Green Onions Experience – Watch your Mouth
Când am văzut numele trupei clujene Green Onions Experience, mi-au venit în minte:
1. celebrul album Booker T. & the MG’s – Green Onions, din 1962 și
2. Jimi Hendrix; și deja mi-am închipuit cum ar suna muzica lor.
Ascultând noul album, apărut în aprilie, am realizat că cei cinci muzicieni îmbină ceva mai multe influențe: alături de soul, blues și rock adaugă jazz, folk și o notă de impredictibil. De exemplu, primele note din Djazz, bucata instrumentală care deschide albumul, mi-au adus aminte de Sonic Youth, după care piesa virează înspre jazz, apoi înspre un groove pe post de refren, numai bun de dansat/sărit pe el… și așa mai departe.
Stay, care are alură de single, este rock cât se poate de alternativ, asezonat cu saxofon, à la Kumm. Bornhub sună a blues texan, To Be 60 e o bucată delicioasă de funk rock, End of the World aduce un pic a ska, Subway Town e country… și așa mai departe.
Liantul dintre toate aceste influențe este groove-ul, nu degeaba Green Onions Experience se autointitulează “the grooviest rock band from the heart of Transylvania.” Eu aș mai sublinia și modul impecabil în care trupa asimilează toate aceste influențe și le livrează, însoțite de o notă de originalitate.
Watch Your Mouth ar fi sunat natural în Lăptărie, la Motoare sau în Vamă, la Ovidiu (aka Stuf), dacă aceste locuri ar mai fi existat. Cum tot răul e spre bine, asta nu i-a împiedicat pe Green Onions Experience să participe, în ultimii ani, la festivalurile de blues din țară și la concerte în capitalele Europei Centrale. Sunt, într-adevăr, o trupă de urmărit!
