10 albume din aprilie 2025 cu producție extraordinară
-
- 6 May, 2025
“Ambalajul este uneori mai spectaculos decât cadoul în sine.”
Foreign Humor Productions este o casă de discuri și mai ales de producție muzicală din România. Prescurtat și drept “4h”, studioul din București îi are la butoane pe mai mulți producători ce preferă să rămână anonimi. Adunat, au la portofoliu implicări directe cu artiști precum Illuminati, Coma, Cyborg, The Details, Lost Society, Dulceața Morții, dar și colaborări cu muzicieni din trupe precum Black Sabbath, David Bowie, King Crimson, Santana, Atheist, Death, Cynic, Gorguts, Pestilence, The Melvins, Candlemass, iar lista continuă să crească exponențial…din pasiunea pentru producția muzicală în sine.
În această rubrică, unul din producătorii care ne-a permis să îi dezvăluim identitatea – Tibacu-Blendea Matei – vă aduce câte o retrospectivă la finalul fiecărei luni. Un de top 10 albume cu producție executată la un nivel impresionant, care ridică atât standardele muzicii pe care o ascultăm, cât și modul în care ascultăm muzica, și aspectele la care să fim și mai atenți și mai deschiși. Printre selecții se va număra lunar și câte un invitat surpriză care va alege un album relevant mai ales din punct de vedere al producției.
Cât scoatem ultimele sarmale rămase de la Paște de la congelator, ne pregătim pentru o nouă eră politică în România. Înainte era “alte fețe, aceiași hoți” dar acum introducem și “alte tactici”. Noi, metalfanii, avem avantajul că toate albumele pe care le-am ascultat până acum ne-au pregătit subconștientul pentru toate măgăriile distopice care se puteau materializa, încă de pe urma propunerilor literare ale lui George Orwell.
Totuși, când delimitarea între SF și realitate s-a șters de tot, ne putem bucura măcar de o coloană sonoră actuală, fix pentru vremurile acestea, scrisă ca reacție la vremurile acestea.
Invitat special în această retrospectivă: George Bambu (Marsquake). În aprilie, Marsquake au lansat o nouă piesă de heavy metal distractiv și groovy, pe nume Medusa. George deține și propria-i publicație de muzică, de succes, și vă pot spune că oamenii au făcut de-a lungul istoriei lucruri mult mai rele decât să dea follow la @marsquakero ceea ce vă sfătuiesc să faceți ca să fim la curent unde mai au concerte ei sau trupe de calibrul lor. Piesa Medusa a fost produsă/mixată/înregistrată de către Andrei “Oase” Spătaru sub egida Osimetric Music Prod. Asta ca să nu primim scrisori la redacție că promovez exclusiv label-ul @foreignhumorproductions, care, vă spun cu ocazia asta, că a avut lansarea oficială în Control Club pe 23 aprilie, în cadrul unui showcase artistic cu patru trupe live.
10) Unbounded Terror – Something is Rotten in Humanity (01.04.2025, Xtreem Music)
Producător: Vincente Paya (Golgotha, Bis-nte, Inertial Mass, Yskelgroth, Holycide)
FFO: Massacre, Immolation, Memoriam, Cannibal Corpse, Monstrosity
Unbounded Terror este o trupă legendară de death metal clasic din Spania. Din punct de vedere muzical, tot “clasici” au rămas, alegând să nu păteze death metal-ul old school cu elemente moderne, nici stilistic, nici în ceea ce presupune producție. Îmi place cum sună solourile de chitară, foarte bluesy și distant, undeva între lead-urile de pe Testimony of the Ancients (Pestilence) și orice a atins vreodată James Murphy în anii ‘90 (Death, Disincarnate, Cancer, Testament). Cu tonul acela clasic, care îmbină reverb și chorus să sune cremos.
Dublu kick-urile nu sunt triggeruite în totalitate, chit că la standarde moderne nu poți avea și sunet organic de mitralieră de dublu-bas, și low end să hrănească sub-ii. Vocea e puțin cam înfundată în mix și nu în mod intenționat ca la Mortician, dar asta ține mai degrabă de registrul solistului. Totul a fost săvârșit ca la carte de producătorul Vincente Paya, de altfel și fondatorul trupei și producător pe toate lansările de până acum.
