Labyrinth – In the Vanishing Echoes of Goodbye

În a două jumătate a anilor 90, Labyrinth s-a aflat, alături de Eldritch, DGM, Rhapsody, Time Machine (și sigur uit pe cineva) printre trupele care au impus metalul melodic de școală italiană pe scena europeană. Albumul Return to Heaven Denied a fost atât de important pentru Labyrinth, încât, în cea mai mare parte a discografiei, au incearcat ori să-l recreeze, ori să fugă de el, experimentand cu furie. Cu nivel de succes variabil. A fost important și pentru mine: e motivul pentru care am continuat să urmăresc Labyrinth, cu nivel de satisfacție variabil.
In the Vanishig Echoes of Goodbye este al zecelea album Labyrinth și păstrează linia ultimelor două, care la rândul lor păstrează linia lui Return to Heaven Denied II, care, știm cu toții ce linie păstrează: a lui Return to Heaven Denied întâiul. E un speed metal melodic de o complexitate tehnică ridicată, susținut de o secție ritmică impecabilă, peste care riffurile precise creează un fundament sonic solid pentru armoniile bogate ale lui Oleg Smirnoff și pentru pasajele solistice de mare virtuozitate pe care le împarte cu cei doi chitariști. Chitariștii sunt cei din formula clasică: Andrea Cantarelli și Carlo Andrea Magnani. Iar clăparul Oleg Smirnoff e și el din formula clasică, dar nu Labyrinth, ci Eldritch.
Aveți un moment să vorbim despre domnul Roberto Tiranti? Sigur că aveți, că altfel nu mai citeați până aici. Ei bine, domnul Tiranti continuă să fie unul dintre cei mai buni soliști vocali europeni de metal melodic. De-a lungul anilor, puterea brută și energia tinerească au făcut loc unei interpretări rafinate și expresive, cu nuanțări subtile, cu o căldură și o flexibilitate mai mare, care se adaptează schimbărilor de ritm și atmosferă pe care le operează colegii săi pe acest album.
În aceste condiții, va dați seama că nu avea cum să sune rău. Băieții apasă pedala de accelerație că lumea, dar, din când în când, la intervale rezonabile, o mai iartă și ne permit momente de respiro. Pasajele lente sunt imediat acaparate de vocea lui Tiranti, care atât așteaptă ca să se desfășoare. După Tiranti, la pândă stă Smirnoff, care umple tot ce mai rămâne, dar nu face treabă de umplutură și, datorită calității înregistrării, se și aude bine. La fel ca și basul, îmi place cum se aude basul pe albumul ăsta.
Ascultați Accept the Changes și The Healing și vedeți cu urechile voastre dacă e corect ce spun.

Frontiers Music
24/01/2025

Roberto Tiranti – voce
Olaf Thörsen – chitară
Andrea Cantarelli – chitară
Oleg Smirnoff – clape
Nik Mazzucconi – bas
Matt Peruzzi – tobe

Welcome Twilight
Accept the Changes
Out of Place
At the Rainbow’s End
The Right Side of This World
The Healing
Heading for Nowhere
Mass Distraction
To the Son I Never Had
Inhuman Race