Wiccan Rede – From Transilvanian Forests

Când amicul meu, Aiwazz Vallach Disciple, mi-a povestit, acum mai bine de 30 de ani, că bagă la clape cu o trupă de black metal din oraș, trebuie să recunosc că nu prea m-am prins ce voia să zică. Singurele mele cunoștințe în domeniu se limitau la primele două albume Samael și A Blaze in the Northern Sky de Darkthrone. Eram destul de paralel cu tot ce însemna conceptul, corpse paint-ul și întreaga ideologie „trv”. Ca să vă faceți o idee despre nivelul la care eram eu și zonașii mei: aveam o casetă TDK de 90 de minute, pe o parte cu A Blaze in the Northern Sky, pe cealaltă cu Beyond Sanctorum de Therion, și cu aia mergeam vara la… ștrand. Totul rula de pe un Internațional roșu, cu niște boxe crâncene, dar lumea din jur nu părea deranjată. Să te plimbi pe ștrandul de pe Eminescu (zonă centrală în Timișoara, să ne înțelegem) cu Darkthrone în difuzoare — aia da, înseamnă că eram „adevărați”!
La scurt timp după, am primit de la el un rehearsal tape, cum se obișnuia în vremea aia, care pur și simplu m-a dat pe spate. Nu mai ascultasem tipul ăla de muzică și trebuie să recunosc că a avut un impact major asupra mea. La momentul respectiv, eu eram preocupat, cu prima mea trupă, Lifewood, să mă inspir la greu din Dance of December Souls de Katatonia, despre care aveam să aflu mai târziu că e tot un soi de black, deși atunci era văzut mai degrabă ca doom/death.
Câteva luni mai târziu, am aflat că băieții pleacă la București, la Magic Sound (probabil singurul studio cu pretenții din România acelor ani), iar toată suflarea metalistă din cartier aștepta cu sufletul la gură rezultatul. Și ce rezultat magic a fost! Țin minte momentul în care am mers la Rocka Rolla (magazinul adevărat de metal din oraș) și ne-am cumpărat fiecare câte o casetă, ca să avem o amintire, în primul rând, dar și să auzim despre ce e vorba. Audiția a fost o experiență de neuitat. Practic, acest demo este, pentru mine, fundația pentru ceea ce avea să-mi placă să ascult și să cânt în acei ani.
Deși Magic Sound era considerat un studio de top, dacă asculți azi materialul îți dai repede seama cam unde era România în anii aceia, adică rău de tot. Bine, din povești, am înțeles că cel care s-a ocupat de înregistrări, Cristi Solomon, deși bine intenționat, nu mai auzise așa ceva până atunci și, evident, nu prea știa ce să facă cu sunetul. Cel mai mult are de suferit tonul de chitară din păcate, foarte subțire și greu inteligibil, și probabil că la asta contribuie și lipsa frecvențelor joase (adică nu au tras și chitară bass), dar, sincer, la vremea aceea, chiar nu conta. Atmosfera creată de clape și mai ales vocea – superbă, puternică – sună în continuare extraordinar. Tobele lui Black Pharmakeya Pepóromenée (R.I.P.) sunt creative, deloc plictisitoare, și nici pe departe standard pentru gen.
Tematic, totul gravita în jurul vampirismului și mitologiei Dracula/Transilvania – un trend în epocă, dacă ne gândim și la trupe de afară și la piese ca Funeral Fog (Mayhem), Transilvanian Hunger (Darkthrone), Cradle of Filth, Emperor (care aveau în bookletul In the Nightside Eclipse o poză cu cetatea de la Colțești, numită „Transylvania ruins” etc.). Iar această fascinație pentru temele respective era perfect susținută de muzică.
De la primele note ale piesei de deschidere, ai senzația că, undeva, dincolo de pădurile în care se adună ceața amurgului, cu ultimele raze ale soarelui stingându-se în spatele munților, se lasă întunericul și ești martorul unei ceremonii tainice. Dacă închizi ochii și te lași purtat de acea atmosferă creată de clape și voce de care aminteam anterior, intri în aceste păduri ascunse ale Carpaților, într-un loc neumblat, plin de mister, unde doar cei aleși au acces.
Bineînțeles că știu care este și istoria cu coperta neagră, dar asta am să o țin pentru mine, din respect pentru cei care au făcut materialul, și care mi-au împărtășit-o la o poveste cu pălincă bună. Dar asta nu poate decât să adauge un strop la magia acestui material.
Din punct de vedere compozițional, demo-ul e incredibil de matur. Piesele au trecut testul timpului și pot fi cântate și azi fără nicio problemă, lucru mare pentru vârsta la care au fost scrise. Dar, de fapt, dacă ne uităm că majoritatea albumelor legendare din acest gen muzical au fost făcute de niște adolescenți, ce să mai înțelegem? Este black metal-ul adevărat un stil juvenil?! Sigur că nu, sunt materiale bune și în 2025, doar că atunci erau alte vremuri, și impactul era diferit. Materialele aveau o identitate proprie, în primul rând pentru că nu toată lumea folosea cele trei-patru programe standard de înregistrare și cam aceleași plug-inuri, cum se întâmplă acum. În vremea aceea înregistrai cu ceea ce aveai la dispoziție, și de multe ori asta însemna și un rezultat fericit… De exemplu, în cazul de față, tonurile superbe de clapă, acele strings erau de pe o clapă Bontempi… Mai știe sau mai folosește cineva așa ceva azi? În epoca lui Kontakt și Native Instruments, mă cam îndoiesc…
La final, nu pot decât să spun că From Transilvanian Forests e o bucată de istorie, un moment de pionierat în black metal-ul mioritic, primul produs de acest gen în România, care avea să evolueze ulterior în cea mai importantă prezență românească pe scena internațională: Negură Bunget.

Autoprodus
01/11/1995

Hupogrammos Disciple’s – chitară, voce
Aiwazz Vallach Disciple – clape, voce
Black Pharmakeya Pepóromenée (R.I.P. 2017) – tobe

Vallachorum tyranorum
Transilvanian Foolmoon Vampirism
Pohvala hulă
De silvae Transilvaniae
Immortality’s Elegy: The Vampirism
De rece sîngie