9) Thornhill – Bodies (04.04.2025, UNFD)
Producător: Thornhill, Sam Bassal (Harbours, Ocean Grove, Hellions, Void of Vision, Clowns)
FFO: Deftones, Tropic Gold, Primrose Path, Set for Tomorrow, Northlane, Bring Me the Horizon
Unul din genul de producții lunare pe care îl consider etalon pentru standardele producției de metal moderne. Ultrapolișat și ‘overproduced”, Thornhill nu fac nimic nou ce nu au făcut Slipknot, Miss May I sau Deftones, însă sună atât de comrpimat încât este mult mai ușor să te impresioneze ceva cu o producție așa de “zid” decât orice altceva cu vreo urmă de sunet organic.
Există efecte împrumutate de la NIN (deja se poartă, fără astea nici nu ești luat în considerare în categoria asta), și există compressor peste compressor (o tehnică ce adaugă atât volum cât și saturație/distors oricărui moment mai liniștit, și rotunjește volumele ridicate, nu doar limitându-le ci și formând alte maxime). Vocea are și pasaje clean, și țipate, dar totul sună așa concentrat încât sincer nici nu mai are un farmec când se face schimbarea de la una la alta. Adică și părțile clean sună agresiv, mai ales datorită sunetelor de tobă ce trebuie să se audă țiplă pe orice dispozitiv, la orice volum. Mi se pare exagerată producția în sensul ăsta aici, de aceea trupele foarte mari lucrează cu producători care au harul de a strecura o doză de naturalețe în mix.
8) Idle Heirs – Life Is Violence (11.04.2025, Relapse Records)
Producător: Josh Barber (Norma Jean, Tech N9ne, The Devil Wears Prada, Your Memorial, Sidewise)
FFO: Cloudkicker, The Dillinger Escape Plan, The Ocean, Deftones, Coalesce
Contribuția casei de discuri Relapse de luna asta este Idle Heirs cu al lor debut. Este vorba de un proiect între solistul de la Coalesce și un producător. De aici și motivul pentru care sună atât de uniform materialul și respiră așa profund, pentru că un producător va compune mereu muzica în primul rând din prisma de producător, chiar dacă rolul lui aici e și de compozitor principal. El nu are de ce să se afirme la un instrument anume, nu e în competiție cu niciun alt muzician sau instrument, așadar va asigura spațiu pentru o desfășurare conceptuală mai amplă.
În afară de faptul că mi se par anumiți tranzienți (anumite sunete de instrumente cu care suntem obișnuiți să sune într-un anumit fel) puțin cam reci și metalici, debutul Idle Heirs este cel puțin promițător și nu sună deloc a primul material al unei trupe. Se vede experiența din spate a ambilor implicați, și îmi place că piesele sunt gândite teatral, în tandem cu producția.
7) Lo-Pan – Get Well Soon (04.04.2025, Magnetic Eye Records)
Producător: Joe Viers (Salt Horse, Ordinary Peoples, Red Wanting Blue, Monkeynut, Lydia Loveless, American Dog)
FFO: Tool, Wo Fat, Sasquatch, Lowrider, Dozer, Planet of Zeus, Clutch, 1000 mods, Colour Haze
Există pentru toți câte un moment în viață când ne oprim din ce facem și ne gândim “ia hai că e timpul să bag niște hard rock din Ohio!” Acel moment, pentru mulți, va veni prima oară la îndemnul acestei recenzii, deoarece muzica în sine nu prezintă ceva special. E ceva ce am tot auzit cu toții în filme care se petrec în deșert, când urmează o scenă de cafteală între doi care au ambii potențiali de învingători, și adesea, la asemenea muzică, auzim țipătul strident al unui șoim deasupra noastră, care poate chiar flutură un steag american. Mă așteptam ca acest album să fie monoton, dar Get Well Soon e produs cu multă atenție.
Chitarele au un sunet mare și plin, însă nu cu mult distors, ci cu un ton mai transparent, mai degrabă un crunch cu puțin overdrive. Dar există mai multe straturi de chitară, în sensul de partituri, și atunci toate armonicele și partitura chitaristică per total e foarte bogată. Basul și toba amestecate cu sunetul de chitară amintesc și de perioada de glorie a nu-metal-ului, mai ales producția albumului Tool, Aenima. Premierul sună satisfăcător de gras.
