Pâlnie rea, filtru bun: interviu cu Erwin Weber despre muzica și filosofia Pâenil Era

Astăzi îl avem ca invitat pe Erwin Weber, muzician polivalent, implicat de-a lungul timpului în mai multe proiecte de pe scena post-rock și (post)black metal. De data aceasta, ne axăm în principal pe cel mai recent proiect al său, Pâenil Era, însă discuția depășește sfera muzicală, transformându-se într-o invitație la reflecție, la explorarea unui filtru prin care emoțiile și gândurile devin sunet.
Și chiar dacă vorbim, printre altele, despre pâlnii, lanțuri și cuști, nu intrăm într-un atelier de feronerie, deși rămânem în zona metalelor. Ele sunt puse într-un context filosofic, căpătând formă artistică. Mai mult, povestim despre legătura dintre muzică și subconștient, despre libertatea creației solitare și autenticitate, despre un proces al autocunoașterii, descoperirii sinelui și devenirii. Proces început acum aproape 15 ani, ca o călătorie sonoră în adâncurile sufletului, în care catharsisul este transpus în note. Vorbim și despre provocările de a reda viziunea personală printr-un act colectiv, la care vom putea să luăm parte, sperăm, la viitoarele concerte.

Salut! Deoarece este pentru prima dată când discutăm, te-am ruga să ne spui câteva cuvinte despre tine: cine ești, care este parcursul tău muzical, cu ce te ocupi în prezent?
Salut, mă numesc Erwin Weber, sunt din Timișoara și sunt implicat în câteva proiecte de black metal și post rock/metal, precum Pâenil Era, Vaarcloc, Paint for the Blind și Ciel. pe lângă asta mă ocup cu mai multe activități adiacente muzicii, în principiu sub umbrela label-ului meu Neuronoir.
Toata nebunia mea cu muzica a început prin 2011 cand m-am săturat să interpretez muzica altora pe chitara clasică, așa că am făcut tranziția către chitara electrică și am început să-mi compun propria muzică. în 2012 am format Signatura Rerum cu niște prieteni din Timișoara, iar în 2013 ne-am lansat primul album și am început să cântam și live, chiar și fără toboșar, pentru că în anul respectiv nu am găsit pe nimeni disponibil sau dornic să cânte cu alți trei muzicieni tineri fără cine știe ce experiență.
2014 aș putea spune că a fost cel mai activ an pentru Signatura Rerum. Am reușit totuși în acel an să găsim un toboșar și cu o formula nouă am fost invitați să cântam la Studentfest, și poate highlight-ul anului a fost concertul Arkona, pentru care am avut oportunitatea să fim în deschidere.
Între 2015 și 2018 focusul meu principal a fost examenul de bacalaureat și facultatea. În timpul liber eram mai predispus să fac muzică ce nu se potrivea neapărat pentru Signatura Rerum, așa că lansam acele piese sub numele de Vaarcloc. Tot în acea perioada începusem să ascult mai mult post rock, așa că în mod firesc, cu niște prieteni, am început să facem o trupă nouă împreună, care urma să se numească Paint for the Blind. Iar Signatura Rerum, pe an ce trecea, avea o prioritate tot mai mica.
În 2019 am decis să nu mai continui cu Signatura Rerum, deoarece mă simțeam tot mai detașat de acel stil de muzică și de conceptul din spatele trupei. Următorii ani urma să mă focusez tot mai mult pe post rock și post metal cu Paint for the Blind, cu proiectul meu solo Vaarcloc și începusem să bat și la tobe pentru Ciel, proiect post rock a lui Denis Sbarcea, cu care cântasem în Signatura Rerum.
între 2021 și 2022 am locuit în București, și am încercat să mă implic și pe acolo în niște proiecte. Am cunoscut niște oameni foarte faini perioada aceea, dar cu un singur proiect s-a materializat ceva. Cu Ion Ureche (Sylvanshine) și Daniel Cristea făcusem un proiect de post rock / post metal numit Lindenfeld și am reușit să scoatem un single împreună. În iulie 2022 am fost la Dark Bombastic Evening. Atunci m-a cuprins foarte tare un dor de a face iarăși black metal, și am decis să reiau activitatea cu Signatura Rerum, dar sub un alt concept și alt nume, ce avea să se numească Pâenil Era.
2023 a fost un an al întoarcerii la origini, nu doar că muzică black metal avea să fie iarăși în prim plan, m-am și întors înapoi în Timișoara. Am scos primul album cu Pâenil Era, numit Deviere și, văzând că feedback-ul a fost peste așteptări, am decis să continui cu el și să încep să fac planuri în a aduce acest proiect și live. Realizând în cate proiecte sunt, și că mulți dintre prietenii pe care ii aveam erau și ei cu proiectele lor, am decis să fac Neuronoir, că să putem centraliza activitățile noastre și să ne putem promova împreună. Cu timpul a devenit un label.
în 2024 am lansat Idle Cage, am reușit să conving niște prieteni să cânte cu mine și am început să planific primul nostru tour, ce avea să aibă loc în martie 2025, alături de Together to the Stars, o trupa de blackgaze din Suedia.

