Despre muzică și alți demoni, interviu cu Madder Mortem

(Click here for the English version)

În 2006, la apariția albumului Desiderata, publicam primul și singurul nostru interviu (de până acum) cu trupa norvegiană de progressive metal Madder Mortem. Nouăsprezece ani și patru albume mai târziu, am încercat să cuprindem într-o nouă discuție cât se poate de mult din ceea ce a însemnat parcursul lor artistic, din toate punctele de vedere: de la aspecte tehnice ce țin de înregistrare și sonorizare până la felul în care experiențele și trăirile personale au fost transpuse în muzică, de la modul de a lucra la piesele noi la evoluția universului sonor și tematic. A ieșit un interviu lung, dar care – credem noi – merită citit  nu numai de către cei care le cunosc și apreciază muzica. Și este doar meritul respondenților, care au fost atât de deschiși și binevoitori să ne împărtășească detalii din existența lor creativă de peste 30 de ani.

Câte o întrebare pentru fiecare…

Înainte de a vorbi despre Old Eyes, New Heart, un album care ne-a plăcut din primul moment, dar care crește cu fiecare ascultare, am vrea să adresăm câteva întrebări fiecărui membru al trupei, dacă este posibil.

Anders, te rog să mă corectezi dacă greșesc, dar din câte știu eu, Old Eyes, New Heart este primul album la a cărui scriere ai participat. Cum ți s-a părut acest proces, a fost dificil să te adaptezi?
Anders: Salut! Și mulțumesc pentru întrebare! Old Eyes, New Heart nu este debutul meu în înregistrare și lansare de muzică, dar procesul cu Madder a fost foarte diferit de ceea ce am făcut până acum. Nivelul de detaliu de pe acest disc este extraordinar din experiența mea și din punctul meu de vedere, iar discuțiile în contradictoriu, în special cu BP și Agnete au reprezentat un nou mod de abordare a procesului de înregistrare pentru mine. Am învățat foarte multe! Desigur, a fost solicitant uneori, dar și distractiv și plin de satisfacții atunci când au început să apară mixajele. Sunt foarte mulțumit și mândru de cum a ieșit!

Mads, „În capul tău trăiește un monstru”? (Am văzut Howl of the Underdogs¹). Dacă da, știi că haosul nu este un lucru negativ, nu? Și că întunericul nu dispare niciodată…
Mads: Ei bine, da, asta sună ca un lucru pe care l-aș fi putut spune… în lipsa unui mod mai bun de a descrie întunericul, neliniștea sau conflictul interior pe care le-am simțit adesea.
Sunt de acord, haosul poate fi un lucru pozitiv dacă are o supapă de ieșire. Și, de obicei, consider că opoziția dintre haos și ordine, lumină și întuneric este ceea ce face ca atât muzica, cât și arta vizuală să fie interesante și pline de satisfacții.  

Canalizează acest întuneric în ritmuri minunate și împărtășește-l cu fanii! Doar știi că sharing is caring.
Mads: Haha, da, mulțumesc! Dacă oricare dintre bătăile și ritmurile mele îi fac pe fani/ascultători să dea din cap și să bată din picior, atunci am realizat ceea ce speram. Chiar dacă este vorba de una dintre melodiile noastre mai întunecate. Și eu simt catharsis de multe ori ascultând muzică. E acea senzație de a te simți revigorat sau „mai ușor” când asculți un cântec trist sau furios. Știu că muzica noastră a făcut asta pentru unii oameni de-a lungul anilor, iar eu sunt recunoscător că fac parte din ea.

Tormod, cât de mare este pentru tine provocarea de a compune melodii Madder Mortem după mai bine de 20 de ani de când faci parte din trupă?
Tormod: Cred că vorbesc în numele tuturor când spun că a crea muzică este cea mai mare pasiune a noastră. Colaborarea și dezvoltarea ideilor celorlalți rămân la fel de aducătoare de împliniri ca acum douăzeci de ani. Deși multe aspecte devin mai ușoare pe măsură ce abilitățile și experiența noastră cresc, există și riscul de a gândi prea mult și de a complica lucrurile. Ca grup, cred că suntem foarte buni în a ne ajuta reciproc să depășim acest tip de provocări. Cea mai dificilă parte a procesului de compunere este alegerea melodiilor finale pentru viitoarea lansare. Întotdeauna vor exista idei bune sau cântece pe care ai vrea să le împărtășești cu lumea, dar care mai trebuie să aștepte. Acum sunt nerăbdător să mă întorc la proces și să creez mai multă magie alături de unii dintre cei mai mari muzicieni pe care îi cunosc.

Ingineriile lui BP

BP, având în vedere că ești și inginerul de sunet al trupei, știu că este un avantaj să fii sigur că un anumit instrument trebuie să aibă prim-planul într-un anumit moment al unei melodii și faci o treabă excelentă.
BP: În primul rând, mulțumesc mult! Pentru mine, dimensiunea sonoră a unui album este extrem de importantă. Așa cum ai spus, ca instrumentul sau vocea potrivită să strălucească în locurile potrivite. Dar, de asemenea, dinamica generală, tonul și punch-ul nu ne avantajează în ceea ce facem. Avem tendința de a jongla cu multe elemente, așa că mă străduiesc să le fac cât mai ușor accesibile ascultătorilor externi în parametrii cântecelor noastre. Este cu siguranță un avantaj să cunoști muzica și toate părțile înregistrate din interior dar, de asemenea, face mult mai greu să păstrezi o distanță sănătoasă, o ureche nouă și o perspectivă exterioară în ceea ce privește mixarea muzicii noastre.

Te simți vreodată nesigur în legătură cu asta? Ca și cum ai simți că ai nevoie de o a doua opinie? Dacă da, cui îi ceri sfatul când ești nehotărât în legătură cu sunetul?
BP: Cu siguranță! Au fost destule momente în care am simțit că nu reușesc să obțin sunetul pe care mi-l doresc sau m-am gândit să dau altcuiva piesele să se ocupe. Și dacă am avea mijloacele financiare să facem asta, cu siguranță aș face-o. Lucrez la mixarea muzicii, așa că nu e vorba că nu știu ce să fac, ci mai degrabă că ar fi grozav să aud ce ar putea aduce altcineva și să mă concentrez mai mult pe a fi muzician și compozitor. Sunt oameni cărora le trimit uneori mixaje doar pentru a avea o a doua opinie. Dar, în cea mai mare parte, ascult feedback-ul pe care îl primesc de la trupă, iar acesta, combinat cu propria mea analiză atentă, mă duce acolo unde trebuie să fiu.

Încă mai înregistrați la acel club drăguț de motocicliști?
BP: Hehe, da, încă înregistrăm la clubul de motocicliști. Facem asta de când am înregistrat Eight Ways, în 2008. Poate ne vom gândi să facem ceva diferit data viitoare. Am început să lucrez uneori într-un studio nou construit, minunat, din orașul nostru natal, ar putea fi o opțiune.