Prezența vocii amintește suspect de mult de Tool (atât ca producție cât și ca abordare), beneficiind și de multe mici artificii și efecte, cât și voci de fundal și armonii. Surprinzător de aventuroasă vocea pentru acest gen, și ajută mult că ambitusul solistului e solid și are o dinamică desăvârșită. Pe alocuri amintește și de cum sună Myles Kennedy pe albumele Alter Bridge, dar și puțin distantă precum John Garcia pe albumele Kyuss. Per total, e un material mult mai heavy și divers decât mă așteptam, din toate punctele de vedere.
6) Conan – Violence Dimension (25.04.2025, Heavy Psych Sounds)
Producător: Chris Fielding (Primordial, The Wounded Kings, Iron Void, Drudkh, Ard, Bongripper)
FFO: Yob, Thou, Noothgrush, Toadliquor, Primitive Man, Church of Misery, Eyehategod, High on Fire
Conan este, pentru mine, epitoma sunetului adevărat de sludge/doom. Încă de la primul lor EP, producția piesei Retaliator, de exemplu, mi-a redefinit ce poate însemna heavy. “Parcă fredonează toți sătenii unei localități la un loc!” am exclamat eu atunci, către nimeni. Apoi pe albumul de debut, altă piesă care folosea cel mai împuțit distors, asemănător cu Electric Wizard și High of Fire pe albumul Baghdad, și anume Horns for Teeth.
Am așteptat cu nerăbdare noul album, știind că mă pot aștepta la același lucru, dar cumva la doom/sludge… ce să vrei mai mult? Ei, aici aș mai fi vrut reverb. Muuuult reverb, așa cum m-a obișnuit Conan. Pe albumul ăsta vocea e destul de dry (nici urmă de reverb), ceea ce face să pară că solistul e mult mai în față, iar tot ce se întâmplă heavy în jurul său pălește în importanță.
Conan foloseau un reverb exagerat pe voce care făcea să pară că se cântă dintr-un hău, că trebuie un buletin vocii ca să pătrundă în țara în care se găsesc urechile ascultătorului. Chiar dacă elementele heavy sunt tot acolo, nu pot spune că m-a dat pe spate alegerea pentru claritate a vocii.
Tot legat de voce, nici nu are straturi, care să dea o multidimensionalitate și să pară că vine din partea unei creaturi mărețe, sau a unui luptător gigant. Se aude foarte aproape, și parcă mi-e teamă pentru solist, mai degrabă decât să dea impresia că zdrobește clădiri sau copaci, în funcție de traseul lui. În rest, totul este produs impecabil și nu foarte diferit de cum mă așteptam.
5) Bleed – Bleed, (02.05.2025, Napalm Records)
Producător: Rubio N. (Narrow Head)
FFO: Helmet, Deftones, Fleshwater, Trauma Ray, Sleepwalk, cursetheknife, Superheaven, Dredg, Smashing Pumpkins, Incubus, Glassjaw, Money
Când aveam zece ani am auzit pentru prima oară Limp Bizkit, Papa Roach, și Linkin Park. La câteva luni, m-am mutat în SUA, unde când am dat aleatoriu pe canalul MTV2, era videoclipul de la “Crawling”, urmat de Alient Ant Farm, P.O.D., Drowning Pool, Flaw, Adema, Korn, System of a Down, Slipknot, Mushroomhead, Coal Chamber. În aceeași zi. În următorul an, m-a dus mama la Ozzfest (ediția 2002) și am văzut tot ce mi-aș fi putut dori la vremea aceea. Apoi am dat de punk, de black metal, de thrash… și am lăsat sunetul ăla de la Ozzfest să răsune în urma mea, devenind tot mai monoton și neinteligibil în timp ce noi sonorități înlocuiau vechea zonă de confort sonică. Ce legătură are cu Bleed?
Când am ascultat debutul celor de la Bleed luna aceasta, parcă s-au năpustit asupra mea toate acele sonorități, ca niște tricouri și șosete mototolite dintr-un dressing când mă mint că fac curat. Tot tot tot este abordat exact ca în anii aceia în care Ross Robinson sau Howard Benson redefineau sunetul metalului modern. Era totuși o căldură în sunetul chitarei, era produs totul puțin mai … romantic. Bine, pentru vremea aia era cât de polișat se putea, deja nu mai suportam. Dar apoi au venit producții mai reci a la Lamb of God, Avenged Sevenfold, Children of Bodom, și tot metalul a migrat către sunete mai dure.
