10 albume din mai 2025 cu producție extraordinară
-
- 10 June, 2025
“Ambalajul este uneori mai spectaculos decât cadoul în sine.”
Foreign Humor Productions este o casă de discuri și mai ales de producție muzicală din România. Prescurtat și drept “4h”, studioul din București îi are la butoane pe mai mulți producători ce preferă să rămână anonimi. Adunat, au la portofoliu implicări directe cu artiști precum Illuminati, Coma, Cyborg, The Details, Lost Society, Dulceața Morții, dar și colaborări cu muzicieni din trupe precum Black Sabbath, David Bowie, King Crimson, Santana, Atheist, Death, Cynic, Gorguts, Pestilence, The Melvins, Candlemass, iar lista continuă să crească exponențial…din pasiunea pentru producția muzicală în sine.
În această rubrică, unul din producătorii care ne-a permis să îi dezvăluim identitatea – Tibacu-Blendea Matei – vă aduce câte o retrospectivă la finalul fiecărei luni. Un de top 10 albume cu producție executată la un nivel impresionant, care ridică atât standardele muzicii pe care o ascultăm, cât și modul în care ascultăm muzica, și aspectele la care să fim și mai atenți și mai deschiși. Printre selecții se va număra lunar și câte un invitat surpriză care va alege un album relevant mai ales din punct de vedere al producției.
Cu un mic delay ca și cum am fost un ton de chitară trecut printr-un efect (ok am fost răcit!) vă prezint albumele din luna mai a cărei producție a făcut tranziția dintre anotimpuri insesizabilă. În sfârșit putem să ne plângem și de altceva în afară de politică, vreme. În sfârșit putem să ne certăm – ca în vremurile bune – pe lansări muzicale și să îi privim cu milă pe cei din jur care “pur și simplu nu au cum să înțeleagă”.
Dar în rubrica asta, subiectivismul se limitează doar la ce ține de aspecte de producție, în speranța că vă veți forma opinii nelegate de compoziție și vă veți crește standardele așteptărilor de producție ale albumelor în general, indiferent dacă vă plac trupele sau nu.
Invitat special în această retrospectivă: Victor Olteanu (InsurgencE). În luna mai, InsurgencE au lansat o nouă piesă, Citadel of Broken Glass produsă de Alexander Rambow. Victor are o paletă largă de influențe, fapt pentru care am știut că orice va alege va fi interesant de aflat. Și așa a fost!
10) Witchcraft – Idag (23.05.2025, Heavy Psych Sounds Records)
Producător: Magnus Pelander
FFO: Graveyard, Norskken, Pentagram, Kadavar, Iron Butterfly, Blue Cheer, Lucifer, All Them Witches
Witchcraft a fost printre primele trupe de 70s revival pe care le-am descoperit, la finalul anilor 2000, alături de Graveyard, Ghost și The Devil’s Blood. Ce m-a frapat din prima a fost vocea total deosebită a lui Magnus (compozitorul, textierul, producătorul… practic el e trupa) și producția pufoasă exagerată prin sunetul brut analog. Apogeul lor sonic, care consider că le-a definit cel mai bine potențialul și îi deosebește în ce ține de gen este albumul Legend din 2012.
Noul album, Idag, nu poate fi mai diferit ca sunet, din păcate. Poate s-a săturat Magnus de producții polișate (cum s-a săturat și de limba engleză, Idag fiind pe jumătate cântat în suedeză) și de data asta cred că a pus efectul de fuzz pe toate instrumentele… pe tobe, pe bas, cred că și în benzina mașinii care l-a dus la studio. În pofida inundației de fuzz, vocea și tobele sună surprinzător de curat, dar pare că restul instrumentelor se aud din niște difuzoare sparte. Înțeleg perfect că asta s-a dorit… dar ceva-ceva l-a supărat pe Magnus de s-a dus așa de mult în partea de “să sune stricat”. Dar dacă sunteți fani Deep Purple înainte de In Rock, atunci o să vă placă producția.
9) Ghost Bath – Rose Thorn Necklace (09.05.2025, Nuclear Blast Records)
Producător: Dennis “Nameless” Mikula
FFO: Fit for a King, Parkway Drive, LANDMVRKS, Architects, the Ghost Inside, Miss May I
Un album de depressive black metal surprinzător de divers. Chiar dacă e mai spre raw decât polișat și maiestuos, șeful trupei și producătorul, Dennis, pare foarte deschis la minte, amestecând chiar și elemente de midwest screamo și avantgarde, ba uneori parcă și niște beat-uri “făcute de casă“. Uneori amintește de trupe de emo/screamo progresiv cum ar fi Dance Gavin Dance sau Ben Quad, alte pasaje mă duc cu gândul la ai noștri Vokodlok, sau la un Bethlehem foarte melodios și inteligibil.