Cred că lemnul clubului este bun pentru sunetul tobelor. Chiar dau senzația că sunt înregistrate într-un studio profesionist.
BP: Mulțumesc! Clubul are multe calități deosebite ca loc de înregistrat tobele, dar în niciun caz ca un studio profesionist. Are un anumit vibe care cred că este foarte cool și unic. Pe de altă parte, înregistrarea acolo presupune și o mulțime de provocări din punct de vedere acustic, cu frecvențe de rezonanță peste tot și un tavan nu prea înalt. În plus, câte un huruit de Harley Davidson se aude din când în când în timpul unui pasaj liniștit, hehe. Dar asta nu face decât să sporească farmecul și atmosfera. Toți băieții de la clubul motocicliștilor sunt foarte drăguți cu noi și ne-au ajutat foarte mult, chiar repetăm acolo acum.

Ai vreun sfat pentru trupele underground care se plâng că „nu au acces la un studio profesionist”?
BP: Un sfat… hmm. Cred că mai întâi învățați elementele de bază și învățați-le corect. Studiați elementele de bază ale ingineriei de sunet și ale acusticii. Încercați să ascultați cum se comportă camera în care înregistrați. Modul în care plasați un microfon poate schimba foarte mult rezultatul unui sunet și, de asemenea, poate ajuta o cameră care nu e bine antifonată să aibă un sunet mai potrivit. Și, în cele din urmă, totul începe și se termină cu o interpretare de calitate. Fără un baterist excelent, este destul de greu să obții ceva care să sune uimitor – cel puțin dacă îți dorești ceva autentic și nu doar trucuri pe calculator. Să aveți o viziune destul de clară încă de la început a ceea ce doriți să obțineți ca rezultat final. Încercați să vă concentrați întotdeauna pe muzicalitate și pe cea mai bună interpretare posibilă.

Care este scopul tău în general atunci când înregistrezi un album? Putere, claritate, forță?
BP: Obiectivul general este ca melodiile să ajungă la ascultător așa cum am vrut noi să ajungă. În acest sens, încerc să am o idee despre cât de dinamic, cât de direct, cât de organic sau nu ar trebui să sune, de exemplu. Proporția dintre ambianță și sunetul direct. Deci, cu siguranță – toate cuvintele menționate mai sus sunt luate foarte mult în considerare.

Ai urmărit ceva anume în timpul înregistrării albumului Old Eyes, New Heart?
Cu Old Eyes, New Heart, scopul a fost un sound mai rece, mai agresiv și mai puternic decât cu Marrow. O parte a deciziei se datorează asemănării albumului Old Eyes, New Heart cu materialele noastre mai vechi, cum ar fi All Flesh Is Grass. Poate nu atât de mult ca muzică, ci ca atitudine. Un pic mai dură și mai sumbră. Mai multe reverburi ciudate. Deci a fost și ceva deliberat de data aceasta.

Într-un videoclip promoțional pentru noul album, putem vedea o colecție de CD-uri pe fundal, iar Agnete dă play albumului pe vinil. Acest lucru duce la presupunerea că cel puțin unii membri ai trupei obișnuiesc să asculte muzică într-un format fizic.
BP: Cred că toți o facem într-o anumită măsură. Cu toții am crescut cu viniluri, casete și CD-uri, așa că ne sunt familiare. Desigur, reușim să navigăm și printre serviciile de streaming, hehe. De exemplu, conveniența dispozitivelor de redare mai moderne atunci când călătorești este greu de bătut. Pentru primul nostru turneu european, acum mult, mult timp, îmi amintesc că am adus un Discman² și vreo 40 de CD-uri. Nu era deloc practic.

În timpul procesului de înregistrare și mixare a unui album, țineți cont de faptul că există diferite tipuri de ascultători și diferite tipuri de formate?
BP: Da, este foarte important să ai asta în minte atunci când mixezi un album. Mai ales acum, când mulți oameni tind să asculte mai mult melodii individuale decât albume întregi. Este esențial ca fiecare melodie să se poată susține singură, în afara contextului albumului. Deși scriem pentru formatul albumului și acordăm o mare importanță compoziției albumului ca o piesă muzicală coerentă, cântecele individuale ar trebui totuși să poată sta pe propriile picioare.
Și este important să sune perfect și să aibă același impact, de exemplu, atât pe căști, cât și pe sisteme Hi-Fi. Muzica noastră este destul de bogată în frecvențe joase, așa că are propriile provocări când vine vorba de sunetul vinilului, dar, din fericire, tipul care a masterizat toate albumele noastre recente ne ajută foarte mult în această privință.

Sunteți implicați în procesul de masterizare și aveți vreun cuvânt de spus cu privire la calitatea audio finală a diferitelor formate: streaming, CD, vinil?
BP: Sunt implicat în procesul de masterizare în sensul că predau mixajele mele și încerc să descriu cât mai bine ceea ce ne dorim. Apoi primim înapoi masterizări pentru toate formatele pe care le ascultăm. Adesea, ceea ce primim înapoi este destul de exact, sau cerem să fie făcute unele ajustări. Deci da, avem un cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care ar trebui să sune masterul.

Agnete cu multe fațete

Agnete, cum este să fii o persoană extrovertită într-o țară plină de introvertiți?
Agnete: Ei bine, în primul rând, nu sunt atât de extrovertită pe cât par. De obicei, îmi place să cunosc oameni noi sau să particip la evenimente sociale, dar acest lucru îmi consumă multă energie și am nevoie de mult timp acasă pentru a mă reîncărca. Cu toate acestea, în comparație cu norvegianul tipic, cred că pot fi percepută ca extrovertită.
În general, să te obișnuiești să ai de-a face cu mulți oameni în jurul tău este un avantaj, mai ales într-un mediu în care majoritatea celorlalți tind spre introvertire. Este nevoie de cineva care să înceapă o conversație sau să ajute la comunicare, iar acesta ajunge adesea să fie rolul meu. Cred că singurul dezavantaj este că, deoarece am abilități decente în privința asta, oamenii ar putea presupune că nu-mi este greu, însă este. Navigarea în medii sociale necesită multă concentrare și comunicare atentă, iar apoi am nevoie de ceva timp acasă, unde nu trebuie să fiu atât de conștientă de nevoile și sentimentele altor persoane.

