Trooper – Neuitate

Trooper a lansat un nou album care de fapt este vechi… dar e nou, pentru că sunt niște neuitate (de ei) și neascultate (de noi). Iar să scrii despre “trupa Trooper din Târgoviște” (cum erau prezentați pe la festivaluri) în 2025, după 23 de ani de la primul album, după 11 albume publicate și sute (mii?) de concerte, e ca și cum, la scara noastră muzicală măruntă, ai scrie despre Metallica. Sau, mai degrabă, despre Iron Maiden. Unii îi iubesc, unii îi snobează, alții îi consideră plăceri vinovate și altora li se par prea “comerciali”. Alții îi detestă pur și simplu (fiecare trupă are hateri, precis s-au obișnuit și cu asta). 
Iar acum vedem de unde au pornit, vedem partea aceea de Trooper după care unii oftează, cu NWOHM, cu speed, cu balade de anii ’90. 
Albumul Trooper numărul 12 face apel la  nostalgie, la rememorarea rădăcinilor muzicale și, din punctul de vedere al trupei, face dreptate unor „Cenușărese” muzicale, păstrate până acum în bucătăria proprie.
Mai exact, este un album aniversar, lansat cu ocazia a 30 de ani de carieră. Un astfel de moment te face, inevitabil, să te oprești o clipă și să privești înapoi. O facem cu toții, cred. Dar nu toți ne permitem să și scoatem un album. Trooper își permite, pentru că are cu ce: zece piese scrise între 1990 și 2003, reînregistrate azi, cu mijloacele și experiența actuală. Rezultatul? Un amestec neobișnuit de naivitate – vizibilă în structurile simple, influențe evidente și versuri – și profesionalism – la nivel de interpretare.
Nu are rost să vorbim aici despre valoarea albumului în sine sau să-l comparăm cu precedentele din discografie (care, de fapt, sunt ulterioare). Nu de asta a fost lansat și nu în felul ăsta trebuie ascultat. Și, probabil, nici nu a fost gândit ca un fel de „uite ce făceam noi la 15 ani, când alții băteau mingea pe maidan (sau pe Maiden) sau spărgeau semințe în scara blocului”. Deși ar fi avut tot dreptul s-o facă.
Este mai degrabă un instantaneu, o fotografie veche scanată, o imagine înghețată în timp a punctului din care a pornit totul. O invitație – nouă, dar și lor înșiși – de a regăsi în acele piese scânteile a ceea ce a urmat. Și de a reflecta la ce i-a transformat în ceea ce sunt azi: obiectiv, una dintre cele mai respectate trupe ale generației lor. Poate chiar cea mai respectată.
Faptul că piesele sunt reînregistrate, dar nemodificate, îl vad ca pe un gest simbolic. O mână întinsă de la tinerii maturi de azi (rockerii nu îmbătrânesc cu adevărat niciodată, nu?) către adolescenții care erau acum 30 de ani. O confirmare că drumul ales de ei atunci – al seriozității și perseverenței – a fost cel bun. Și, în același timp, o mulțumire tăcută adresată versiunii lor tinere, pentru că l-au ales, dar și un îndemn pentru cei care abia se apucă acum de cântat, o  mână întinsă și către ei, peste timp, ca și cum le-ar spune „și noi am fost tineri, lipsiți de experiență dar, după ani de muncă, am ajuns la un alt nivel tehnic și compozițional. Și noi am rătăcit pe cărările metalice de la hard rock și speed la heavy metal, power sau prog, uneori chiar în cadrul aceleiași piese (Infernul). Ne-am jucat cu ritmurile și cuvintele și am cântat Frica de moarte ca și cum ar fi fost un imn epic de luptă, ori Vreau să mori încet pe un ritm alert, de old school speed metal. Ne-am căutat mereu un drum, ne-am transformat identitatea continuu și vă împărtășim acum, cu sinceritate, începutul căutărilor noastre”. 
“Sigur nu le-a fost ușor” Poate părea greu de crezut, dar a existat o vreme în care – citez dintr-un interviu cu Coiotu, la aniversarea a 20 de ani: „Radiourile nu ne-au difuzat pentru că eram prea duri, iar televiziunile ne-au respins pentru că nu aveam o imagine prietenoasă.“ (Între noi fie spus, dacă ne uităm la piesele de pe album și observăm că șapte din zece sunt despre moarte, inclusiv una dintre cele lente, parcă începem să-i înțelegem un pic pe bieții DJ-i.) Și totuși, Trooper a mers mai departe. Și și-a urmat visul.
Revenind la ideea din primul paragraf: când Trooper I a lovit scena rock românească, în 2002, fiecare dintre noi, cei atinși de acel impact, ne-am proiectat propriile așteptări, propriile scenarii. Pe parcurs, unii ne-am îndepărtat. Ne-am simțit „dezamăgiți”, poate, pentru că drumul lor n-a coincis cu drumul pe care îl imaginam noi pentru ei.
Cine e de vină? Sigur nu e Trooper. Ei au făcut “cum au vrut ei”. La fel cum și noi am trăit muzica lor cum am vrut noi. Așa că, mai bine decât să judecăm ce ar fi putut fi, să le spunem un sincer „La mulți ani!” pentru acești 30 de ani de drum și să dăm play piesei noastre preferate Trooper. Care, cine știe, poate că azi e chiar Un loc, de pe Neuitate.

Autoprodus
30/10/2025

Alin “Coiotu” Dincă – voce
Aurelian “Balaur” Dincă – chitară
Cristian Oftez – chitară
Ionuţ “Oscar” Rădulescu – bas
Ionuţ “John” Covalciuc – tobe

Oare când
Frica de moarte
Am să strig
Vreau să mori incet
Un loc
Remember
Ningea când ai plecat
Dama de inimă neagră
Infernul
Menestrel (preluare Chrom Dioxid)