Și când ai timp pentru toate proiectele în care ești implicat?
A fost categoric o provocare uneori, dar cumva de la bun început am știut că muzica va fi o prioritate pentru mine o bună parte a vieții mele, așa că toate deciziile pe care le-am luat, mai ales profesionale, le-am luat în așa fel încât să îmi pot permite să finanțez pasiunea asta și să reușesc cumva să mai rămân cu timpul și energia să continui să fac asta pe termen lung. Cu asta mă lupt și acum. Cum să fac să am și bani și timp și energie să pot face muzică. E foarte greu să le ai pe toate trei, așa că decizia mea a fost să prioritizez două din ele în anumite perioade ale vieții. Anul acesta am renunțat la job-ul meu full-time că să îmi pot dedica mai mult timp și energie pentru muzică. Vom vedea care vor fi rezultatele pe parcursul anului.

Hai să vorbim puțin despre Neuronoir, casa de discuri pe care o coordonezi. Ce te-a motivat să o înființezi și cum vezi parcursul ei de până acum?
Înființarea casei de discuri cumva a venit ca un pas natural. Profesional sunt un web developer, și multe din proiectele în care eram implicat și proiectele prieteniilor mei, aveau sau urmau să scoată curând albume. Așa că am decis să centralizăm activitățile noastre sub Neuronoir, să ne putem promova reciproc și să avem un shop online pentru produsele noastre. Inițial nu am vrut neapărat să fie un label, mai degrabă un colectiv ca Church of Ra din Belgia, dar tranziția asta a fost până la urmă destul de firească și m-am gândit că este și un pas care ne poate ajuta pe termen lung.

Cum reușești să echilibrezi viziunea ta artistică, care vine dintr-un spațiu personal, subiectiv, cu rolul de editor muzical, unde trebuie să te adaptezi nevoilor și direcțiilor altor trupe?
Neuronoir în sine nu are nimic de a face cu direcția artistică a proiectelor. Tot timpul artiștii vor avea mână liberă. Important e ca fiecare să se exprime într-un mod cât mai autentic posibil. Dar pentru că e o comunitate așa de restrânsă momentan, chiar avem toți viziuni similare și nu au apărut astfel de provocări pana acum.

Cum vezi scena românească de black / post-black metal în momentul de față? Simți că există o identitate locală sau lucrurile se pierd în tendințele externe?
Când vine vorba de calitatea muzicii vad un trend ascendent, în schimb se pare că live nu este o activitate chiar așa mare, cum era spre exemplu acum 10-15 ani. Dar asta nu e doar ceva ce ne afectează local, se întâmplă peste tot, indiferent de stil muzical. Cât despre identitate, nu pot să mă pronunț. Poate era cândva predominanta o mentalitate că singura ta șansă ca artist este să fii original. Aș spune că acum aproape fiecare face muzica pe care ar vrea să o asculte, iar globalizarea și accesul la internet fac ca linia dintre local și extern să fie tot mai difuză.

Ajungem acum la Pâenil Era, proiectul tău de post-black metal fondat în 2012.
Prima întrebare e despre nume: Pâenil Era este o anagramă a expresiei „Pâlnie rea”, nici în limba română nu este ușor de înțeles la prima citire această denumire cu conotații arhaice, nu mai zic de străini, probabil e și mai greu de intuit și de pronunțat. De ce ai ales o anagramă și ce semnificație are pentru tine?
Sincer cred că pentru străini e mai ușor de pronunțat anagrama decât cuvintele originale, haha. Anagrama are și ea un element conceptual, dar, la suprafață, dă o aparență abstractă, care are un rol semnificativ în expresia proiectului.

