Vokodlok – The Egregious Being

În tenebrele undergroundului timișorean de la finalul anilor ‘90, într-o perioadă în care scena metal extrem din România încă își croia drum prin bezna tranziției, lua ființă Vokodlok, o trupă care a devenit destul de rapid cunoscută în peisajul black metal autohton. Cu un nume inspirat din termenul slav „vukodlak” (vârcolac), timișorenii au lansat albumul de debut Mass Murder Genesis în 2003, dar s-au oprit din activitate în 2008 pentru aproape un deceniu.

Fast forward șapte ani mai târziu și iată că avem un nou album de studio, The Egregious Being, apărut recent, mai exact pe 14 martie a.c.. Recunosc că mă așteptam la un black metal primitiv și obscur, în maniera clasică, așa că nu mică mi-a fost supriza când am constatat că acele vremuri par să fi apus demult.  În locul unui sunet necizelat, avem acum un hibrid blackened death metal vânos, cu riff-uri incisive care se succed în cascadă și cu destul de multe inserții melodice.  

Dacă ar fi să caracterizez noul album Vokodlok în doar câteva cuvinte, acestea ar fi: agresiv, matur și atmosferic. Cu The Egregious Being, trupa iese din sfera teritoriului pur black metal pe care îl explora în 2003 pe Mass Murder Genesis și îmbrățișează un sound complex și mai modern. Influențele death și thrash metal sunt puternic prezente în toate compozițiile, fapt accentuat de folosirea vocalizelor growl guturale, desigur în alternanță cu scream-urile specifice black metal. M-a impresionat echilibrul pe care timișorenii au reușit să îl găsească între toate aceste stiluri și capacitatea de a construi ceva unitar și coerent.

În mod poate curios, riff-urile și unele solo-uri de pe The Egregious Being amintesc pe alocuri de Melechesh sau Aeternam, integrând subtil influențe orientale inspirate din muzica tradițională a Orientului Mijlociu și potențând astfel atmosfera mistică a albumului. Și dacă tot am pomenit solo-urile, ele sunt unul dintre punctele forte ale discului și un element care reduce masiv din monotonie. Responsabil pentru acestea este în mare parte invitatul Arek Furdal ( Sibyline, ex-Trauma).  

Dacă ar fi să îi reproșez ceva lui The Egregious Being  este tocmai o anumită repetitivitate, care decurge  din reținerea în a experimenta mai mult și a se deschide spre alte teritorii muzicale. Exemple pozitive în acest sens fiind piesele Jagh ‘Iw vIpoQ, The Faces Within sau The Monster, unde există destulă varietate, fără a face rabat de la ferocitatea specifică întregului album.

Un alt aspect demn de menționat al acestui album este producția. Spre deosebire de sunetul trv cvlt al debutului, The Egregious Being beneficiază de o claritate superioară, dar fără a compromite agresivitatea, pentru că mixul păstrează o tentă abrazivă pe toate piesele.

Artwork-ul, o compoziție sumbră, dominată de nuanțe întunecate și forme distorsionate, ce sugerează o entitate malefică abia conturată în spatele turnului, gata să erupă din întuneric, completează inspirat conceptul și titlul albumului. Din punct de vedere liric, Vokodlok explorează diferitele cicluri ale metamorfozei din bine în rău, cât și forțele distructive aflate în interiorul nostru și în universul exterior.

The Egregious Being  constituie așadar o etapă importantă în activitatea Vokodlok și arată capacitatea trupei de a progresa și se reinventa, fără a neglija sub nicio formă spiritul underground.  Rămâne însă întrebarea – voi sunteți pregătiți să vă întâlniți cu vârcolacul?

Autoprodus
14/03/2025

GhiauR – chitară
Pestazt – voce
Urmuz – chitară, voce
Blestemat – bas
Sephiroth Echiburu (invitat) – tobe

The Human
Death Terror
Warzone
Disdain
Bestiarium
Jagh ‘lw vlpoQ
Denizen
The Faces Within
The Monster

About Author /

Nemo liber est qui se non imperat

Start typing and press Enter to search