Talitha Qumi – Despre cuvinte

Despre cuvinte e primul și singurul album de studio al grupului Talitha Qumi din Cluj-Napoca, apărut în 1996. Trupa a avut o existență relativ scurtă – începuturile ei se leagă de prima parte a anilor ’90, iar în 1995 formula s-a stabilizat în varianta care avea să înregistreze acest disc. Din păcate, Talitha Qumi s-a destrămat în 1997, în mare parte din cauza contextului social – armata, lipsa de perspective clare și o situație economică ce nu prea încuraja astfel de forme de exprimare artistică.
Din punct de vedere muzical, pot să zic că Talitha Qumi și Despre cuvinte duc mai departe, într-un fel firesc, firul muzicii rock progresive în limba română, deschis de Phoenix cu tripleta Cei ce ne-au dat nume (1972), Mugur de fluier (1974) și Cantofabule (1975), urmat apoi de Progresiv TM cu Dreptul de a visa (1976) și de Sfinx cu Zalmoxe (1979). Ce propune însă Talitha Qumi pe acest album iese din șablonul strict al progului influențat de folk: trimiterile sunt evidente spre art rock, spre jazz-fusion, iar în atitudine simți un suflu punk, o formă de nesupunere care nu e exprimată direct, dar e prezentă în construcția muzicală ce pare să sfideze regulile. Plutește peste tot un soi de visare și de refuz al conformismului de dragul conformismului. Dintre numele pomenite mai sus, pot să zic că doar la Progresiv TM – pe Dreptul de a visa – am mai simțit o atitudine asemănătoare.
Albumul începe cu De făcătură, o piesă care degajă o atmosferă sumbră și misterioasă, dominată de pasaje acustice și de un fel de descântec liric, care capătă greutate în peisajul sonor propus de trupă.
Arde pe loc păstrează direcția, dar capătă o lumină nouă – muzical, e mai stratificată și cu rădăcini clare în progul anilor ’70, dar totodată exprimată cu naturalețe și personalitate.
Das Glassperlenspiel e un omagiu direct romanului lui Hermann Hesse din 1943 – o reflecție asupra existenței, așa cum e și cum ar putea fi.
Despre himere, năluciri și alte părelnice figuri (Incl. Cântecul care se cântă singur) e o compoziție care evoluează organic, cu versuri ce pun în oglindă realul și fantasticul, până ajung să se contopească și să-și schimbe forma unul altuia.
Despre… e minimalistă și introspectivă, iar …Cuvinte vine firesc în continuare – o construcție pe straturi care răsplătește atenția cu subtilități și profunzimi despre cuvinte și puterea lor.
Urmează ~#!”, sau Despre Necuvinte, o piesă experimentală și intensă, fără versuri, dar încărcată emoțional.
Omnia Mutantur, Nihil Inherit, în traducere „Totul se schimbă, nimic nu dispare”, după Ovidiu, vine cu o arhitectură sonoră complexă.
Altfel schimbă registrul, gravitează în jurul chitarei acustice și e presărată cu detalii care-i dau o altă dimensiune.
Albumul se încheie cu Somnul pietrelor, o piesă de forță progresivă, care aduce subtil trimiteri la Estul îndepărtat, dar rămâne ancorată în complexitatea și grandoarea psych-progului anilor ’70.
Pot să închei spunând că Despre cuvinte și Talitha Qumi au reușit să creeze un moment irepetabil în istoria rockului progresiv românesc: un disc tributar spiritului anilor ’70, dar totodată deschis către experiment, visare și subtilitate, lucruri care, cumva, au putut să existe doar în aerul aparte al primei jumătăți a anilor ’90.

Digital Dark Vision
1996

Eugen Nuţescu – chitară, mandolină, voce
Şerban Ursachi – pian, orgă, fluiere, voce
Stefan Paskucz – bas, voce
Dragoş Andriana – tobe percuţie, ţiteră, drâmbă, voce
Invitaţi:
Corul Sfântu Gheorghe – Bucureşti, condus de Gabriel Popescu:
Florin Carapacea – flaut
Iolanda Cojan – violoncel
Corina Rădoi – violă
Valerica Miron – oboi
Ion Anghel – fagot
Ştefan Barbu – vioară

De făcătură
Arde pe loc
Das Glassperlenspiel
Despre himere, năluciri și alte părelnice figuri (Incl. Cântecul care se cântă singur)
Despre…
… Cuvinte
~#!”, sau despre necuvinte
Omnia Mutantur, Nihil Inherit
Altfel
Somnul pietrelor care nu clipește, care nu grăiește, care nu se-oprește