Începutul contemplării sfârșitului: ce s-a întâmplat la Craiova (și nu a rămas la Craiova)
-
- 3 February, 2025
Cum spuneam la finalul interviului cu cei doi membri DinUmbră și Taine, revin cu impresiile despre concertul desfășurat vineri, 31 ianuarie, la Casa de Cultură a Studenților din Craiova, pe o scenă construită ingenios prin separarea scenei celei mari a clădirii.
Seel
Primii au urcat pe scenă băieții de la Seel din Slatina, la prima vedere niște copii cărora nu le-aș fi dat mai mult de 14-15 ani. Am aflat ulterior că veteranul împlinise 18 ani de curând iar ceilalți sunt si ei pe aproape ca vârstă (16-17 ani). Nu știam la ce să mă aștept, iar indicatorii vizuali transmiteau mesaje destul de amestecate, de la tricourile care, alăturate, alcătuiau o salată cât se poate de variată de influențe și stiluri, până la accesoriile (chitaristul cântând încălțat cu ciorăpei cu buline, cu adidașii aruncați alături, lângă podiumul de tobe, tobarul cu o căciuliță haioasă cu urechi de panda) mai potrivite, zic eu, unei trupe de grindcore sau punk, totul îmi inspira cum că băieții ar lua muzica în joacă, o joacă destul de costisitoare, judecând după instrumentele pe care le dețineau.
A fost de ajuns să înceapă să cânte ca să înțeleg că, și dacă nu-s conștienți de potențialul lor și se află abia la al cincilea lor concert, arată pe scenă, din punct de vedere muzical, ca o trupă închegată, cu vreo 10 ani de experiență live, de la dezinvoltura cu care se prezintă până la compoziție și interpretare. Seel cântă un death metal melodic cu influențe progressive și nuanțe thrash, au idei interesante, pe care cred sper că le vor închega pe viitor într-un album. Deocamdată, cei care nu au avut ocazia să-i vadă live pot să asculte piesa Silence pe Spotify (unde au și anunțat că lansează săptămâna asta primul lor demo). De ținut cont că înregistrarea îi face un deserviciu trupei, cu tobele și basul prea în față, pierzându-se pe drum subtilitățile chitărilor. Live totul a sunat mult mai bine, iar toboșarul „panda” este la fel de precis ca un metronom. Dar toți s-au descurcat admirabil, au sunat compact, precis și în forță. Vocalistul basist a coborât în mijlocul publicului și nu a ezitat să se bage la un pic de pogo, ceea ce m-a cam crispat puțin, mă temeam să nu cadă pe acolo și să-și strice ceva pe la frumusețea aia de bas wireless!
Ar mai fi un pic de lucrat la eliminarea timpilor morți din cadrul unui concert, a fost un moment spre final de reacordare a instrumentelor (când au anunțat că „o să dăm un drop”) care a generat câteva minute de tăcere, de evitat atunci când vrei să menții atenția publicului. Dar, pe ansamblu, viitorul muzical al undergroundului sună foarte bine când vezi venind din urmă o asemenea trupă. Felicitări, băieți, continuați, felicitări și părinților acestor copii talentați care le susțin financiar pasiunea, o investiție într-un Quad Cortex nu este ceva ce vezi prea des la trupe tinere.
Mental District
Au urmat craiovenii de la Mental District, o trupă care a scos deja un album, pe numele său Back to Life. Nu aș vrea să le fac o nedreptate, fiind trupa cel mai puțin compatibilă cu profilul evenimentului și cu gusturile mele muzicale, dar cea mai compatibilă cu genul de concerte care se întâmplă de obicei pe la Craiova, old school heavy metal cu accente thrash (un stil muzical în care mie mi se pare că s-a cam spus totul de acum vreo 20 de ani și nu prea mai este loc de inovație), care pe alocuri mi-a dat și o senzație de atitudine punk. Au cântat și câteva piese de pe următorul album și mi s-au părut mai interesante compozițiile în limba română.
Dacă e să fac aici o paranteză, convingerea mea este că orice trupă românească se simte mai confortabil în limba proprie și m-am întrebat mereu cui vor să se adreseze cei care compun versurile în engleză. Dacă au speranța unei recunoașteri internaționale, acolo intră în competiție cu multe alte trupe care cântă în engleză, unele native, cărora le vin mult mai ușor cuvintele… Mi se pare o pierdere a elementului „exotic”, a unei identități ce poate fi valorificată. În plus, compozițiile cele mai de succes ale trupelor (cel puțin din undergroundul de la noi) sunt – culmea! – cele cu versuri în română, publicul devine mai participativ la ele, mai atent, înțelege mai ușor mesajul și parcă dă mai multă atenție și muzicii.
Revenind la Mental District, se pare că au înțeles asta și următorul album va fi în limba română. Iar piesa pe care am remarcat-o este cea cântată la final, Fiara dezlănțuită, unde au avut parte și de o participare călduroasă a publicului printr-o coregrafie în cerc în jurul vocalului coborât de pe scenă, pe refrenul „simt că trăiesc / nu vreau să mă opresc”.
