Deafheaven – Lonely People With Power

Deafheaven a fost mereu o trupă controversată, mai ales în rândul puriștilor. Încă de la Sunbather (2013), americanilor li s-a reproșat că diluează deliberat spiritul black metal și tratează cu lipsa de respect cuvenită un gen definit de nihilism și misantropie. Spre deosebire de estetica sumbră și lo-fi a trupelor de la începutul anilor ‘90, Deafheaven a îmbrățișat o producție curată, artwork-uri luminoase și o combinație atipică de influențe shoegaze și post-rock. Pentru unii, asta a fost o gură de aer proaspăt. Pentru alții, o blasfemie. Dacă mai punem la socoteală și look-ul membrilor trupei, de normies, departe de imaginea true, putem înțelege de ce le sunt atribuite etichetele de hipsteri pretențioși sau black metal corporatist.
Mai mult, relativul lor succes mainstream, cu turnee alături de trupe din afara sferei metalului extrem, nu a făcut decât să adâncească resentimentele. Albume precum New Bermuda (2015) au mai temperat aceste critici printr-o abordare mai agresivă, dar Infinite Granite (2021) a părut o abandonare aproape completă a rădăcinilor metalice, consolidând ideea că trupa s-a înscris defintiv pe coordontale rock-ului alternativ.
Și iată-i în 2025 pe băieții din San Francisco pregătiți să răstoarne încă o dată tiparele cu noul album Lonely People With Power, care inversează direcția precedentului și aduce laolaltă toate influențele din cariera lor, dar cu o energie mai agresivă, întunecată și tensionată.
Discul se deschide cu piesa Incidental 1, o secvență introductivă scurtă, dar eficientă, a cărei linie melodică reapare pe Doberman, de altfel o tehnică folosită pe toate compozițiile Incindetal de pe album. Ca sound, Doberman și Magnolia sunt piesele definitorii pentru Deafheaven-ul anului 2025, directe, rapide, cu o grămadă de riff-uri inventive și incisive (dacă nu mă credeți, ascultați ce se întâmplă pe Magnolia de pe la minutul 2.30), texturi suprapuse la refren și vocalizele disperate ale lui George Clarke.  
Restul pieselor sunt variate, captivante, cu nenumărate tranziții între pasaje contemplative și explozii de forță, cu voci diverse și chiar coruri (Winona). Fiecare membru al trupei cântă la potențial maxim. Impresionează cursivitatea albumului și modul în care acesta are capacitatea să te poarte fără efort printr-un spectru foarte larg de emoții. Deloc întămplător, punctul central este dat de Amethyst, o compoziție care oferă o abordare proaspătă, aproape cinematografică, a sound-ului clasic Deafheaven. Este reprezentativă și din perspectivă tematică și estetică pentru album, mai ales ca imaginea de pe copertă este strâns legată de versurile inspirate, care schițează parcă scenariul unui film noir.  
Și dacă tot suntem la capitolul liric, Lonely People with Power explorează exact ceea ce sugerează titlul: ideea că oamenii care tind să acumuleze putere și influență sunt goi din punct de vedere emoțional și spiritual. George Clarke, care a aprofundat acest subiect, sugerează că toți avem într-un fel o doză de putere și – implicit – o doză de singurătate.
O temă care dă de gândit și care își găsește coloana sonoră perfectă în The Marvelous Orange Tree, piesă densă, cu un tempo controlat, care combină contraste aparent imposibile într-un mod perfect recognoscibil Deafheaven. The Marvelous Orange Tree trasează magistral epilogul unui album care simt că va figura în multe topuri la finalul acestui an.

Roadrunner Records
28/03/2025

George Clarke – voce
Kerry McCoy –chitară
Daniel Tracy – baterie
Shiv Mehra – chitară, clape
Chris Johnson – bas

Incidental I
Doberman
Magnolia
The Garden Route
Heathen
Amethyst
Incidental II (feat. Jae Matthews)
Revelator
Body Behavior
Incidental III (feat. Paul Banks)
Winona
The Marvelous Orange Tree