The Ferrymen – Iron Will

The Ferrymen este un supergrup care, începând cu anul 2017, a lansat periodic albume de metal melodic. Este un trio alcătuit din chitaristul Magnus Karlsson, bateristul Mike Terrana și vocalistul Ronnie Romero.  Magnus Karlsson, care a compus majoritatea pieselor, este un vechi membru al trupei de power metal Primal Fear, care a fost solicitat de-a lungul timpului să participe la diverse proiecte solo ale unor muzicieni celebri, printre care pot fi amintiți Russell Allen, Jørn Lande, Michael Kiske, Amanda Somerville, și a înființat mai multe trupe de power metal sau metal progresiv. Mike Terrana este un monstru sacru al heavy metalului care a activat în zeci de trupe dintre care pot fi amintite Rage, Masterplan, Artension și Vision Divine precum și la proiectele solo ale lui Yngwie Malmsteen, Kiko Loureiro, Axel Rudi Pell, Tarja și mulți alții. Ronnie Romero este cunoscut mai ales pentru faptul că este vocalist al trupei Rainbow. Dar și el a avut ocazia să participe la diverse proiecte muzicale, chiar dacă acestea nu sunt la fel de importante ca cele ale colegilor săi. Calibrul membrilor grupului este suficient pentru a garanta că Iron Will este un produs de calitate.
Atmosfera și soundul albumului îmi amintesc de primele albume Masterplan. Piesele sunt melodice și au si o tentă  epică. Majoritatea sunt energice dar energia power metalului este atenuată de intervalele mai lente cu tentă de metal simfonic. Ronnie Romero ne demonstrează de ce a fost ales de către pretențiosul Ritchie Blackmore să îl succeadă pe Ronnie James Dio. Prestația lui este ireproșabilă și după cum am menționat mai sus îmi amintește de cea a lui Jørn Lande de pe albumele Masterplan, chiar dacă nu are timbrul vocal al acestuia. Vocea sa reușește să creeze o atmosferă caldă și emoționantă. Pe album nu întâlnești piese slabe. Refrenele sunt catchy iar pe câteva piese întâlnim solouri tehnice  și rapide de chitară care ne demonstrează că Magnus Karlsson e unul dintre cei mai buni chitariști de power metal. Riffurile și solourile sale nu sunt ostentative și nu par simple demonstrații tehnice, ci vin natural în slujba pieselor adăugând profunzime și atmosferă. Mike Terrana e într-o formă maximă iar prestația lui e ireproșabilă.
Totuși, dincolo de calitățile de necontestat ale albumului, se poate lesne remarca faptul că el nu aduce nimic nou în privința stilului, iar unele piese pot părea familiare cunoscătorilor genului. Iron Will nu este un album care va stârni furori și nici nu va fi citat ca sursă de inspirație. Cu toate acestea, acest lucru nu diminuează calitatea albumului. Chiar dacă nu aduce nimic nou, acest album este o colecție de piese bine scrise și bine interpretate care merită să fie descoperite de orice fan al metalului melodic.

Frontiers Music
24/01/2025

Ronnie Romero – voce
Magnus Karlsson – chitara, clape, bas
Mike Terrana – tobe

Choke Hold
Mother Unholy
Iron Will
Above It All
Adrenaline
Darkest Storm
Dreams and Destiny
Dust to Dust
The Darkness That Divides
Mind Games
You’re the Joker

About Author /

Start typing and press Enter to search