Muzica Madder Mortem le vorbește mult oamenilor despre emoții: frustrare, tristețe, complexe, durere, întuneric și, ca în cutia Pandorei, uneori un pic de speranță… are muzica un efect cathartic pentru tine? Adică poți să torni toate picăturile amare în muzică și să-ți recapeți sănătatea emoțională până data viitoare când trebuie să le dezlănțui din nou?
Agnete: Da și nu. Nu este vorba de catharsis în sine – punerea emoțiilor în cântece nu va face ca acele emoții să dispară sau să le schimbe natura. Dar înseamnă să găsești un scop pentru ceva de rahat, să-l folosești pentru ceva constructiv, iar asta dă un sens care poate fi o consolare.
Pe de altă parte, procesul de a scrie atât muzică cât și versuri și apoi de a le înregistra poate fi o modalitate foarte bună de a-ți procesa emoțiile, de a trece peste ceva dificil. Mai întâi încerci să găsești cuvintele potrivite pentru ceea ce vrei să spui, iar apoi găsești exprimarea vocală potrivită, care să transmită exact sentimentul dorit.

Exprimi emoții foarte intense în muzică, nu ți-e teamă să împărtășești atâtea părți din inima ta cu străini din întreaga lume?
Agnete: Haha, și ce or să facă strainii ăștia cu ele?! O să spună lumii ce simt? Cred că le-am cam luat-o înainte … 😉
Cred că este important să ne amintim că, deși versurile mele sunt extrem de personale în unele privințe, ele sunt de obicei nespecifice în alte privințe. Probabil că un ascultător poate descifra destul de mult din ceea ce am simțit la un moment dat, dar nu există nicio pierdere de intimitate – doar eu și poate câțiva dintre cei mai apropiați oameni ar avea o idee despre cum se leagă aceste versuri de evenimente și relații din lumea reală.
Este un pic ca și cu chestiunea extrovertit/introvertit. Pot fi foarte extrovertită, foarte sociabilă și (sper eu) prietenoasă, dar foarte puțini oameni mă cunosc foarte bine.

Cine este „noi” din janteloven³ care ar trebui să conteze mai mult decât tine?
Agnete: „Noi” este pur și simplu societatea în care trăiești, semenii tăi. Se crede că acest mecanism social a fost generat de lupta grupului pentru a proteja întregul – un fel de  nimeni nu se ridică deasupra celorlalți, dar nici nu se îneacă nimeni.

Ai depășit această barieră ciudată autoimpusă de țările nordice?
Agnete: Nu cred că este un lucru pe care îl poți depăși cu adevărat. Ca orice moștenire și bagaj cultural, este pur și simplu o parte din ceea ce ești, iar dacă știi că este acolo, poți încerca să-i contracarezi influența atunci când este nevoie.
Dar să nu uităm, rușinea și restricțiile sociale nu sunt doar un lucru rău. Când privești evenimentele recente, vezi ce se întâmplă atunci când o cultură promovează grandomania fără limite și nepăsarea față de nevoile comunității. Lumea are nevoie chiar de ceva mai mult Jante acum – să pună un pic mai mult nevoile celor mulți mai presus de nevoile celor câțiva miliardari umflați.

În timpul pandemiei am urmărit masterclass-ul tău foarte interesant despre voce, pe care l-aș recomanda oricărui vocal, indiferent de muzica pe care o cântă sau de gen.  De asemenea, am remarcat în ultima vreme unele dintre proiectele secundare în care te-ai implicat: mi-a plăcut melodia cu Autumn Tears, munca ta și a lui BP la I Don’t Do Drugs, I Am Drugs, chiar și The Rabarbara Anns, care îmi amintește ca prezență scenică de o trupă care îmi place din țara vecină cu voi, Diablo Swing Orchestra. Și, de asemenea, proiectul tău cu copiii. Unde se termină creativitatea? Spune-mi mai multe despre multele fațete ale lui Agnete.
Agnete: Mulțumesc! În acest moment, multele fațete ale lui Agnete sunt mai ocupate cu un nou loc de muncă și cu un proiect de renovare a locuinței. Mă duc la serviciu, mă întorc acasă, pregătesc cina, zugrăvesc un perete și apoi e ora de culcare… 😊 Ei bine, există repetiții semi-regulate cu toate trupele mele și lucrez cu o trupă de tineri și cu o cântăreață tânără, dar nu există proiecte la distanță în desfășurare acum, pur și simplu nu am prea mult timp pentru munca creativă în acest moment.
Sper că vor fi în viitor, am câteva lucruri pe care chiar aș vrea să mă concentrez, cu niște prieteni apropiați. Dar bănuiesc că niciunul dintre proiectele mele nu va fi vreodată de genul celor care pot fi ușor monetizate, așa că va trebui întotdeauna să păstrez un loc de muncă cu normă întreagă. Așa că, în momentul de față, timpul creativ pe care îl am la dispoziție este în principal pentru Madder, doar ce am început să adunăm idei pentru noul  material…

Un an cu Old Eyes, New Heart

Pe albumul precedent, Marrow (2018) pe piesa Liberator, cântai: Never let them drag you back in line iar acum, în prima piesă de pe Old Eyes, New Heart, albumul lansat in 2024, spui „We are ghosts / We are shadows in the world/ Silent in our art, in our craft / We are not there to be seen”. În ce măsură ultimii 5-6 ani te-au făcut să simți că sunteți nevăzuți?
Agnete: Anii dintre Marrow și Old Eyes, New Heart au fost foarte grei. Privind înapoi la perioada în care am scris și înregistrat Marrow și ascultând acel album, este plin de speranță și energie. Apoi s-au întâmplat multe în viață. Au fost câțiva ani în care nu-mi doream decât să fiu o fantomă. Și apoi a murit și tatăl nostru, dând unei perioade foarte întunecate o încheiere și mai întunecată.
Din fericire, acela a fost punctul cel mai de jos pentru mine. După acea lovitură grea, viața mea a luat o întorsătură mai bună și mă simt mai bine decât am fost de mulți ani. Cred că poate de aceea este important pentru mine acum să acord mai mult timp carierei mele și lucrurilor legate de casă – diferența este că acum presupun că există un viitor pentru mine și că acesta va conține lucruri bune. Așadar, îmbunătățirea condițiilor de viață nu mai este inutilă.

Muzica este expresia a ceea ce suntem

Crezi că experiența ta de viață (colectivă sau individuală) te-a schimbat ca muzician? Și cum a influențat ea versurile albumului?
Agnete: Bineînțeles. Cine sunt eu ca muzician este mai „eu” decât orice altă versiune – este o versiune mai puțin editată, mai puțin politicoasă și reținută, dar mai completă și mai onestă. Cel puțin pentru tipul de muzică pe care îl facem, unde exprimarea și onestitatea sunt o mare parte din obiectiv. Și, desigur, și colectiv. Muzica este expresia a ceea ce suntem.
Cred că este aproape inutil să o spun, dar versurile sunt o oglindă a locului unde mă aflam în timpul procesului de scriere și înregistrare a albumului. Așa că nu există un impact în acest sens, este un transfer 1-1. Cine sunt eu în momentul în care scriu este cine decide ce iese ca versuri. Nu doar din punct de vedere emoțional, ci și intelectual, ca de exemplu ceea ce am citit, dacă există un stil specific pe care încerc să-l abordez, ce vreau să spun prin versuri și nu am mai încercat până acum și așa mai departe.
Pe scurt: am fost într-un loc foarte întunecat, așa că nici versurile nu sunt foarte fericite. 😉

Este importantă ordinea pieselor pe album?
Agnete: Absolut. Adică, pentru cei care doar apasă shuffle pe Spotify, cred că nu contează deloc. Dar noi încă gândim în termeni de album și cred că mulți dintre ascultătorii noștri o fac. Și atunci contează foarte mult. Tempoul cântecului nr. 1 influențează modul în care percepi tempo-ul cântecului nr. 2, la fel și sentimentul fiecărui cântec, precum și tonalitatea.

