underground for the masses ii – ziua 2
-
- 9 April, 2025
Aorlhac
Aorlhac au participat la Underground for the Masses II printr-o conjunctură (ne)fericită, depinde pe cine întrebați. Cu siguranță nu aș vrea să știu ce părere are formația Perchta despre asta. Dar până la urmă nimic nu se pierde, totul se transformă, așa că Austria out, France in, let’s go! În final tot răul a fost spre bine, nu știm ce ar fi putut fi, însă știm ce a fost și mie chiar mi-a plăcut “apariția” celor cinci muzicieni pasionați de vânt, timpul trecut, perioada medievală și de istoria Occitaniei. Toate aceste elemente s-au dizolvat în versurile și în muzica trupei, care în opinia mea este un black metal clasic, însă având și multe dintre structurile melodice de tip folk, în special în ce privește partiturile de chitară. Totul a fost foarte compact în concert, fapt datorat și formulei cu două chitări, care dă greutate suplimentară muzicii francezilor.
Setlist: La révolte des Tuchins, La guerre des Esclops, Le bûcher des Cathares, Au travers de nos cris, Mandrin l’enfant perdu, Nos âmes mes aux mornes idées, Infâme Saurimonde
Black Mass Pervertor
Îmi închipuisem înainte de festival că finlandezii or să vină cu o abordare garage rock/punk/black metal regulamentară, utilizând toate clișeele știute ale genului, distracție și blasfemii pe bandă rulantă. Oamenii și prejudecățile lor! Live însă au sunat de au rupt și întreaga lor atitudine roachenrol relaxată mi-a plăcut enorm, pentru că, deși sunt o trupă care nu se ia foarte în serios, este 100% profi și își ia muzica și publicul foarte în serios. Probabil că a ajutat foarte mult și stilul direct și fără multe înflorituri și manevre tehnice, care coroborate cu o sonorizare impecabilă (separație fină și detaliată a fiecărui instrument) au transformat concertul Black Mass Pervertor într-una dintre cele mai reușite prestații din cadrul Underground for the Masses II. Și nu știu cum se face că mai mereu ăștia care mă lovesc la temelie sunt în formulă de trio. A, și piesa mea preferată a fost The Return of the Outsider God.
Setlist: Pig-Headed, Death Erection, Awakened Lust for Forbidden Pleasures, Winter Death and Darkness, The Return of the Outsider God, Last of the Imperial Cult, Drinking from the Golden Fountain, Will to Triumph, Vengeance. Hate. Mockery, Via Sinistra, Hyperborean Baptism, A Statement, Dark Communion, Clean Your Master’s Boot, Unorthodox, The Golden Spears, Forbidden Path, Bestial.
Seth
În anii ’90, Seth a contribuit consistent la dezvoltarea scenei black metalul din Hexagon, până când a intervenit în activitatea lor o pauză destul de îndelungată. Seth este totodată imaginea uneia dintre cele mai reușite și spectaculoase reveniri, odată cu lansarea în 2021 a senzaționalului La morsure du Christ, album aclamat deopotrivă de critici și de fani. Pauza de aproape un deceniu le-a fost benefică băieților din Bordeaux, iar La France des Maudits, devenit rapid unul dintre albumele de referință ale anului trecut, nu face decât să confirme forma extraordinară din prezent a trupei. Concertul celor de la Seth a fost genul acela de apariție care nu cere neapărat elemente de context. După primele zeci de secunde știi că ai de-a face cu o trupă care vine cu istorie, cu stil și viziune proprie. Francezii au urcat pe scenă ca niște preoți ai unei liturghii profane, iar muzica lor, barocă, densă și teatrală a dominat atmosfera din Quantic. “La noi acasă ceea ce cântăm se cheamă metal noir!” ne-a informat vocalistul Saint Vincent. Și de metal întunecat am avut parte în următoarea aproximativ o oră. Setlistul s-a axat clar pe noua direcție, una care îmbină furia cu o estetică rafinată. Seth și-a creat un stil personal, axat preoponderent pe structuri aproape romantice, care trădează influențele culturii franceze în tot ce are ea mai decadent. În același timp, cochetează și cu black-ul melodic, simfonic și atmosferic, astfel încât clapa este un element omniprezent în muzica lor, inclusiv pe scenă. Live, sound-ul lor s-a dovedit a fi amplu, dar nu bombastic, iar vocea lui Saint Vincent, declamativă și sfâșietoare, nu caută să fie doar agresivă, ci și evocatoare. A fost un show care a transpus publicul pe străzile însângerate ale Revoluției Franceze, un manifest pentru spiritul insurgenței și un act de sfidare la adresa opresiunii divine. Ca fapt divers, Seth a fost singura trupă din festival care a venit la București cu proprii ingineri de sunet și lumini, un detaliu care nu ține de orgoliu, ci mai degrabă de un standard autoimpus și de atenția la detalii.
