Obscura – A Sonication

Obscura este una dintre cele mai importante formații de death metal tehnic active în momentul de față. Numele trupei provine de la albumul trupei Gorguts, devenit un punct de reper al genului. Având în vedere faptul că singurul membru prezent pe toate albumele este  membrul fondator, chitaristul și vocalistul Steffen Kummerer, și el pare să dețină și brandul, putem spune că trupa funcționează ca un proiect solo al acestuia. Dar Obscura nu este un proiect solo obișnuit, ci seamănă mai mult cu Avantasia lui  Tobias Sammet sau cu Ayreon-ul lui Arjen Anthony Lucassen, pentru că Kummerer aduce alături de el personalități de prim rang al metalului tehnic. Cele mai reușite albume ale trupei, Cosmogenesis și Omnivium, au fost realizate cu aportul lui Hannes Grossman, unul dintre cei mai talentați toboșari ai death metalului, al chitaristului Christian Münzner, fost membru al legendarei Necrophagist, ca și Grossman, și al basistului Jeroen Paul Thesseling fost membru Pestilence. Ulterior, alături de Kummerer au fost aduși alți muzicieni de prim rang. Nostalgia pentru albumele etalon ale death metalului l-a determinat le Kummerer să înființeze și o altă trupă, numită Thulcandra,  care avea drept scop să reînvie soundul Dissection.
Cei care ascultă death metal tehnic au observat că, de cele mai multe ori, trupele evoluează de la albume cu o complexitate moderată spre albume tot mai tehnice și mai rapide. Archspire este un exemplu în acest sens. În cazul Obscura se poate observa o tendință inversă. Pe ultimele albume, chiar dacă multe piese păstrează elementele tehnice, vedem că, alături de ele, se strecoară tot mai multe pasaje melodice, de melodeath. A Sonication este cel mai melodic album din discografia Obscura.
Lansarea a fost însoțită de acuzații de ”furt de proprietate intelectuală” din partea a doi foști membri – Alex Weber și Christian Münzner – Steffen Kummerer fiind învinovățit că a preluat unele fragmente compuse de aceștia pe când făceau parte din grup, întroducându-le în noile compoziții. Nu mă hazardez să fac aprecieri cu privire la lucrul acesta. Pe de o parte, pentru că s-a întâmplat și la case mai mari – Metallica a folosit pe primele două albume șase piese compuse de Dave Mustaine, fapt recunoscut după ce a avut loc marea împăcare între Dave și cei de la Metallica. Pe de altă parte, în cazul multor trupe, piesele de la care au fost preluate riff-uri sau idei nu sunt la fel de bune ca și cele rezultate după ”furt”. E de-ajuns să ascultăm piesa Taurus a trupei Spirit și Stairway to Heaven de Led Zeppelin sau numeroasele piese cu teme furate de Metallica și piesele rezultate după furt ca să adoptăm o atitudine mai conciliantă față de infractori. De altfel, în cazul unor sesiuni de compoziție, când unele fragmente sunt abandonate, e greu de spus cine a compus o anumită linie sonoră și dacă și-au adus contribuția și alți membri.  
Alături de Kummerer, îi întâlnim pe acest album pe Kevin Olasz, membru al trupei Aardvarks, pe basistul Robin Zielhorst, fost membru Exivious, și pe bateristul James Stewart, membru al trupei Decapitated.
A Sonication este a doua parte a unei trilogii conceptuale. Primele patru albume ale trupei aveau drept obiect reflecții filosofice cu privire la univers. Actuala trilogie se întoarce spre microunivers, legându-l de soarta umanității, conform declarațiilor lui Kummerer. Titlul trimite către procesul folosirii undelor sonore pentru a agita particulele, dar versurile se concentrează mai mult pe tema anxietății, alienării și angoasei în fața mortalității, a putrefacției și dispariției, teme dragi trupelor de death metal și care îi fac pe compozitori să creadă că au produs niște reflecții filosofice profunde.
Albumul este mai scurt decât precendetele, având durata de 39 de minute. Elementele tehnice sunt completate copios cu soundul Gothenburg. Vocea lui Kummerer o emulează pe unele piese pe cea a lui Tomas Lindberg, de unde rezultă că, probabil, sursa lui principală de influență pe acest hibrid de melodeath și death tehnic a fost At the Gates.  Toate piesele sunt melodice iar solourile de chitară abandonează de obicei complexitatea și elementele baroce de pe prima cvadrilogie, preferând, în schimb, o abordare mai melancolică și melodică. Galopurile de baterie, cu care ne obișnuise înainte Hannes Grossman, au lăsat loc unor contribuții mai discrete și mai puțin exuberante, care completează melodiile și îi permite lui Steffen Kummerer să strălucească și să domine fiecare piesă. Contribuția basului, care pe albumele anterioare apărea cu solouri complexe, este și ea redusă la pasaje mai scurte, complementare.
În mare, se poate spune că albumul sună ca un album At the Gates sau Dark Tranquility completat cu elemente tehnice. Nu conține piese slabe, dar nici nu ne surprinde prin originalitate. De fapt, stilul albumului se apropie mai mult de death-ul progresiv decât de death-ul tehnic, altoit pe melodeath.
În concluzie, trebuie să spun că noul Obscura îi va dezamăgi puțin pe fanii death-ului tehnic dar îi va câștiga pe cei care iubesc death-ul melodic și care nu digerau răceala și demonstrațiile de virtuozite detașată din albumele anterioare.

Nuclear Blast Records
07/02/2025

Steffen Kummerer – voce, chitară
Robin Zielhorst – bas
James Stewart – tobe
Kevin Olasz – chitară

Silver Linings
Evenfall
In Solitude
The Prolonging
Beyond the Seventh Sun
Stardust
The Sun Eate
A Sonication