Cum stabiliți ordinea lor?
Agnete: De obicei, discutăm despre asta până când avem o sugestie sau două, iar apoi le testăm prin ascultare. De data asta, casa de discuri ne-a sugerat o altă ordine a pieselor – au fost puțin sceptici în legătură cu faptul că On Guard apărea atât de devreme, piesa numărul 2,  făcând să cadă starea de spirit și energia. Am încercat o mulțime de opțiuni diferite, dar am ajuns să ne întoarcem la sugestia noastră inițială, pentru că asta este ceea ce simțim că e corect pentru noi. Oferă călătoria emoțională potrivită prin întregul album. Ca o paranteză, de data aceasta ne-am gândit în termeni de Fața A și Fața B – fiecare parte cu o melodie marcată „de deschidere” și „de închidere”.

Cum a fost compus și înregistrat acest album? În ce fel a fost diferit acest proces față de albumele anterioare?
Agnete: Aș spune că procesul a fost mai mult sau mai puțin la fel ca înainte. Noi compunem pe parcursul mai multor ani, nu e ca și cum ne-am așeza pentru o sesiune de scriere de trei săptămâni. Materialul se dezvoltă în timp, în funcție de ce avem chef să lucrăm.
Acum am avut o mulțime de idei și nu prea am avut timp să le finalizăm pe toate înainte de a alege ce să înregistrăm, așa că ne-am așezat și am decis care idei credem că s-ar încadra cel mai bine pe album ca întreg, lăsându-le pe celelalte să fermenteze în Cutia cu idei Madder (este vorba de un folder partajat pe Google Drive, cu toate ideile și versiunile preliminare și înregistrările de la repetiții pe care le facem. Sunt O GRĂMADĂ de prostii acolo, dar și câteva lucruri foarte interesante pe care s-ar putea să le finalizăm într-o zi).

Ai putea împărtăși o poveste interesantă care s-a întâmplat în timpul scrierii sau înregistrării albumului?
Agnete: Hmmm, poveste interesantă … Am început înregistrarea vocală cu Cold Hard Rain. Aveam o răceală oribilă, dar ne-a plăcut foarte mult cum s-a transpus în voce doar pentru acea piesă, așa că am continuat să înregistrăm. Ceea ce înseamnă că a trebuit să-mi dau seama după aceea cum să cânt ca să sune ca și cum aș fi răcită, hahaha!

Dacă e nevoie, cânt costumată în găină!

Aveți control total asupra managementului trupei și dacă da, unde trageți linia? Dacă trebuie să faceți compromisuri pentru a ajunge la un public mai larg, care sunt „lucrurile pe care nu le veți face niciodată”⁴ ?
Agnete: Haha, cel mai mare vis al nostru a fost ca altcineva să preia controlul asupra managementului trupei! Nu am fost niciodată în situația în care să trebuiască să alegem din prea multe opțiuni. Cred că este un subiect foarte exagerat. Acest lucru ar putea fi relevant dacă ești Taylor Swift, dar cea mai mare parte a segmentului industriei muzicale care se ocupă de trupe ca noi este acolo PENTRU CĂ noi facem muzică ciudată, necomercială. Nu am întâlnit niciodată vreun reprezentant al industriei care să ne fi cerut să ne schimbăm muzica. La un moment dat în istoria noastră, a existat sentimentul că am fost încurajați să exploatăm mai mult genul meu atunci când tropul female fronted era în creștere. Dar nimeni nu a făcut presiuni în acest sens și nimeni nu ne-a dat vreodată un ultimatum sau ceva de genul ăsta.
Ceea ce ESTE cu adevărat important este că banii sunt cea mai mare constrângere pentru trupe. Noi putem face orice lucru pentru care putem cerși sau împrumuta bani, dar cred că multe dintre trupele mici, ca noi, trebuie să facă multe compromisuri pentru că nu ne permitem ceea ne-ar plăcea să facem la modul ideal. Dacă nimeni nu este dispus să plătească pentru muzică sau dacă marile servicii de streaming sug toate câștigurile din ceea ce plătesc oamenii, înseamnă că nu există buget pentru a face lucruri interesante. Adică în zilele noastre poți face multe cu un studio de acasă. Dar nu poți face un videoclip cu adevărat profesionist. Trupele au început să folosească coperte generate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru că nu au buget pentru a plăti un artist. Trupele nu mai lansează formate fizice. Trupele încep să se concentreze pe Patreon sau pe pachetele VIP pentru turnee, pentru că doar așa pot obține bugetul necesar pentru a realiza proiecte creative și interesante sau pur și simplu pentru a obține bani pentru o cameră bună pentru înregistrarea unei tobe acustice. Așa că nu știu – aș fi dispusă să fac o mulțime de prostii dacă cineva ne-ar da o grămadă de bani ca să înregistrăm un album în 2-3 săptămâni fără să fim deranjați într-un studio bun. Vrei să mă îmbrac într-un costum de găină?! Cotcodac! Chiar nu îmi pasă, vreau doar să scriu și să înregistrez cântece, iar apoi să le cânt live. Dacă e nevoie, cânt costumată în găină!

