Avatar of hate – Necrotic Awakening

Povestea spune că, pe la jumătatea anilor ’90, doi băieți din Craiova puneau bazele unei trupe, Avatar, ce avea să lase o amprentă muzicală importantă asupra undergroundului din România, în special prin albumul The Alchemist (2000). După ani și ani, cei doi membri fondatori, Marius Popeangă și Dan Scurtu au ajuns să urmeze căi muzicale diferite, însă cel din urmă nu și-a abandonat rădăcinile nici măcar la nivelul versurilor. Dovada? Dacă ultimul album Avatar, Subjects of the Same Suffering (2010, o producție Metalfan) se deschidea cu piesa To Kill a King, pe primul EP scos sub numele Avatar of Hate dorința de măcel merge mai departe, ajungând de-a dreptul la To Kill a God.  
Lăsând gluma deoparte, fiindcă albumul de fața este o treabă cât se poate de serioasă, după ce drumurile ultimei formule Avatar s-au despărțit, membrii trupei îndreptându-se care spre metalcore, care spre djent-deathcore, Dan, alături de fostul său coleg de la bas din Avatar, Cătălin, a păstrat nucleul muzical al trupei nu doar la nivelul numelui, ci și al inspirației și influențelor. După un debut în forță cu două EP-uri în 2019 și 2020, ideile fermentate în creuzetul alchimistului nebun au avut nevoie de încă cinci ani pentru a se concretiza într-un album, pe numele său Necrotic Awakening, alcătuit din 8 piese noi, din care patru pot fi ascultate și în versiunea “cinematografică”, fără chitare și tobe, adică într-o combinație de growl și simfonic.
Față de Avatarul pe care îl știam eu și față de EP-urile anterioare, death metalul de aici are mai multă melodie, mai multe elemente orchestrale, este mai complex, mai subtil, nu atât de in your face. Există agresivitatea și tonul întunecat, violența specifică genului, dar ele sunt diluate de pasaje atmosferice și aranjamente simfonice ce construiesc tensiune și dau muzicii o dimensiune dramatică.
Ascultând versiunile cinematografice, mă gândeam că s-ar potrivi de minune unui joc video sau unei coloane sonore de film post-pandemic, pe un Pământ bântuit de creaturi zombificate și bande violente, unde amenințările pândesc la fiecare pas. Însă prefer versiunile „pline”, cu forța pe care o adaugă un riff sau o bătaie zdravănă de tobe, fiindcă sunt și ele din plin, albumul își găsește echilibrul potrivit între melodie și punch. Avem de ascultat chiar și o piesă de școală mai veche, dar nu vă spun care, vă las să descoperiți, fiindcă eu tot mai cred în ascultat albume întregi, nu piese individuale, pun mult mai bine în context ce a vrut să spună autorul 😉.
Tranzițiile muzicale sunt fluide și alternanțele se produc firesc, fără să creeze o senzație de ruptură în curgerea melodiilor. Corurile sună bine, îngrijit și, în general, întreaga producție este curată, mixată echilibrat, ceea ce îmi imaginez că nu a fost prea ușor având în vedere complexitatea muzicală, multele elemente care trebuie evidențiate într-un moment sau altul al piesei. Și aici trebuie amintit pentru treaba foarte bună pe care a făcut-o cu mixajul și masterizarea Thomas „Plec” Johansson, inginerul de sunet suedez prin urechile fine ale căruia au trecut atâtea trupe cunoscute. Asta nu știrbește cu nimic meritul muzicienilor, evident, ca să iasă un produs de calitate din punct de vedere al sunetului, cum este cazul de față, e nevoie să se pornească de la ceva bine înregistrat. 
Vocalul, pe numele său de scenă, Voiicide, aduce aminte ca timbru de Septicflesh. Mi-ar fi plăcut ceva mai multă diversitate tonală, modulații, floricele, pentru că muzica este plină de artificii și momente de strălucire, dar asta e doar o părere subiectivă și, cum spune un coleg de redacție, dacă nu faci cronici obiective, mai bine nu mai faci. Obiectiv vorbind, rezultatul final este o combinație de death simfonic în care, dacă adunăm toate referințele comune, de la muzica clasică până la trupele de death metal consacrate, obținem probabil, ca un reper așa, mai apropiat, de vecinătate stilistică, Fleshgod Apocalypse. Asta ca să avem o idee mai clară despre zona stilistică în care ne situăm.
Dacă am face o combinație între muzică și versuri și am rezuma albumul, e multă moarte, agonie și pestilență, plouă cu cadavre, dar totul se întâmplă pe ritmuri grandioase și solemne!

Independent
01/03/2025

Voiicide – voce
Dan Mihai Scurtu – chitară, orchestrație
Cătălin Brânzan – bas
Marian Călin – tobe

Necrotic Awakening
Expiatory Purification
I See the Dead
Path of Hunger
Path of Ascension
The Blind Disciple
Purgatory Denied

Versiuni cinematografice:
Blasphemy Unleashed
Necrotic Awakening
Blasphemy Unleashed
Path of Hunger
Path of Ascension