Dawn of Solace – Affliction Vortex

Dacă Dawn of Solace nu este un nume foarte cunoscut, e și pentru că Tuomas Saukkonen îl ține departe de tumultul scenei metal în care este implicat până peste cap cu celelalte proiecte ale sale. Cele mai active în acest moment sunt Wolfheart și Before the Dawn și ele i-au umplut agenda de concerte pentru tot anul 2025. În acest context, Dawn of Solace este refugiul unde își găsește liniștea (solace), echilibrul și energia, printre riffuri melancolice și melodice de doom/gothic metal. Deși, inițial, ăsta era scopul principal al proiectului, după douăzeci de ani și patru albume, Dawn of Solace a ajuns să însemne mult mai mult – nu doar pentru Tuomas, ci și pentru tot mai mulți ascultători. S-ar putea ca și voi să vă numărați printre ei după ce ascultați Affliction Vortex.
Rapid, un pic de istorie: după un prim album în 2006, compozitorul, textierul și multi-instrumentistul Tuomas Saukkonen a pus Dawn of Solace pe pauză până în 2020, când a revenit cu Waves. A fost o revenire impresionantă pentru cei mai mulți dintre cei care i-au fost martori: un doom-gothic metal care explorează diverse grade de melancolie profund melodioasă, amplificat de vocea inconfundabilă a lui Mikko Heikkilä, care a devenit instant un element definitoriu al identității proiectului. Pe Flames of Perdition (2022), Tuomas a experimentat ușor cu formula, adăugând mai multe pasaje de chitară acustică și clape, pentru un plus de dramatism.
Și iată-ne ajunși la Affliction Vortex. Esența muzicii Dawn of Solace rămâne aceeași, însă exprimarea ei suferă mici modificări. Nostalgia și melodia chitarelor se îmbină perfect cu emoția și expresivitatea vocii lui Mikko și impactul e la fel de puternic. Totuși, compozițiile sunt mai variate și mai deschise la influențe externe. De exemplu, pe Fortress aud un pic de Katatonia, pe Mother Earth un pic de My Dying Bride.
Riffurile domină structura pieselor, care sunt mai directe, mai scurte și mai intense. Probabil de aceea Tuomas și Mikko au decis să dubleze sau chiar să alterneze vocea caldă și melancolică cu pasaje agresive de growl și screaming. Pe de o parte, vocile extreme se potrivesc cu această abordare mai dinamică și dublajele de growl pe sub clean funcționează perfect. Dar, pe de altă parte, mi se pare sinucidere curată să renunți la unul dintre elementele fundamentale ale trupei – vocea clean a lui Mikko. Din fericire, Affliction Vortex are suficiente argumente pentru a adormi astfel de îngrijorări. Cel puțin jumătate dintre piese ar intra cu singuranță pe un Best of Dawn of Solace.
Și, cum Tuomas pare de neoprit în 2025, sigur o să mai auziți de Dawn of Solace. Așa că mai bine ascultați albumul acum, pentru ca, la finalul anului, când o să apară in toate topurile de specialitate, să puteți spune cu încredere: Cine, Dawn of Solace? Ce, Affliction Vortex? Ah, păi îl știu, normal!

Noble Demon
14/02/2025

Mikko Heikkilä – voce
Tuomas Saukkonen – voce, chitară, bas, tobe
Jukka Salovaara – chitară solo
Saku Moilanen – clape

Inception
Murder
Fortress
Into The Light
Rival
Invitation
Dream
Perennial
Mother Earth

About Author /

Je suis l'homme de ma vie.

Start typing and press Enter to search