Muzica Madder Mortem este dificil de etichetat (luați acest lucru ca pe un compliment), deoarece depășiți constant granițele genurilor și stilurilor. Să însemne acest lucru că nu aveți niciun fel de limite în procesul vostru creativ? Există o preocupare pentru conservarea identității muzicale?
Agnete: Nu, nu avem limite stabilite, în afară de ceea ce ne place și ceea ce nu ne place. Adică, evident, nu continuăm să lucrăm la idei pe care toți le considerăm nasoale. Cred că singura constrângere este că încercăm să rămânem la ceva ce putem interpreta live cu trupa și doar câteva sample-uri sau efecte de îmbogățit sunetul, fără a pierde prea mult din soundul sau sentimentul creat de melodie.
Și nu, identitatea nu a fost vreodată o preocupare. Mă gândesc că dacă pui idei în Madder, ceea ce va ieși este muzica Madder Mortem. Personal, cred că oricum nu ne putem confunda cu nicio altă trupă, deci cred că asta a funcționat destul de bine. Cred că sunăm a cine suntem. Dar, de asemenea, atâta timp cât marca noastră a fost întotdeauna „facem tot felul de lucruri”, nu este atât de greu să ne menținem în aceste limite … 😉

Majoritatea artiștilor fac o distincție între viața privată și ego-ul lor artistic pe care îl împărtășesc cu fanii, este ca și cum și-ar pune o mască de fiecare dată când creează sau interpretează. Tu, pe de altă parte, pari să preferi o exprimare autentică a sentimentelor și gândirii prin intermediul artei. Ceea ce vedem este într-adevăr ceea ce primim?
Agnete: Da și nu. Nu există lipsă de onestitate, cred, nu există nimic în ceea ce vedeți care să nu fie o parte autentică din mine. Dar, firește, nu este tot ceea ce sunt. Într-un cadru Madder, nu există prea mult din Agnete pe care ai vedea-o ca profesionist, de exemplu, sau din ceea ce sunt eu când grădinăresc sau când iau masa cu prietenii. Într-un fel, Agnete Madder este, probabil, cine sunt eu fără constrângerile vieții reale, și asta îmi place – posibilitatea de a lăsa în urmă orice altceva în afară de moment și exprimare. Dar, după concert, trebuie să strângi echipamentul, să-l pui în mașină și să găsești ceva de mâncare, deci nu este posibil să exiști așa pentru perioade lungi de timp.
Uneori mă întreb dacă asta face ca marile vedete să înnebunească puțin, pentru că, dacă ai suficienți bani în jur, poți să exiști în acel spațiu al artistului tot timpul. Și probabil că asta nu este bine pentru nimeni. Tuturor trebuie să li se reamintească că există rufe de spălat și facturi de plătit, asta este ceea ce te leagă de restul omenirii.

Ești mulțumită de felul în care muzica voastră este primită de public? Simți că, în general, mesajul vostru este înțeles? În ce măsură este acest lucru important pentru tine?
Agnete: Nu mă gândesc prea mult la asta. Ne încălzește sufletul să aflăm că oamenii găsesc ceva semnificativ pentru ei în muzica noastră și este foarte îmbucurător când observă lucrurile pe care le facem și pentru care am muncit atât de mult. Dar nu cred că există un mod corect de a recepta arta. Poți controla doar ceea ce faci și ce investești în ea; odată ce o lași în lume, modul în care alți oameni o percep și o înțeleg este în afara controlului tău. Destul de des, oamenii găsesc interpretări și moduri de a înțelege ceea ce facem care nu sunt cele la care ne gândeam, dar care sunt cu adevărat semnificative și interesante și se adaugă la ceea ce am crezut inițial, deci acesta este un lucru bun în ansamblu.

Arta poate schimba gândirea. Credeți că arta voastră o face și, dacă da, vă simțiți responsabili pentru schimbările pe care arta voastră le poate face în mintea oamenilor?
Agnete: Sper că da?! Cel puțin în sensul de a „avea un impact”, de a atinge inimile și mințile și de a lăsa ceva în urmă. Arta noastră este rareori foarte politică sau directă și cred că cea mai comună reacție este ca oamenii să simtă că cineva îi înțelege cum se simt, în special în ceea ce privește părțile mai dificile ale existenței umane, și se pare că această reacție le oferă oamenilor mai ales consolare sau confort. Așadar, nu este foarte dificil să ne asumăm responsabilitatea pentru acest lucru.
Dar să spunem că am avea un caz în care cineva și-a făcut rău sau le-a făcut rău altora și a spus că a fost din cauza muzicii noastre. Nu cred că este vina artistului, indiferent de ceea ce a creat artistul. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, probabil că m-aș gândi că arta noastră a scos la iveală ceva care era deja prezent în acea persoană și a fost doar un catalizator.

Într-un interviu mai vechi ați dezvăluit o informație interesantă despre titlurile albumelor voastre: prima literă din fiecare dintre ele, citite în ordine cronologică alcătuiesc numele trupei. Până acum acrostihul pe care l-au format este MADDER MO. Ce va urma după albumele RTEM? Și cum plănuiți să abordați acrostihul în continuare?
Agnete: Ne plac micile surprize ascunse – asta a fost planificată de la All Flesh Is Grass, așa că M-ul inițial a fost doar o întâmplare. Totuși, este o mică glumă care datează de peste 20 de ani, așa că suntem destul de mulțumiți! Desigur, ridică unele dificultăți când vine vorba de titlul unui album nou. Glumeam între noi că ar fi foarte amuzant să facem R-T-E și apoi un P, de exemplu, doar ca să ne jucăm cu mintea oamenilor… Sincer, ne vom ocupa de asta dacă și când va veni momentul.

---

1. Howl of the Underdogs, film documentar din 2021 despre ce a însemnat Madder Mortem pentru membrii trupei, în care, la un moment dat, este atins și subiectul stărilor depresive ale toboșarului Mads Solås. Partea cu “monstrul” nu îi aparține, este afirmația colegei sale de trupă, Agnete, despre el. ↩︎
2. Discman – denumirea de brand folosită de Sony pentru cd player-ele sale portabile ↩︎
3. Janteloven (legea din Jante) își are originea într-un roman din 1933 al scriitorului danezo-norvegian Aksel Sandemose și conține un decalog de conduită în societate ce promovează egalitarismul, o atitudine de dezaprobare față de succesul individual și exprimarea personală, favorizând societatea ca unitate omogenă. Între timp, acest tip de gândire a devenit în țările scandinave parte a mentalului colectiv. ↩︎
4. Things I’ll Never Do este titlul unei piese de pe albumul Old Eyes, New Heart (2024) ↩︎

---

English version

Of music and other demons, interview with Madder Mortem

In 2006, upon the release of the Desiderata album, we published our first and only interview (so far) with Norwegian progressive metal band Madder Mortem. Nineteen years and four albums later, we set out to capture as much as possible of their artistic journey in a new conversation, covering all aspects: from technical details related to recording and sound production to how personal experiences and emotions have been translated into music, from the process of working on new songs to the evolution of their sonic and thematic universe. The result is a long interview, but one that – we believe – is worth reading not only for those who already know and appreciate their music. And the credit goes entirely to our interviewees, who were so open and willing to share details from their creative existence spanning over thirty years.

To each his question

Before talking about Old Eyes, New Heart, an album that we liked from the first moment but it is growing on me every time I listen to it, we would like to ask every member of the band some questions, if they don’t mind and if it’s possible.
Anders, please correct me if I am wrong, but as far as I know, Old Eyes, New Heart is the first album in the writing of which you participated. How did you find this process, was it difficult to adapt?
Anders: Hi there! And thank you for asking! Old eyes, new heart is not my debut of recording music and releasing it, but the process with Madder was a lot different from what I’ve done earlier. The level of detail on this record is extraordinary in both my experience and opinion, and the sparring especially with BP and Agnete was a new way of approaching the recording process for me. I learned a lot! Of course, it was demanding at times, but also fun and rewarding when the mixes started ticking in. I am very pleased and proud of how it turned out!