Setlist: Paris des maléfices, Métal Noir, Destructions des reliques, La morsure du Christ, Et que vive le diable, Insurrection, Hymne au vampire Act I, Hymne au vampire Act III, Le triomphe de Lucifer
Baxaxaxa
Baxaxaxa este genul de trupă mister, înființată în Bavaria în 1992 și care practic nu a făcut nimic relevant din punct de vedere discografic aproape 30 ani, dar cu toate astea a căpătat un statut de grup cult în underground. De altfel, albumul de debut a apărut de abia în 2021, însă trebuie să ținem cont că din componența originală nu mai face parte astăzi decât bateristul Condemptor. A fost prima oară când i-am văzut în concert și acum e mai ușor de înțeles de ce a dezvoltat Baxaxaxa acest cult following serios: nu fac compromisuri, nu se modernizează, nu revin pentru că, din punctul lor de vedere, probabil nici n-au plecat vreodată. Nu sunt prezenți pe nicio platformă de streaming, fapt aproape de neconceput azi. Au un sound care se inspiră din supa primordială a black metal-ului, fiind mai degrabă aproape de primele creații Bathory sau Hellhammer, decât de orice a apărut în ultimele trei decenii. Prestația live a fost bizar de hipnotică, de la look-ul obscur al muzicienilor, cu acele robe negre, până la o energie lentă, dar care te captivează treptat și te poartă către un univers imaginar de tip Lovecraft. Chiar dacă din punct de vedere muzical sunt cantonați într-un stil anacronic, live au sunat însă incredibil de închegat și corect. La crearea acestei atmosfere lugubre a contribuit semnificativ și Irrwycht, cu ale sale clape pe care nu mă așteptam să le regăsesc în arsenalul Baxaxaxa, cel puțin nu live. Spectatorii păreau prinși într-un soi de fascinație, de parcă asistau la un ritual al cărui final nu prevestea nimic bun. O experiență inedită și rară, pentru că nu ai adesea șansa să vezi această trupă în concert.
Setlist: Church of the Antichrist, Above the Stellar Gateway, Walpurgis Dancers, The Great Malicious Tongue, Catacomb Cult, Ghosts of Torzburg, Hellfire.
Endstille
Endstille nu este deloc o trupă subtilă și nici nu își propune să fie. Germanii nu glumesc, nu lucrează cu jumătăți de măsură, nu construiesc atmosferă, ci te supun unui asalt sonor devastator. De la primele riff-uri a fost evident că urmează 50 de minute de agresiune pură, fără preludii, fără poezie. Black metal-ul lor e nimicitor, brutal în atitudine și își extrage seva din viteza amețitoare cu care funcționează. Fiecare piesă a fost o rafală de mitralieră, urmată de o scurtă pauză care să îți permită un moment de respiro. Dacă Seth au fost teatrali, iar Baxaxaxa mistici, Endstille au fost cinici. Totul la ei e despre repulsie și forță. Problema este că la un moment dat ceea ce fac nemții devine repetitiv, iar lipsa de diversitate la nivel compozițional riscă să plictisească. Ironia face însă ca tocmai vocalistul Zingultus să fie cel mai comunicativ muzician de pe parcursul întregului festival. A dialogat cu publicul între piese, a mulțumit, a invitat la mosh pit. Poate ăsta să fie și unul dintre motivele pentru care publicul a reacționat atât de entuziast.
Setlist: Dominanz, Pro patria mori, Ripping Angelflesh, Anomie, Sick Heil, Bastard, Jericho Howls, Conquest Is Atheism, Depressive/Abstract/Banished/Despised, Fruhlingserwachen, Endstilles Reich.