Bleed alimentează nostalgia pentru acea perioadă, și pe alocuri adaugă elemente moderne industriale. Pentru cei care nu au prins, sunt sigur că sună a ceva foarte nou, deoarece Bleed fac parte dintr-un curent de “Y2K revival”, precum toate trupe listate mai sus la “for fans of”. Sper ca amatorii să dezgroape trupe care nu au ajuns așa de sus cum meritau atunci, cum ar fi Cold, Hoobastank, 12 Stones, Breaking Point, Trapt, Saliva, Smile Empty Soul, TRUSTCompany, Crossfade, Staind, Earshot. Doamne câte erau care sunau la fel… dar făceau parte din același film. Dacă ești fan al acelui film, toate sună bine. Bleed oferă acest cadou atât nostalgicilor cât și celor care abia află de acest gen, pentru care tot celor de la Smashing Pumpkins și Deftones trebuie să mulțumim.
4) Imperishable – Swallowing the World (11.04.2025, Hammerheart Records)
Producător: Andy LaRocque (King Diamond, Evergrey, Mithotyn, Sacramentum, Runemagick, Einherjer, Lord Belial)
FFO: Arch Enemy, Dark Tranquility, Omnium Gatherum, At The Gates, Sacramentum, Dismember, The Haunted, Unleashed
Dacă sunteți fani swedish death metal, acest album… poate lipsi din colecția voastră. Dar o scriu din nou fără intenție rea. Aici mai degrabă Andy LaRocque (chitaristul King Diamond) se încalță cu pantofii de producător și reușește să reproducă sunetul clasic de swedish death, a la Sunlight Studios (Thomas Skogsberg) sau chiar Abyss Studios cu Peter Tätgren (Hypocrisy). Sună foarte convingător, pentru că Andy are talentul de a lucra cu mai multe subgenuri de metal și a le reda nuanțele caracteristice într-un mod modern.
Albumului nu îi trebuie prea multe efecte, el se prezintă ca unul de swedish death ușor melodios (nici chiar In Flames, mai degrabă At the Gates cu voce de Entombed sau Grave). Chitara are sunetul specific fierăstrăului obținut din pedala de distors Boss HM-2, tobele sună grandios, per total, sunetul clasic este mai polișat, probabil cum și-ar fi dorit toți din vremea aceea să sune dar nu știau cum să procedeze.
3) Ancient Death – Ego Dissolution (18.04.2025, Profound Lore Records)
Producător: (Ancient Death, Seth Manchester (Battles, High Command, Daughters, Nothing, Full of Hell, Amenra, Lambrini Girls)
FFO: Corpus Offal, Vacuous, Morbific, Timeghoul, Blood Incantation, Chthe’ilist, Disincarnate, Morbid Angel
Sunt fan al trupelor de old school death metal revival, mai ales că uneori apare una care are un element ce nu l-au avut altele din acea perioadă. Ancient Death sună ca și cum repetă într-un mormânt spațios iar chitaristul plutește pe undeva prin spațiu. Chitara lead este pe departe vedeta acestui album care duce cu gândul la Morbid Angel și orice album death metal de la începutul anilor ‘90. Este, din nou, produsă încât să pară că restul instrumentelor se cuibăresc în căldura tonului, și nu invers.
Chitara ritmică are partituri scrise intenționat ca să aibă straturi multiple. Basul și toba sunt distrugătoare dar fără a utiliza trigger prea abundent. Îmi place că se lasă mai mult loc pentru partitura de chitară în compoziții (așa ne dăm seama și cine e compozitor principal – chitaristul) decât pentru voce. Pe alocuri auzim și voci feminine care amintesc de perioada în care Atrocity făceau schimbarea de la primele două albume la gothic metal-ul care a urmat. Pentru un album death metal, este foarte atmosferic și are iz de album clasic scos de la congelator. Recomand!