Mads, “Is it a beast inside your head”? (I’ve watched Howl of the Underdogs). If so, you know chaos is not a negative thing, right? And that the darkness never goes away…
Mads: Oh. Well yes, that sounds like something I might have said… In lack of a better way to describe the darkness, unease or inner conflict that I have often felt.
I agree, chaos can be a positive thing if it has an outlet. And I usually find that the contrast between chaos and order, light and darkness is what really makes both music and visual art interesting and rewarding to experience. 

Channel it into your awesome beats and share it with the fans! You know, sharing is caring, haha
Mads: Haha yes, thank you. If any of my beats and rhythms can make some fans/listeners head nod and feet stomp, I have accomplished what I hope for. Even if it is to one of our darker tunes. I have felt catharsis listening to music so many times myself. You know, feeling kind of invigorated or «lighter» when hearing a sad or angry song. I know our music has done that for some people through the years, and I am humble and grateful to be a part of it. 

Tormod. how challenging is the Madder Mortem songwriting process for you after more than 20 years of being in the band?
Tormod: I believe I speak for all of us when I say that creating music is our greatest passion. Collaborating and developing each other’s ideas remains as fulfilling as it was 20 years ago. While many aspects become easier as our skills and experience grow, there’s also the risk of overthinking and complicating things. As a group, I think we are great at helping each other overcome these types of challenges. The hardest part of the songwriting process is choosing the final songs for the upcoming release. There will always be some good ideas or songs you’re eager to share with the world that will have to wait. Now, I can’t wait to get back to the process and create some more magic with some of the greatest musical minds I know.”

BP, chief of sound engineering

BP, considering you are also the sound engineer of the band, I know there is an advantage to be sure that a certain instrument should have the spotlight at a certain moment of a song and you do an awesome job.
BP: Firstly, thanks a lot for that. For me the sonic of an album is extremely important. Like you say, that the right instrument or vocal gets to shine in the right places. But also, overall dynamics, tone and punch it quite detrimental to what we do. We have a tendency to have a lot going on, so I try my best to make it as easily accessible to outside listeners as possible within the parameters of our songs. It’s for sure an advantage to know the music and all recorded parts from the inside out, but it also makes it a lot harder to retain a healthy distance, a fresh set of ears and an outside perspective regarding mixing our music.

Do you ever feel insecure about it? Like feeling you need a second opinion? If so, whose advice would you seek if you felt unsure about a sound?
BP: For sure! There has been plentiful of times where I’ve felt like I can’t get it to sound the way I want or thinking about handing it over to someone else. And if we had the finances to do that, I most definitely would. I work with mixing music, so it’s not that I don’t know what to do, more that it’d be cool to hear what someone else could bring to the table and also get to focus more on just being a musician and songwriter. There are people I sometime send mixes to, just to get a second opinion. But, for the most part I listen to the feedback I get from the band and that combined with my own scrutiny tends to get me where it needs to be.

Are you still recording at that nice bikers’ club?
BP: Hehe. Yes, still recording at the nice bikers’ club. Or at least it has been that way now since recording “Eight Ways” back in 2008. Maybe we’ll look into doing something different next time. I’ve started to work a bit in a newly built, great studio in our hometown, so that might very well be an option.

I guess all that wood is pretty nice for the drum sound. It never felt like anything other than a professional studio!
BP: Thanks! It has a lot of great qualities as a drum recording facility, but not in any means like a professional studio has. It has a certain vibe which I think is very cool and unique. On the other hand, recording there holds a lot of challenges as well, acoustically. With resonance-frequencies from all over and not too high of a ceiling. Also, the occasional Harley Davidson revving-up during a quiet passage, hehe. But that just adds to the charm and ambience. All the guys at the bikers-club are super-nice to us and has helped us out a lot, we even rehearse there now.

Any advice for underdog bands complaining about “not having access to a professional studio”?
BP: Any advice… hmm. I guess, learn the basics and learn them properly. Study the basics of sound engineering and acoustics. Try to listen to how the room you record in behaves. How you place a microphone can greatly change the outcome of a sound and also help a badly treated room sound more to your advantage. And in the end, it all starts and ends with a great performance. Without a great drummer, it’s pretty hard to get anything sounding amazing – at least if you want something authentic and not just computer trickery. Having a fairly clear vision of what you want to achieve with the end result from the get-go. Try to always keep the focus on musicality and the best possible performance.

What is your aim in general when you record an album? Power, clarity, rawness?
BP: The overall aim is to make the songs come across to the listener the way we intended them to. With that, I try to have an idea regarding how dynamic, how in your face, how organic or not it should sound for instance. How wet, how dry – ambience wise. So, for sure – all the above-mentioned words are greatly considered.

Were you aiming for something specific during the recordings of Old Eyes, New Heart?
BP: With Old Eyes, New Heart, the aim was more to the colder, aggressive and punchy-side than with “Marrow”. Some of that were due to a resemblance in the Old Eyes, New Heart-material to our older material, such as All Flesh Is Grass. Not maybe so much with the music, but in the attitude. A bit harder and bleaker. More strange reverbs and so also was something deliberate this time around.

In a promotional video for the new album, we can see a CD collection in the background and Agnete plays the album on vinyl on a turntable. This leads to the assumption that at least some members of the band use to listen to music in a physical format.
BP: I think all of us do to a certain extent. We’ve all grown up with vinyl, cassette and CD’s, so that’s just close to home for us. Of course, we manage to navigate our way around streaming services as well, hehe. It’s hard to beat the practicalities of more modern types of playback devices when travelling for instance. For our first European tour a long, long time ago, I remember bringing a discman and like 40 CD’s. Not all that practical.

During the process of recording and mixing an album, do you keep in mind that there are different types of listeners and different types of formats?
BP: Yes, that’s very important to keep in the back of the mind when mixing an album. Especially with regards to that many people tend to listen more to single songs than entire albums. It’s crucial that each song can stand on its own outside the context of the album. Although we write for the album format and place a lot of importance on the composition of the album as one coherent piece of music, the individual songs should still be able to stand on its own legs.
And it’s important that it sounds awesome and have the same impact on for instance on earbuds as well as Hi-fi systems. Our music is also quite bass-heavy, frequency wise, so that has its own challenges when it comes to the sound of vinyl, but luckily the guy who have mastered all of our latest albums helps greatly with that.