Ce reprezintă conceptul de „pâlnie rea”?
Conceptul numelui reprezintă un filtru stricat, ce încearcă să dea o voce părții întunecate a psihicului. Semnificația numelui poate fi înțeleasă și prin expresia “a face palmele pâlnie”, ca fiind o amplificare a răului, iar anagrama abstractizează conceptul adăugând o notă misterioasă și, prin manipularea structurii, anagrama lasă un factor instabil.
În schimb, dorința din spatele proiectului este una cathartică, să scoatem la suprafață răul din noi pentru o mai bună cunoaștere de sine și pentru auto-vindecare.

Ai descoperit, prin muzica introspectivă pe care o faci și o „pâlnie bună”?
Bună întrebare haha. Asta mi-aș imagina ca fiind un instrument cu care să putem filtra părțile pozitive ale noastre și să scoatem bunul din noi la suprafață. Cred că s-ar putea aplica treaba asta printr-un jurnal personal în care să notăm tot ce a decurs bine în ziua/perioada respectivă.

Cum ai defini identitatea sonoră a Pâenil Era? Ce elemente crezi că îl diferențiază de alte proiecte post-black metal?
În afara de partea introspectivă sau chiar meditativă, care e, oricum, relativ comună în lumea asta de post-black metal sau atmospheric black metal, a mai rămas cumva o notă ușoară de fantasy pe care încă o port din Signatura Rerum. Nu mai e nici pe departe în prim plan cum era înainte, dar au rămas niște caracteristici în ceea ce privește textura instrumentelor adiționale, lipsa completă a urbanului în versuri, cat și imagistica din versuri. Ceea ce poate iarăși avem în plus, deși nu e neparat neobișnuit, sunt influențe de progressive sau post-rock în structura pieselor.

Există, de fapt, mai multă continuitate între Pâenil Era și Signatura Rerum decât găsești uneori între două albume ale aceleiași trupe, dar aparținând unor genuri total diferite. Atunci când vorbești despre discografie, consideri Idle Cage, cel mai recent album, drept al patrulea material, incluzând și cele două albume lansate sub numele Signatura Rerum. Cu toate acestea, ai simțit la un moment dat nevoia de a schimba numele proiectului. De ce?
Când vine vorba de muzică, aș putea spune că și dacă nu aș fi schimbat numele, probabil ar fi sunat foarte similar. Muzica, felul în care este compusă și produsă, a rămas aproape în totalitate la fel. Ce s-a schimbat este conceptul și intenția proiectului, și ăsta e motivul pentru care am simțit nevoia să schimb și numele. Joacă un rol un pic și contextul meu personal, în sensul că a fost o perioada a vieții mele în care în multe aspecte am simțit o întoarcere la origini, și poate și ăsta a fost un factor pentru care mai degrabă am ales să continui Signatura Rerum în loc să încep un proiect nou sub numele Pâenil Era.
Signatura Rerum era bazată pe o lume fantasy pe care am creat-o de la zero. Făcusem hărți, creasem limbi noi, erau multe fire narative și a dat un nivel de complexitate cu care nu mai puteam face față. Iar cu timpul pur și simplu nu mai eram conectat cu asta și nu mă mai regăseam în “fantasy” în general.

La fel ca Deviere, primul album scos sub denumirea Pâenil Era, Idle Cage conține titluri formate dintr-un singur cuvânt, un substantiv. A fost o alegere deliberată, o formă de continuitate? 
Da, este o forma de continuitate. Deviere a fost ceva foarte spontan, mai mult un test personal decât orice altceva, iar pentru titlul pieselor nu am acordat multă atenție. Dar când a venit timpul să numesc piesele de pe Idle Cage, cumva am avut aceeași tendință pe care am avut-o și cu Deviere. Am simțit că s-a potrivit și aici, și am procedat la fel. Având un singur substantiv mi se pare că e un ghid minim pentru ascultător sau cititor să înțeleagă ce este focalizat în expresia lirica a fiecărei piese. Îmi și place să fiu cât mai puțin evident cu ceea ce vreau să transmit și să las loc de interpretări alternative, deci cred că se potrivește felul ăsta de a numi piesele.

