Breathelast – Marea ascunsă

2025 este un an care a început într-o forță ieşită din comun. Deşi nu au trecut nici măcar patru luni din acest magnific an, pe plan underground metalic, avem parte, până în prezent, de albume unul şi unul (regăsite aici). Printre ele este şi, desigur, Marea ascunsă, aparținând trupei bucureştene Breathelast, pre lansat în data de 4 aprilie a anului curent. Şi spun “pre lansat”, deoarece albumul, în realitate, nu există fizic, ci momentan e o chestiune fictivă, care se poate asculta doar pe diferite platforme streaming. Desigur, am putea să-l denumim foarte uşor un produs “demo” (de ce nu?), asta până când lansarea propriu-zisă va avea loc, mai ales că am primit asigurări că discul va putea fi cumpărat în scurt timp. Cu toate acestea, țin în mod special să menționez faptul că aceeaşi casă de discuri are o restanță la activ (de care ştiu): Dora Gaitanovici cu EP-ul Pas cu pas (2024), produs care nu a fost niciodată lansat pentru fanii din România, ci doar, cum spuneam… pre lansat.
Îmi aduc aminte de un concert White Walls din club Fabrica, cândva în anul 2012, când Breathelast a fost una dintre trupele invitate (atunci au mai cântat şi Flesh Rodeo; Doamne, ce seară magică … când vreodată mai prinzi live aceste trei trupe la un loc?). Breathelast şi-au prezentat muzica într-un mod foarte ridicat din absolut toate punctele de vedere, cu un mare plus la capitolul agresivitate, publicul fiind atunci, efectiv, în delir, cu oameni luați pe sus, cu tot tacâmul. Uşor, uşor, vremurile s-au schimbat, iar Breathelast a lăsat garda un pic mai jos – asemeni unui boxer, care, odată cu trecerea anilor, începe să devină mai defensiv, mai eficient, așteptând greşeala adversarului pentru a lovi decisiv. Muzica trupei a devenit, odată cu EP-ul Maluri (2014), dar şi pe diferite single-uri apărute pe principalele platforme streaming (Monstrul, Ascuns în pereți sau Îmi lipsesc), un pic mai “accesibilă”, dar, în acelaşi timp, fără a renunța definitiv la latura ceva mai agresivă (primul lor album de studio All Of This Amounts To Exactly Nothing Until You Throw It All Away [2018] fiind cel mai bun exemplu).
Chiar dacă pe Marea ascunsă trupa nu mai colaborează cu Marius Costache pe partea de producție, pot spune că cei doi înlocuitori, pe numele lor Adrian “Bilă” Uritescu şi Dan Niculescu (chitarist June Turns Black), au reuşit să-i dea trupei o amprentă originală, mai ales că muzica regăsită pe acest produs nu seamănă cu absolut nimic din ce am mai ascultat până în prezent, şi asta la nivel internațional. Din punct de vedere instrumental, cei doi chitarişti (Ionuț Cojocaru şi Ștefan Butnariu) se completează perfect, efectiv, nu stau o clipă degeaba. Basul, în schimb, mi-a fost inițial puțin greu de distins în amalgamul de tobe și chitare, dar, într-un final fericit, am reușit să-mi calibrez urechea și să-l percep la adevărata lui valoare. Și eu sunt este piesa care m-a ajutat să-l remarc, fiind condusă magistral de linia de bas. Şi apropo de tobe, că tot le-am adus în discuție, în cazul în care nu ştiați, această trupă îl are în componența ei pe unul dintre cei mai buni toboşari din România, pe numele său Heidel “Hertz” Herman, care nici pe Marea ascunsă nu se dezminte. Legat de părțile vocale, nu putem spune că ele excelează în mod deosebit, însă timbrul vocal a lui Mihai Andrei este unul foarte plăcut urechii (acompaniat cu succes de chitaristul Ștefan Butnariu).
Piesele merg pe aceeaşi linie, genul regăsit aici – un metalcore melodic cu foarte uşoare influențe synth goth (conform celor receptate de timpanele mele şi interpretate de neuronul meu) – fiind unul extrem de echilibrat.
Despre versuri, cântate doar în limba română, tot ce pot spune este că nu sunt deloc simpliste, ci din contră, sunt genul ăla pentru care eşti nevoit să înveți patru ani la şcoală, în cazul în care ai norocul să-ți pice la bac.
Avem totuşi şi o baladă, pe numele ei De ceară, plus o serie de piese produse altfel. De exemplu, Monstrul este acum înregistrată şi în varianta acustică, plus alte trei piese remixate regăsite și ele în varianta lor originală pe materialul curent. Cel mai mult îmi plac Indigo şi Şi eu sunt, însă, cum spuneam mai sus, nu sunt diferențe prea mari între piese, toate fiind la acelaşi nivel (înalt, sau mai puțin înalt, depinde de cum te uiți).
În încheiere, tot ce vreau să vă rog este să susțineți mişcarea underground, iar acolo unde există un produs care vă place în mod deosebit, să faceți bine şi să scoateți banii din puşculiță pentru a-l cumpăra. Din punctul meu de vedere, în conformitate cu gusturile muzicale personale, Marea ascunsă merită din plin acest tratament, de aici şi “ieşirea” mea din primul paragraf.

Universal Music Romania
04/04/2025

Mihai Ionuț Andrei – voce
Ionuț Cojocaru – chitară
Ștefan Butnariu – Chitară
Adi – bas
Heidel “Hertz” Herman – tobe

Văi adânci
Indigo
Vânătoare
Ne ajunge nimic
Și eu sunt
De ceară
Fuga
Furtuna
Revolta
Monstrul (Acustic)
Ne ajunge nimic (Cyberpunk Remix)
Și eu sunt (Drumstep Remix)
De ceară (R a B B I T Remix)