Darkened Nocturn Slaughtercult
Una dintre cele mai feroce și agresive trupe (atât vizual cât și muzical) din cadrul editiei a doua a Underground for the Masses a fost Darkened Nocturn Slaughtercult. Intensitatea și cruzimea cu care performează live sunt greu de de descris în cuvinte, iar sunetul raw și viteza amețitoare contribuie din plin la crearea unei atmosfere sumbre și opresive. Trupa beneficiază de aportul unui baterist tehnic și neobosit și se înscrie perfect în peisajul black metal-ului german, care este mai direct, mai puțin subtil și mai brutal decât cel provenit din nordul Europei. Riffurile de chitară sunt simple și taie în carne vie, iar combinația acestora cu urletele primitive și haotice ale solistei Onielar (care este și chitarist) duc muzica trupei în pragul paroxismului. Dacă aducem în discuție și imaginea sângeroasă (la propriu) și barbară, precum și utilizarea unor simboluri oculte și antireligioase, avem deja definiția uneia dintre cele mai adevărate formații de black metal care au călcat vreodată în România. Eu nu o să uit prea ușor acest concert!
Misþyrming
Bună seara, București!- ne-a salutat vocalistul D.G. în debutul a ceea ce urma să fie unul dintre cele mai reușite recitaluri ale serii. Misþyrming se numără printre trupele relevante ale noului val de black metal. Rămâne o enigma cum Islanda, o țară cu o populație aproape egală cu cea a județului Teleorman, poate să ofere atât de multe trupe și artiști de calitate, indiferent de genul muzical abordat. Stilistic, Misþyrming nu seamănă neapărat cu cineva anume, deși unele paralele cu Mgla sunt, cred, inevitabile. Fără a renunța nicio clipă la intensitatea specifică genului, muzica lor incorporează o serie de elemente “post” și armonii disonante, în proporții variabile. Islandezii combină inspirat violența sonoră cu inserțiile melodice și o fac cu o eleganță de-a dreptul clinică. Muzica lor denotă acea tensiune claustrofobică tipic islandeză, iar trupa a reușit să redea această senzație într-un mod incredibil în concert. Pe parcursul show-ului parcă clubul Quantic a devenit mai mic, de-a dreptul neîncăpător, deși dată fiind ora foarte târzie o parte din public se evaporase deja. Islandezii au un control scenic desăvârșit, prestația lor a fost intensă, fără a fi ostentativă, precisă, fără ca niciun moment să devină sterilă. Mai mult, mi s-a părut uneori că sună mai bine live decât pe înregistrări (aici fiind evident și meritul sunetistului, bravo Cristi!). Toate instrumentele s-au auzit cum trebuie, vocea deliberat puțin mai în față, așa cum este și pe albume. Un show care și-a meritat pe deplin aplauzele publicului. Dintre toate trupele prezente pe afișul festivalui, Misþyrming este cea pe care îmi doresc să o revăd cât mai curând.
Sotherion
Era deja bine trecut de miezul nopții când pe scena de la Quantic a urcat Sotherion, proiectul lui Sebastien Tuvi, despre care multă lume probabil a auzit încă de când acesta era unul dintre membrii de bază ai trupei Aosoth. Muzica Sotherion este extrem de rapidă și dură, însă nu lipsită total de subtilități, precum o serie de partituri de chitară atonale și abrazive (à la Aosoth) și pasaje de bas apăsătoare cum se puteau găsi la începutul anilor ’90 pe primele albume Darkthrone. Abordarea a fost 100% old school, aspră și caustică, iar utilizarea în cadrul pieselor a unor riffuri destul de similare mi-a creat impresia unei atmosfere obsedante și hipnotice. Nu zic, o fi fost și oboseala de vină, dare eu cred că a fost totuși meritul trupei.
Ca să concluzionăm, pentru că lumea mai pleacă și acasă, ediția a doua a Festivalului Underground for the Masses a fost una foarte reușită, iar meritul le aparține în totalitate organizatorilor, Ioana și Emi, care își urmează visul cu obstinație și se încăpățânează să nu facă compromisuri. De apreciat toată organizarea, de la echipa de backstage, cea de security și până la zona de merch, cu un plus pentru cei doi Cristi (lumini și sunet), care au reușit să transforme “nișa nișelor” în “zâna zânelor””. Nu e puțin lucru!
Video Seth – https://youtu.be/MRhq2ez7ghw
Video Black Mass Pervertor – https://youtu.be/XqfuQpgTiOs
Foto/Video: Admin