Are you at all involved in the mastering process and do you have a say regarding the final audio quality of the different formats: streaming, CD, vinyl?
BP: I’m involved in the mastering-process in the way that I hand over my mixes and try to best describe what we’re aiming for. Then we get back masters for all formats that we listen to. Often what we get back is pretty spot on, or we ask for some tweaks to be done. So, we do have a say in how the master should sound.

The many faces of Agnete

Agnete, how does it feel to be an extrovert in a country full of introverts?
Agnete: Well, first of all, I’m not as much of an extrovert as I might seem. I usually enjoy getting to know new people or participating in social events, but it does take a lot of energy, and I need quite a bit of home time for recharging. Nevertheless, compared to the typical Norwegian, I guess I would be seen as an extrovert.
Generally, being used to dealing with a lot of people around you is just an advantage, particularly in a setting where most others tend towards introversion. You need someone to start the conversation or help communication, and that often ends up being my role. But I think the one thing that is a disadvantage, is that because I have decent skills in that area, people might assume it’s not difficult or challenging for me, because it is. Navigating social settings well requires a lot of focus and thoughtful communication, and then I need some time at home, where I don’t have to be so aware of other people’s needs and feelings.

When people hear Madder Mortem, it’s a lot about emotions: frustration, sadness, complex, pain, darkness, sadness and, like in Pandora’s box, sometimes a bit of hope… does music have a cathartic effect for you? I mean can you pour every bitter drop into the music and regain your emotional health until the next time when you must let it go?
Agnete: Yes, and no. It’s not catharsis per se – putting emotions into songs will not make those emotions go away or change their nature. But it does mean finding a purpose for something shitty, using it for something constructive, and that gives a sense of meaning that can be quite a consolation.
On the other hand, the process of writing both music and lyrics, and then recording it, can be a very good way of processing your emotions, working through something difficult. First trying to find the right words for what you want to say, and then finding the right vocal expression, conveying exactly the feeling you want.

You are a very emotional person, aren’t you afraid to share so many pieces of your heart with completely strangers from all over the world?
Agnete: Haha, what are they going to do about it? Tell the world how I feel? I think I kinda beat them to it …haha
I think it’s important to remember that though my lyrics are extremely personal in some ways, they are also usually non-specific in other ways. A listener can probably decipher quite a lot of how I’ve felt at some point in time, but there is no loss of privacy – only myself and perhaps a few of the people closest to me would have any clue about how those lyrics connect to real-world events and relationships.
It’s a little like with the extrovert/introvert thing. I can be very extroverted, very social and (I hope) friendly, but very few people know me very well.

Who’s “we” in janteloven that should matter more than you?
Agnete: The “we” is simply the society you live in, your peers. Some people think this social mechanism grew from the group’s struggles to protect the whole – maybe nobody rises, but nobody drowns either, sort of thing. 

Have you overcome this strange Nordic countries self-imposed barrier?
Agnete: I don’t think it’s a thing you can overcome, really. Like all cultural heritage and baggage, it’s simply a part of who you are, and if you know it’s there, you can work on counteracting its influence when you need to.
But remember, shame and social restriction is not just a bad thing. When you look at recent events, I think you see what happens when a culture promotes unrestrained self-aggrandisement and disregard for the needs of the community. The world needs a little more Jante right now – a little more of setting the needs of the many above the needs of the few bloated zillionaires.

During the pandemic I watched your very interesting voice masterclass that I would recommend to any singer, regardless of the music they sing or the genre, I also noticed lately some of your side projects: I loved the Autumn Tears song, you and BP’s work on I Don’t Do Drugs, I Am Drugs and even The Rabarbara Anns, that reminds me as presence on stage of another band I like from your neighbors, Diablo Swing Orchestra. And also your project with the kids. Do you ever run out of creativity? Tell me a bit more of the many faces of Agnete.
Agnete: Thank you! At the moment, the many faces of Agnete are busier with a new job and home improvement project. I go to work, come home, make dinner, paint a wall, and then it’s bedtime … haha Well, there’s semi-regular rehearsals with all my bands, and I do work with one youth band and one young singer, but there are no remote projects going on right now, there’s just not a lot of time for creative work right now.
I hope there will be in the future, I have some things I really would like to work on with some close friends. But I suspect none of my projects will ever be the kind that are easily monetized, so I will always have to keep a full-time job, for instance. So right now, what creative time I have to spare is mainly for the Madders, we’ve just started looking at new material there..

One year with Old Eyes, New Heart

On the previous album Marrow (2018), in the song Liberator, you were singing Never let them drag you back in lineand now, the first song on your latest album Old Eyes, New Heart, released one year agosays “we are ghosts / We are shadows in the world/ Silent in our art, in our craft / We are not there to be seen”. To what extent have the last 5-6 years made you feel like you are unseen again?
Agnete: The years between Marrow and Old Eyes, New Heart were very hard. Looking back at the period where we wrote and recorded “Marrow”, and listening to that album, it is full of hope and energy. Then a lot of life happened. There were a few years there where I mostly wanted to be a ghost. And then our dad passed as well, just to give a very dark period an even darker conclusion.
Fortunately, that was the lowest point for me. After that very heavy blow, my life has taken a turn for the better, and I’m doing better than I have been in years. I think maybe that’s why it’s important for me right now to spend more time on my career and on home stuff – the difference is that now I’m assuming there is a future to be had for me, and that it will contain good things. So then improving your conditions isn’t pointless anymore.

Who we are is what makes the music

Do you think your life experience (collective or individual) changed you as musician? And how has it impacted the lyrics of your latest album?
Agnete: Of course. Who I am as a musician is more “me” than any other version – it’s a less edited, less polite and restrained, but more complete and honest version. At least with the type of music we do, where expression and honesty is a lot of the goal. And of course collective too. Who we are is what makes the music.
I think it’s almost unnecessary to say, but the lyrics are a mirror of where I’ve been during the process of writing and recording the album. So there’s really no “impact” in that sense, it’s a 1-1 transfer. Who I am at the point in time when I’m writing is what decides what comes out. Not only emotionally, but also intellectually, as in for instance what I’ve been reading, is there a specific style I’m trying to figure out, what do I want to try lyrically that I haven’t tried before and so on.
TL;DR: I was in a really dark place, so the lyrics aren’t very happy either. 😉

Is the order of songs on the album important?
Agnete: Absolutely. I mean, for those who just hit “shuffle” on Spotify, I guess it doesn’t matter at all. But we still think in terms of an album, and I think a lot of our listeners do. And then it matters a lot. The tempo of song no. 1 impacts how you perceive the tempo of song no. 2, same with the feeling of each song, and the key as well.

How do you decide the order of the songs?
Agnete: We usually talk about it until we have a suggestion or two, and then test-listen to those suggestions. This time around, the label suggested a different track order – they were a little sceptic about having “On Guard” as early as no. 2, dipping the mood and energy. We tried a lot of different options, but ended up going back to our original suggestion, because that is what feels right to us. It gives the right emotional journey through the whole album. As a side note, this time we’ve definitely thought in terms of Side A and Side B – each side with a marked “opener” and “closer” song.