2) Messa – The Spin (11.04.2025, Metal Blade)
Producător: Maurizio Baggio (Boy Harsher, Holygram, Devotion, The Soft Moon)
FFO: SubRosa, The Answer Lies in the Black Void, Dreadnought, Ides of Gemini, Year of the Cobra, Siouxsie and the Banshees, Ancient Ceremony, Sisters of Mercy
În general, încerc să disting între muzică (ține strict de gusturi) și producție, unde tot de gusturi ține, dar dintr-o perspectivă de legătură între viziune artistică, execuție, și compoziție. Recunosc că, în cazul noului album Messa, de care auzisem pe ici colo dar nu prea m-a motivat numele să aprofundez, m-am lăsat dominat mult și de plăcere personală. Trupa are o solistă care efectiv mătură cu urechile ascultătorilor… așa flexibilitate și perfecțiune rar mi-a fost dat să aud.
Însă atunci când nu cântă ea, producătorul Maurizio Baggio a presărat tot felul de pasaje atmosferice obținute organic, analog, slide guitar a la Jack White, și uneori și o trompetă care are conversații cu o chitară foarte jazzy. Este un amestec de doom, gothic, alternative, progressive, grunge, care, vă promit că va satisface gusturile oricărui amator de metal și nu numai. Sunt pasaje care sună nițel și a System of a Down, dar total neașteptat.
Vocea e mixată distant dar nu încet în mix, toba sună măreț de parcă e bătută cu bâte de baseball, fiecare notă de bas se aude bine-definit, chitarele – toate panoramate să sune ca o orhestră chitaristică… ce să mai! Albumul The Spin e candidat la titlul de albumul anului pentru mine!
1) Eluveitie – Ànv (25.04.2025, Nuclear Blast Records) (alegerea lui George Bambu – Marsquake)
Producător: Jens Bogren (Opeth, Amon Amarth, Bloodbath, Katatonia, Paradise Lost, Soilwork, Witchcraft, Pain of Salvation, Sepultura, Amorphis), Jonas Wolf, Tommy Vetterli (Coroner)
FFO: Arkona, Tyr, Finntroll, Ensiferum, Cellar Darling, Korpiklaani, Equilibrium, Suidakra
Elvețienii de la Eluveitie ne încântă luna aceasta cu un album care pare a fi cu mult peste tot ce au lansat până acum. Ànv este un material ce abordează o combinație de melodic death metal și metal celtic. Deși e ceva mai extrem, trebuie menționat faptul că producția pentru primele trei piese deja lansate este impresionant de curată (cu sensul de clean) și totuși heavy și agresivă. Fiecare instrument se deosebește și nu există momente când instrumentalul sau vocile se acoperă unele pe altele. Este un aspect important pentru că pe album sunt prezente fluiere, hudry gurdy sau viori.
Piesa care se remarcă cel mai clar este, fără îndoială, Premonition, deoarece surprinde perfect sunetul clasic Eluveitie, îmbogățit de o producție modernă. În ansamblu, albumul Ànv consolidează această formulă: păstrând elementele tradiționale, dar prezentate într-o manieră proaspătă și actuală.
Mentiuni:
Dormant Ordeal – Tooth and Nail (producție similară cu Nile după ce George Kolias a preluat tronul tobelor, care se potrivește cu agresiunea decisă a polonezilor);
Caustic Wound – Grinding Mechanism of Torrent (o lansare grindcore cu solouri care sunt executate și sună surprinzător de curat pentru acest gen);
In the Woods... – Otra (nu am mai ținut pasul cu In the Woods… dar între timp și-au schimbat sunetul într-un fel de viking epic heavy metal cu un sunet prea abraziv pentru cum aș fi considerat că trebuie să fie abordat genul, și cu un sunet de premier gras care mă distrage);
The Mars Volta – Lucro Sucio; Los Ojos Del Vacio (nu are deloc rock, dar pentru fanii Peter Gabriel, Brian Eno, și albume solo ale lui Brian Ferry de la Roxy Music sunt niște cântece pop cu producție spațială reușite);
Sexmag – Sexorcyzm (producție foarte lo-fi și trv kvlt făcută intenționat să sune așa, la limita distingerii tuturor detaliilor din înregistrare… asemănător cu orice album black metal brazilian de la finalul anilor ’80, adică vreo 3 în total).