DinUmbră
Pe DinUmbră i-am urmărit îndeaproape de-a lungul timpului. Le știu piesele și – ca să încep cu partea negativă – cred că este singura trupă din metalul românesc care nu a reușit să scoată două materiale discografice consecutive (atenție, nu vorbesc doar de albume!) cu același solist vocal. Sau, ca să glumim, lista vocalilor trupei este aproape la fel de lungă ca aceea a invitaților de pe un album Ayreon. De ce văd asta ca pe un aspect negativ?! Pentru că schimbarea aceasta necesită în percepția mea o readaptare la noua dinamică a pieselor, o reajustare a așteptărilor publicului, fiecare voce a venit cu noi perspective și noi influențe, cu noi frazări ale textului și cu propriile abilități. Când crezi că te-ai obișnuit, hop! timbrul și linia vocală a pieselor se schimbă din nou. Aproape că mă și tem de posibilitatea lansării unui alt material, să nu plece și Radu după aceea! Până una-alta, e bine aici unde este, și-a găsit propria zonă de confort muzical și polarizează atenția publicului cu prezența și energia sa.
Setlistul a inclus o combinație de piese de pe cel mai recent album, Finality, (Dying World, The Hunt, Drowned in Sand și Finality) și piese mai vechi, vizitând cam toată discografia trupei. Băieții au creat un show dinamic, alternat de momente melancolice și sentimentale, atât de sentimentale că la Drowned in Sand un cuplu din public s-a scufundat într-un sărut prelungit.
Mi-au plăcut noua versiune a piesei S-a sfârșit durerea în noi, despre care povestea Sebastian în interviu, o piesă care nu prea mai figura în ultima vreme printre cele cântate live, alternanța de stări prin care m-a purtat trupa într-un concert în care, după vreo 2-3 piese, s-a încălzit și publicul și a devenit mai participativ. Până la urmă, orice concert este un schimb de energie între scenă și public. În funcție de genul muzical, de starea pe care artiștii vor să o transmită, pentru a fi considerat o reușită este nevoie de comunicare din ambele părți, ceea ce s-a întâmplat de la un punct încolo.
Setlist Dinumbră
1. Dying World
2. Crystal Thoughts
3. The Hunt
4. Drowned in sand
5. Finality
6. S-a sfârșit durerea-n noi
7. Sântandrei
8. Recreate-it
9. Tower of Hopes
Outro_Grotesque Inauguration
Taine
Dacă DinUmbră are pasaje care se pretează mai mult la headbanging (și aș spune că vârful în sensul ăsta îl reprezintă Tower of Hopes), complexitatea muzicii Taine predispune la un alt gen de participare, una atentă, în care publicul să se lase surprins și fascinat de turnura neașteptată pe care o iau piesele, de virtuozitatea tehnică și de liniile vocale melodice și inspirate. Duse sunt vremurile în care influența predominantă a trupei era Death, cu ultimul album muzica Taine a devenit mai elaborată, mai complicată, mai progresivă, ceea ce face ca, mai ales când este ascultată live în premieră, cum era cazul pentru o parte din public (dat fiind că trupa nu a mai cântat la Craiova de vreo 10 ani) să aibă nevoie de o rumegare în tihnă, nefiind deloc o muzică facilă. Este un alt fel de participare, creează alte conexiuni între trupă și public decât în cazul unor piese de „spart capul”.
După cum am constatat și la We Are the Underground, Sep și Davide s-au adaptat de minune în trupă, ba chiar Sep a preluat și o parte din îndatoririle vocale, completând într-un mod fericit piesele cu growlingul său necurat, interpretând live rolul care pe album le revine lui Mihu (Machiavellian God/Abigail) sau Marius Popeangă (Avatar). Piesele capătă un plus de agresivitate, de forță, foarte binevenită în prezentarea de concert. Iar chitara cea custom a lui Davide e o senzație vizuală, o mică bijuterie!
Taine au propus audienței (din motivele explicate și în interviu) trei piese de pe noul album sau patru dacă ținem cont că Prea mult, de pe Cealaltă Parte, figurează ca bonus track pe Chaos & Contemplation, vizitând și albumul precedent, Cealaltă parte, dar prezentând publicului și single-urile cele mai de succes ale trupei.
Setlist Taine
1. Resurrection
2. Prea mult
3. No personality
4. Neuralgia
5. Three Days in Darkness
6. The Anger Within
7. Dark Days of our Lives
8. Pierdut
9. Înger sau demon
10. Ce ești tu?
O reclamație generală pe care am auzit-o și în public și am simțit și eu același lucru când am încercat să fotografiez/filmez ar fi că luminiștii ar trebui să se gândească și la oamenii care vor să facă poze/ filme, să lase măcar câteva secunde același tip de lumină, preferabil nu roșie. Înțeleg și nevoia de ilustrare dinamică a muzicii, dar parcă efectul stroboscopic era prea intens.
Fără să fie o atmosferă chiar atât de animată cum am auzit că s-a întâmplat a doua zi la Timișoara, genul acela în care se creează o comuniune totală între artiști și public prin muzică, a fost un concert reușit, „de încălzire” pentru turneul ce se va desfășura la fiecare sfârșit de săptămână din luna februarie.
Mai este cazul să menționez, la nivelul trupelor despre care vorbim, că totul s-a auzit foarte bine și s-a cântat precis, corect, cu entuziasm și bucurie? Dacă ajung în orașul vostru sau prin apropiere, mergeți să îi vedeți, pentru că sunt două trupe cu experiență de scenă și pasiune care nu cred că vă vor dezamăgi. Că vă va plăcea mai mult una sau cealaltă, ține doar de înclinațiile și preferințele muzicale ale fiecăruia.