How was this album composed and recorded? How was that process different from the previous albums?
Agnete: I’d say the process was more or less the same as before. We write over several years, so it’s not like we sit down for a 3-week writing session. The material develops over time, depending on what we feel like working on.
This time around, we had a lot of ideas, and not really a lot of time for completing all of them before choosing what to record, so we sat down and decided on which ideas we thought would make the best album whole, leaving the other ideas to ferment in the Madder Ideas Box. (That’s a shared folder on Google Drive, with all the ideas and draft versions and rehearsal recordings we do. There’s A LOT of crap there, but quite a few really cool things that we may get around to completing someday.)

Could you share an interesting story that happened while writing or recording the album?
Agnete: Hmmm, interesting story … We started the vocals recording with “Cold Hard Rain”. I had a horrible cold, but we really liked the sound of that in the vocals for just that song, so we kept recording anyway. Which means that I’ve had to figure out afterwards how to sing to make it sound like I have a cold. hahaha

If need be, I would play live dressed as a chicken

Do you have full control over your band’s management and if so, where do you draw the line: you have to make compromises in order to reach a wider audience, what are “the things you’ll never do?”
Agnete: Haha, our biggest dream has been that someone else would please take control over our band’s management! We’ve never been in a position where we’ve had to choose much. I think this is a topic that is very exaggerated. This might be relevant if you’re Taylor Swift, but most of the music industry segment that deals with bands like us, is there BECAUSE we make weird, uncommercial music. I’ve never met any industry representatives who have asked us to change our music. At some point in our history, there was a feeling that we were encouraged to make more out of my gender, you know, when the female fronted trope was on the rise. But nobody really pushed for it, and we’ve never had anybody give us an ultimatum or anything like that.
What IS really important, is that money is the biggest restraint on bands. We can do anything we can beg or borrow the money to do, but I think a lot of us smaller bands out there have to compromise a lot because we can’t afford what we would ideally like to do. If nobody’s willing to pay for music, or if big streaming services are skimming all the earnings off what people are willing to pay, it means that there are no budgets to do cool things. I mean, nowadays you can do a lot with a home studio set up. But you can’t really make a really professional video. Bands have started to use AI generated cover art because there is no budget to pay an artist. Bands stop releasing physical formats. Bands start focusing on Patreon or VIP tour packages, because that’s the only way to get the budgets to do creative, interesting projects, or to simply get money for a good room for acoustic drum recording. So I don’t know – I’d be willing to do a lot of stupid shit if somebody would give us a big pile of money to go record an album in, like, just get 2-3 weeks undisturbed in a good studio. Want me in a chicken costume? Cluck, cluck! I don’t really care, I just want to make and record songs, and then play them live. If need be, dressed as a chicken.

Madder Mortem’s music is difficult to label (take this as a compliment) because you are constantly trespassing genre and style borders. Does this mean that there are really not limitations whatsoever to your creative process? Is there ever a concern for conserving a musical identity?
Agnete: No, we don’t really have any set limits, apart from what we like and don’t like. I mean, we obviously don’t keep on working on ideas we all think are shitty. I guess one restraint is that we try to keep it to something we can feasibly perform live with our line-up and just some samples or sound enhancements, without losing too much of the sound or feeling of the song.
And no, identity hasn’t really been a concern. I figure that if you put ideas into the Madders, Madder Mortem music is what will come out. Personally, I think there’s no mistaking us for any other band anyhow, so I think that has worked out rather well. We sound like who we are, I guess. But also, as long as our trademark has always been “we do all sorts of stuff”, it’s not that hard to keep within those limits … 😉

Most performing artists make a distinction between their private life and their artistic ego that they share with their fans, it’s like putting on a mask every time they create or perform. You, on the other hand, seem to prefer a genuine expression of your feelings and thought through your art. Is what we see really what we get?
Agnete: Yes, and no. There is no dishonesty there, I think, there is nothing in what you see that is not a genuine part of me. But naturally, it’s not all I am. In a Madder setting, there is not a lot of the Agnete you would see as a professional, for instance, or of who I am when I’m gardening or sharing a meal with friends. In some ways, the Madder Agnete is perhaps who I am without the restraints of real life, and that’s what I love about it – the possibility to leave behind everything else than the moment and expression. But after the gig, you have to pack down the gear, get it in the car and find something to eat, you know, so it’s not possible to exist like that for extended periods of time.
I sometimes wonder if that is what makes huge stars go a little nuts, because with enough money floating around, you can exist in that artist space all the time. And that’s probably not good for anyone. Everybody needs to be reminded that there is laundry to be done and bills to be paid, that’s sort of what connects you to the rest of humanity.

Are you satisfied with the way your music is received by the public? Do you feel that in general your message is understood? To what extent is that important to you?
Agnete: I don’t really think about it that much. It’s really heartwarming to hear when people find something meaningful for them in our music, and it is really satisfying when people notice things we do that we’ve put a lot of hard work into. But I don’t really think there’s one right way of receiving art. You can only control what you make and put into it, once you let it go into the world, how other people perceive and understand it is beyond your control. And quite often, people actually find interpretations and ways of understanding what we do that are not what we were thinking, but that are really significant and interesting and add to what we originally thought, so that’s a good thing on the whole.

Art can change minds. Do you think yours does and If so, are you feeling responsible for the changes that your art can make to peoples’ minds?
Agnete: I would hope so? At least in the sense of “leaving an impact”, touching hearts and minds and leaving something behind. Now, our art is rarely very political or direct, and I think the most common reaction is for people to feel like someone understands how they feel, especially with the more difficult parts of being a human, and it seems that reaction mostly gives people some consolation or comfort. So that’s not very challenging to take responsibility for.
But let’s say we had a case where someone hurt themselves or did something bad and said that it was because of our music. I don’t think that’s on the artist, no matter what the artist has created. If something like that happened, I would probably think that our art just brought forth something that was already present in that person, and that the art was just a catalyst.

In an interview you did for Nocleansinging you revealed an interesting information about the titles of your albums: the first letter of each of them, read in chronological order is spelling out the band’s name. So far the acrostic they formed is MADDER MO. What will come after the RTEM albums? And how do you plan to deal with the acrostic?
Agnete: We like little Easter eggs – this particular one was planned from “All Flesh”, so the initial “M” was just happenstance. Still, it’s a small joke over 20 years in the making, so pretty satisfied with that! It does of course pose some challenges when it comes to naming albums. We’ve joked around that it would be really fun to do R-T-E and then a P, for instance, just to screw with people’s heads … Honestly, we’ll deal with that if and when the times comes that we have to.