Klone – The Unseen

O altă formație pusă pe tavă de Youtube este cea despre care discutăm în prezentul articol, venită din Franța, orașul Poitiers. Practic, ascultând chestii în genul Opeth, Katatonia sau Soen, ca sugestii, uneori, îmi apărea și Klone, o trupă cu o muzică foarte liniștitoare. Ei bine, ce nu știam e faptul că atunci când s-a înființat, formația asta era cu adevărat pusă pe rele, primele trei albume fiind în genul Gojira sau Machine Head cu multe faze hardcore (în special albumul de debut, Duplicate – 2004). De treaba asta am aflat atunci când m-am apucat să mă documentez în vederea acestei scrieri (deci, vă dați seama cât de praf sunt, din moment ce am aflat de Klone când deja se lepadase de Satan). Abia cu Here Comes the Sun (2015), băieții au început să se redescopere și să devină uşor-uşor acea trupă care este în prezent, adică varianta mea preferată de Klone.
The Unseen este un album de progresiv alt-rock, mai mult acustic decât electric, cu parți de saxofon dar și cu sunete electronice (auzite în fundal, dar care, de fapt, contribuie foarte mult la atmosferă). Chiar dacă se simte de la o poştă faptul că, în sufletul lor, muzica grunge este cea preferată de cei ce compun, e imposibil să nu o desemnăm ca formație de progresiv. Acest disc îmi aduce, prin atmosfera lui, dar și prin maniera vocală a lui Yann Ligner, cu o variantă mai progresivă de Pearl Jam (îndeosebi pe albumul Ten – 1991). Și asta fără a copia Pearl Jam, ci efectiv e acolo, o mică sursă de inspirație. Cu toate acestea, că tot am adus în discuție părțile de electronice (Matthieu Metzger le emite, ca și pe cele de saxofon), datorită lor au fost câteva momente în care gândul mi-a zburat la Cynic din perioada Portal.
Piesele de pe The Unseen nu se diferențiază prea mult una de cealaltă, toate mergând pe aceeași linie, exceptând-o pe Spring, care închide materialul, fiind practic o piesă compusă din trei părți, cu intro şi outro, foarte atmosferice. Preferata mea este, fără doar și poate After the Sun, care oricând poate fi considerată un hit al rockului de tip progresiv. Însă, foarte mult îmi place și Desire Line pentru momentele ce îmi aduc aminte de Pink Floyd.
Una peste alta, dacă ești fan al rockului progresiv, e imposibil ca trupa Klone să nu îți capteze atenția, recomandată fanilor Opeth, Riverside, Antimatter, Katatonia, Steven Wilson și toți cei ca ei. În plus, se anunță o seară de neuitat cea în care Klone va cânta pe scena Quantic Pub din București, alături de Kingcrow, practic, acesta fiind adevăratul motiv pentru care am început să acord atenția cuvenită celor cinci francezi și să sfârșesc prin a vi-i prezenta.

Pelagic Records
08/11/2024

Yann Ligner – voce
Guillaume Bernard – chitara
Matthieu Metzger – clape, saxofon
Aldrick Guadagnino – chitara
Enzo Alfano – bas
Morgan Berthet – tobe

Interlaced
The Unseen
Magnetic
After the Sun
Desire Line
Slow Down
Spring