BUCHAREST DEATHFEST 2025 WARM UP PARTY

Despre Coro se pot spune destule, mai puțin că e un tip conformist. Dovada este dată de faptul că încearcă, de fiecare dată, să organizeze și să livreze evenimente memorabile, și de cele mai multe ori îi iese ce își propune.
La fel au stat lucrurile și cu concertul pus la cale sub forma unui preambul la Bucharest Deathfest 2025, astfel încât pe data de 10 februarie am avut ocazia să vedem la treabă unul dintre cele mai brutale “pachete” aduse vreodată în România, alcătuit din trupe una și una. M-am bucurat să văd printre participanți atât o serie de metaliști old school, cât și tineri setoși de brutalitate sonoră și vizuală. E bine!

Asylum

Ostilitățile au fost deschise de texanii Asylum, o formație pe care trebuie să recunosc că o cunoșteam destul de puțin. Am fost foarte plăcut surprins de abordarea atipică, muzica trupei fiind un amestec de death metal apăsător cu ceva care își trage seva din altă zonă, respectiv solouri foarte melodice și, uneori, niște vocalize care duc spre black metal. Numai buni pentru headbang! Mi-am făcut mea culpa achiziționând ambele albume de studio ale trupei, unul mai bun decât celălalt.


Embryonic Devourment

Despre californienii Embryonic Devourment știam că sunt fierți pe reptilieni și teorii ale conspirației, exprimându-și preocupările prin intermediul unui death metal tehnic și destul de brutal, cu multe breakuri surprinzătoare și un baterist hiperactiv. Faptul că activează în formulă de trio nu s-a simțit absolut deloc, trupa prezentându-se impecabil din punct de vedere tehnic, cu un plus pentru basist/vocalist.


Putrid Pile

Atracția serii pentru mulți dintre participanții la concert a constituit-o Putrid Pile, cel mai șmecher proiect one man brutal death metal/grind/slam din State. Din chitara Jackson a lui Shaun LaCanne mai lipsea să iasă flăcări, pentru că, în rest, am avut parte de toate tipurile de riffuri și leaduri, care mai de care mai cavernoase. Pe partea de voce, totul regulamentar, isterie și purcei la maxim. Știu că Shaun ține la chestia asta cu cântatul de unul singur, e șmecheria lui, însă nu pot să mă întreb cum ar suna trupa cu un tobar și un basist reali. Poate în viitor, cine știe?!


To Violently Vomit

To Violently Vomit, adică Disgorge, nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru adepții brutal death metal. Recitalul acestora mi s-a părut impecabil iar sonorizarea a fost fără cusur. Punctul de fierbere a fost atins odată cu invitarea pe scenă a solisitului Josh Welshman de la Defeated Sanity, iar duetul acestuia cu Angel Ochoa, un vocalist extrem de apreciat de fanii metalului brutal, a isterizat la maxim sala, pregătind terenul pentru headliner.


Defeated Sanity

După cum a sugerat și numele turneului de față, Chronicles of Lunacy, setlist-ul Defeated Sanity s-a concentrat în cea mai mare parte pe piesele de pe ultimul album al trupei, însă nu a omis și compoziții de bază de pe celelalte șase albume de studio. Germano-americanii sună live la fel de bine ca pe disc, adică ireproșabil, fiind cu toții supermuzicieni. Am rămas după concert cu aceeași senzație pe care am descris-o și în recenzia albumului (https://metalfan.ro/2025/01/14/defeated-sanity-chronicles-of-sanity/), respectiv “ca la dentist”.

Dacă am început materialul de față vorbind despre Coro, mi se pare firesc să îl închei vorbind tot despre el. Pe scurt, îmi doresc sa mai organizeze asemenea sindrofii cu tematică desprinsă din zona agresivității sonore, foarte pe gustul meu. Totodată, aștept cu nerăbdare să ne întâlnim și să facem un pic de show și la Bucharest Deathfest 2025, de Morțișor.

Foto: Ștefan Lupașcu

Video: Admin

About Author / ,

Start typing and press Enter to search