Și tot legat de ideea de continuitate: ascultând albumul, se poate observa că piesele curg una din cealaltă, sfârșindu-se cu un pasaj lent, atmosferic, care se prelungește în începutul următoarei, ca un flux al conștiinței. În literatură, de la Joyce și Proust până la autori contemporani că Safran Foer sau Knausgård, avem exemple despre cum funcționează șuvoiul de cuvinte care țâșnește din minte și se varsă direct pe pagină. Cum se întâmplă asta în muzică? Ce apare mai întâi: o melodie, o idee exprimată în cuvinte care cere apoi un anumit tratament muzical, un acord? Cum arată pentru tine procesul creativ?
Fluxul de conștiință este o metoda artistica relevantă în acest proiect. Până și ceea ce presupune această tehnică, anume redarea cat mai nefiltrată a ideilor, ne aduce la conceptul numelui proiectului și la ideea de filtru. Fluxul de conștiință este ca un canal, sau o pâlnie, prin care se manifestă fragmente ale subconștientului. Mă folosesc de metoda asta pe cât de mult posibil atât în muzică, cat și în texte. Dorința este de a avea o conexiune strânsă cu subconștientul și de a avea acele momente de-a dreptul meditative de “flow”, pentru a reda niște emoții care sunt greu de procesat într-un mod cât mai autentic.
Până acum, muzica a fost compusa întâi, iar în timp ce ea capătă formă, apar cuvinte, și din cuvinte fraze, și din fraze teme, etc. De obicei îmi notez toate aceste fluxuri de cuvinte/fraze, dar dacă ar fi să rămână în totalitate așa, ar fi complet neinteligibil și plin de aberații, haha. Dar încerc să extrag niște idei care sunt acolo și să procesez un pic de ce am vrut să exprim asta și care sunt originile și contextele acestor idei. Acesta e felul meu de a mă confrunta cu bagajul meu emoțional și, lucrând la versuri, încerc să mențin cat de mult pot acele fluxuri spontane, dar, inevitabil, trebuie să le cizelez și să ofer un context în care au sens, dar într-un mod abstract, în care cititorii să-și poată crea propria lor interpretare cu care să poată rezona și ei.

Introspectiv, atmosferic, albumul Idle Cage transmite, printre altele, mesaje despre cuști, limite și lanțuri.
Pentru mine Idle Cage este mai mult despre capcane auto-impuse și dualitatea dintre auto-acceptare și auto-depășire. Aici se regăsește simbolistica cuștii și a lanțului.

Consideri muzica o formă de eliberare sau mai degrabă de procesare/ interpretare a propriilor stări, gânduri și emoții?
Categoric muzica reprezintă o unealtă prin care să pot procesa anumite emoții, cum am și elaborat la întrebarea anterioară. Astfel, la nivel personal, fiecare album e ca o amprentă a perioadei din viața mea când am lucrat la acel material.

Unde sunt limitele, de ce natură pot fi lanțurile care i se pun muzicii? 
Limitele impuse muzicii sunt acolo, dar cumva la un nivel inconștient. Încerc, pe cât posibil, să fiu cât mai deschis la varietatea ideilor muzicale, dar, inevitabil ,ele trebuie modelate cumva, să se potrivească cu conceptul proiectului. Dar, decât limite, mai degrabă aș compara cu un cadru sau schelet, care să ghideze direcția procesului creativ.

Simbolistica vizuală pare atent gândită. Cât de important este pentru tine discursul non-verbal, de la nume și până la copertele albumelor și lyric video-urile lansate, în raport cu muzica?
Toate au o importanță aproape egală și servesc conceptul și intenția proiectului. Trebuie să fie o sinteza între toate aspectele artistice și să aibă toate un numitor comun.
De exemplu coperta albumului are trei elemente primare: meditația (simbol pentru introspecție), amprenta (simbol pentru autenticitate) și cușca (tema principala).

Privind înapoi la drumul parcurs până acum, ce ți se pare cel mai greu de susținut într-un astfel de proiect solitar? Și ce îți dă cele mai mari satisfacții?
Cred că partea cea mai evidentă și dificilă e și ceea ce îmi dă și cea mai multă satisfacție: faptul că sunt responsabil pentru fiecare aspect al acestui proiect, de la compoziție la marketing, la booking, etc. Nu trebuie să satisfac pe nimeni și nu am nevoie de aprobarea altora, pentru că tot ce fac cu acest proiect este foarte personal. Iar asta îmi dă un sentiment mare de ușurare. Am mai fost și în situații unde compoziția e un efort de grup, și o să aibă în continuare laturile ei deosebite, dar libera exprimare pentru mine este ceva esențial în partea creativă a vieții mele.
O altă mare provocare categoric este cea financiara, pentru că și aici tot eu sunt pe deplin responsabil.

