pe Wavebreaker?
Rach: Chimie bună, înțelegere, răbdare, încăpățânare, sacrificiu, viziune, un pic de obsesie, repetiție, experimentare, onestitate, rutină, disciplină și asumare. Din punctul meu de vedere, ăsta este un starting point care ar trebui să se aplice pentru orice proiect care nu-și dorește a fi doar “de hobby”. Aș fi întrebată mai departe “ok, dar ce treabă are cu compusul materialelor?”, unde, aș răspunde: fără elementele enumerate mai sus, nu poți avea ceva de lungă durată, iar fiind la început de drum (ca și în cazul nostru), unele momente în procesul creativ nu pot fi depășite decât dacă principiile de mai sus sunt aplicate. Bineînțeles, ele sunt valabile în orice activitate în cadrul unui grup pentru a avea un success rate mare.
Cred că este esențial ca membrii unei trupe să fie conștienți de faptul că ei sunt un tot unitar care aspiră către același țel și cu toții ar trebui să facă un exercițiu de înțelegere, comunicare, problem solving, încredere și lăsare a ego-ului deoparte.
Cât despre compusul în sine, noi, spre exemplu suntem adepții a “don’t put a label on it” înspre a evita limitarea soundscape-ului nostru. Așadar sfatul meu este să se exerseze experimentarea și onestitatea în propria artă constant (nu doar în ziua în care trebuie să se compună).
Majoritatea pieselor noastre au plecat de la intrigi personale și introspecții. Întotdeauna ne punem întrebarea “De ce?”, “Ce înseamnă?”, “Ce vreau să zic?”, “Ce îmi cere piesa?”, “Se poate mai bine? Suntem mulțumiți de ce avem până acum ca schiță? (răspunsul nu este niciodată “da, las-o așa, merge”)”. “Cum mă face să mă simt [piesa]?” – este de asemenea o întrebare esențială, fiindcă dacă răspunsul este “ok, I guess”, noi de regulă we scrap it și o luăm de la început, în ideea “dacă noi nu o simțim și suntem meh, imaginează-ți cum va fi publicul?”. Pentru mine feedback-ul (extern sau intern) “Sună OK” e moartea pasiunii și îmi vine să-mi dau palme singură dacă îl aud. Totodată, este importantă și viziunea: trebuie să fie una clară și concisă (atât pentru audio cât și pentru vizual).

Înainte de a încheia, vă propunem un exercițiu pe care sperăm că-l veți găsi plăcut. Ați putea, va rog, alege cele mai bune 12 piese de 12 grupuri diferite de electronicore (sau genuri apropiate)? Ce nume ar avea aceasta compilatie?
Dan: Ce coincidență, avem chiar un artist playlist pe Spotify pentru asta, haha! Se numește “Electronicore We Love” – o referință la piesa noastră “We Kill What We Love.” După fiecare release încercăm să facem un “vibe” playlist pentru a oferi ascultătorilor o perspectivă asupra lumii piesei respective.
Electronicore-ul pentru mine a suferit o mică schimbare de definiție de-a lungul timpului – inițial era ceva foarte precis: metalcore combinat cu muzică electronică în egală măsură. Însă, am început să categorisesc așa aproape oricare artist care combină principii din metalcore (versuri personale, delivery vocal emoțional, părți agresive inspirate din metal și/sau hardcore) cu elemente electronice (fie ele EDM, industrial, ambient, chiar si anumite OST-uri) și oferă aceeași importanță ambelor sfere.
Ca playlist pentru cineva care n-a ascultat niciodată așa ceva aș oferi:
Enter Shikari – Anaesthetist
Electric Callboy – Hypa Hypa
The Browning – Industry
Buffet of Fate – Spatstucken
We Butter the Bread with Butter – Klicks. Likes. Fame. Geil!
Toronto is Broken (feat. Reebz) – Breed
Northlane – Clockwork
The Qemists (feat. Hacktivist) – Jungle
Sever Black Paranoia – Lowly Love
Silent Planet – Antimatter
Bad Omens – V.A.N.
Corpse (feat. Bring Me The Horizon) – Code Mistake

Mulțumim foarte mult pentru faptul că ați acceptat să stați de vorbă cu noi. Daca e ceva ce am uitat sa intrebam, acum e momentul sa raspundeti!
Dan: Noi mulțumim din nou pentru interviu, a fost foarte detaliat și ne-a făcut mare plăcere să vă răspundem! Aș avea eu o întrebare, din perspectiva cuiva care s-a bucurat că Metalfan a revenit: cum a fost toată perioada hiatus-ului pentru voi și cu ce v-ați ocupat între timp?

Admin: Din varii motive am consumat alcool la granița Irlandei de Nord. Cu această ocazie am reflectat la futilul inevitabil și trecător.
Dragoș: Am continuat să “consum” muzică în același ritm și cu aceeași intensitate, doar că, din varii motive, nu am mai scris despre această experiență.
Fantotzii: Păi am fost ocupat (şi sunt în continuare) cu creșterea copiilor, însă, ei mărindu-se pe zi ce trece, îmi ofera şi mie o libertate mai mare în a-mi desfășura hobby-urile, printre care şi a scrie pentru Metalfan, sau a merge la concerte, măcar o dată pe lună. În plus, sunt cel mai bun pe senvişuri din familie, şi înclin să cred că prind lejer top 5 zona Balta Albă.
H.: M-am bucurat de viață. Am explorat mai mult și alte zone muzicale în care mă regăseam, de la jazz/fusion din spațiul ex-sovietic (țin să remarc Igor Nazaruk Quartet – Utrverzdenie din 1978 de exemplu), la klezmer (Ot Azoj Klezmerband – The Heart Of Klezmer, Traditional Yiddish Music din 1998, titlul discului spune despre ce e vorba) și alte sonorități etnice, dar fără a ignora producțiile metalice ce promiteau. Mi-a lipsit într-un fel partea de scris despre muzică și interacțiunea de tip interviu și sincer să fiu, nu trăgeam speranțe că Metalfan va renaște, asta până când în urmă cu câteva luni m-a sunat colegul Admin să-mi spună că ar fi tare dacă am face ceva de aniversarea de 20 de ani Metalfan, timpul a trecut și acum suntem aici. Succes în ceea ce vreți să faceți și fiți voi.
Klawz: Am scris mai puțin și am citit mai mult. Am cumpărat o bormașină. M-am apucat de FIFA. Am descoperit Coheed and Cambria, Molybaron, Soen, Unto Others și Vola. Am promovat muzică franțuzească.
Sake: În general, am citit și am ascultat muzicā!