Ce direcții vrei să explorezi mai departe cu Pâenil Era? Există idei sau teme care te obsedează și încă n-au fost explorate?
Încă nu m-am gândit la asta și, de obicei, acest aspect prefer să îl descopăr atunci când încep să compun pentru următorul album. Deocamdată, prioritatea pentru mine este să mai organizez încă un tour anul acesta.

Am găsit pe net o filmare din clubul Escape (Timișoara) și am văzut că vorbeai într-un interviu despre un turneu. Cine sunt cei care te acompaniază?
Am avut un mini tour în martie alături de Together to the Stars, și al doilea concert din tour a avut loc în Escape în Timișoara. În acel tour a cantat Denis Sbarcea la chitară (Ciel), Remy Dincă la bas (Transmuter) și Filip Gäddnäs la tobe. Pe Denis și Remy ii cunosc de mult timp. Cu Denis am cantat în Signatura Rerum și cu Remy am fost colegi de sală de repetiții ani la rând. Iar cu Filip a fost un timing foarte fain. Eu îl urmărisem pe Instagram și YouTube de multa vreme, pentru că încarcă des fie idei interesante la tobe sau făcea cover-uri la piese care îmi plăceau și mie. Și, câteva luni mai târziu după ce aflasem de el, îmi scrie el pe Bandcamp că i-a plăcut Deviere și, dacă vreau, să apelez la serviciile lui de session drumming pentru următorul album. Idle Cage era deja gata în acel moment, dar chiar începusem să contactez oameni pentru a forma un lineup live. Așa că am ținut legătura și, până la urmă, am reușit să facem și un live session împreună, în august 2024, și acest tour în martie 2025.

Sunt doar muzicieni colaboratori pentru aparițiile live sau te gândești să transformi proiectul într-o trupă?
Cu Pâenil Era vor fi două laturi separate: cea de studio și cea live. Partea creativă, cel mai probabil, va rămâne solo tot timpul. Eventual vor fi colaboratori pe anumite părți în anumite circumstanțe, dar asta rămâne de văzut. Rămân deschis și la ideea asta, dar contează mult contextul.

Live și studio sunt două experiențe total diferite pentru un muzician, pe care o preferi?
Sunt doua lumi atât de diferite, încât îmi e greu să le pot compara. Amândouă îmi plac mult și amândouă satisfac nevoi diferite. Una e personala, cealaltă e sociala.

Este evident că în prezent, când muzica a devenit foarte accesibilă consumatorilor, dincolo de considerentele financiare (merch, bilete, etc.), exprimarea live asigură o vizibilitate și o atenție a publicului mai ridicată decât a asculta – cu mai multă sau mai puțină răbdare și atenție – un album acasă. Ai adaptat într-un fel o muzică inițial concepută în studio și pentru a crea o anumită stare pentru contactul direct cu publicul?
Adaptările pe care le-am făcut au fost mai mult din motive tehnice. De exemplu sunt anumite pasaje pe album unde sunt chiar și cinci-șase chitare concomitent. Aici clar a fost nevoie de un triaj, pentru că sunt doar două chitare pe scenă. Setlist-ul nostru, ca și pe album, curge dintr-o piesă în alta, doar că avem și 2 piese de pe Deviere care au trebuit adaptate să poată avea loc acel efect, și desigur mai trebuie luat în vedere și timpul alocat pe scenă. Altfel, aș zice că suntem destul fideli cu ceea ce se întâmplă pe variantele de album, chiar și dacă fiecare membru din trupă și-a personalizat într-o oarecare măsură părțile pe care le cântă live.

Așteptăm să ne prezinți setlistul live cât de curând 😊! Sunt programate concerte prin țară în viitor?
Și eu de-abia aștept următoarele concerte. Încerc pe cat posibil în toamnă să organizez un tour unde vor avea loc și niște concerte prin Romania.

Încheiem prin a-ți dori mult succes și,  mulțumindu-ți pentru timpul acordat, te-am ruga să alcătuiești un playlist cu 10 piese preferate care consideri că ar putea ilustra conceptul de „pâlnie rea”, de data asta din perspectiva de ascultător de muzică. Da-i și un titlu!
Mulțumesc foarte mult de invitație!

---

Umbre / Rătăcire

Sylvaine – Fortapt
Emma Ruth Rundle – Shadows of My Name
Amenra – De Evenmens
Cult of Luna – Cold Burn
Leprous – Below
Daughter – Human
Dordeduh – Desferecat
Oathbreaker – Second Son of R.
Mgla – Exercises in Futility I
Alcest – Écailles de lune – Part 2