Se disting toate straturile de chitare care sunt foarte în prim plan pentru o lansare black metal, frecvențele medii fiind predominante pe acest material. Pentru bas probabil au avut aceleași notițe precum Lars Ulrich pe And Justice For All, în sensul că poate îl vom auzi pe alt album, că pe ăsta lipsește total. Chiar și așa, Rose Thorn Necklace este o lansare delicios de inspirată.
8) The Callous Daoboys – I Don’t Want to See You in Heaven, (16.05.2025, autoprodus)
Producător: Carson Pace, Dom Maduri, Corey Bautista (Satyr)
FFO: The Dillinger Escape Plan, Everytime I Die, SeeYouSpaceCowboy, Better Lovers, Kaonashi
O simfonie de flagioleți, feedback, și sunete stridente care dau senzația că în orice moment haosul sonic se va dezintegra într-un haos sonor total. Însă se flirtează foarte cu gust cu acea limită. Îmi place mult cum se simt frecvențele joase pe album, reușind să se păstreze agresivitatea crudă a chitarelor, asemănător cu EP-ul Coloring Book de Glassjaw.
E satisfăcător să aud o voce asemănătoare cu a lui Greg Puciato (ex-Dillinger Escape Plan) mult mai melodică și digerabilă și încadrată în acest context într-un mod așa potrivit. Se folosesc în abundență sunete neașteptate, de la percuție sud-americană până la un synth a la Faith No More sau un fel de acordeon digital. Un exemplu perfect de a folosi instrumentul nu numai drept instrument, ci drept cel principal pe un album.
7) Dropsonic – Dropsonic (16.05.2025, Spartan Records)
Producător: Dan Dixon (Biters, Wyldlife, Whores., Asphalt, PLS PLS) & Willian DuVall (The Hu, Madfly, Comes with the Fall, Neon Christ)
FFO: The Vines, Beauty Pill, Roma 79, traindodge, Riddle of Steel, Refused
Am senzația că alegerea sunetului mai închis pe această lansare nu îi avantajează pe cei de la Dropsonic. Este implicat și William DuVall de la Alice in Chains deci cu siguranță știu ei ce fac, însă sună nemasterizat, prea înfundat pentru impactul pe care l-ar avea cântecele astea aerisite dacă nu tăiau frecvențele de la 2k în sus din tobe.
Se urmărește acel sunet de garage grunge, se utilizează tot felul de efecte fuzzy, ca să nu uităm de contribuția lui Jimi Hendrix asupra muzicii, dar acel sunet de premier mi se pare sec și stupid. De fapt tot setup-ul de tobe sună prea cald și retro pentru ce oferă compozițiile cu prezenta orchestrație.
6) Escarnium – Inexorable Entropy (09.05.2025, Autoprodus)
Producător: Sergej Dukart (Invictus, Infected Chaos) & Alex Hahn (Meatshank)
FFO: Immolation, Morbid Angel, Incantation, Gorephilia, Headhunter D.C., Gorguts
Alt album în care toba e mai închisă decât mi-aș fi dorit, dar aici cumva se potrivește. Fiind vorba de un death metal avantgardist, este important ca detaliile să iasă evidență și să nu fie astupate de straturi de compresie. Avem parte de un sunet de death metal cald, unde totuși se distinge fiecare atingere de bell, chiar dacă volumul OH-urilor (celor două microfoane ce captează cinelele unui set de tobe) este dat foarte încet în favoarea vocii.
Frecvențele joase sunt curate dar beneficiază de o grosime sesizabilă, chitarele sunt înfundate dar se aude fiecare notă perfect, solourile se disting, și mai ales acordurile complexe avangardiste. Iar vocea are pufoșenia lui Russ Dolan de la Immolation, care mi se pare foarte relaxantă.
5) Stray from the Path – Clockworked (30.05.2025, Sharptone)
Producător: Will Putney (Knocked Loose, Asking Alexandria, Bad Omens, Thy Art is Murder, Fit for a King, Northlane, Vein.fm)
FFO: Fever 333, Expire, Rage Against the Machine, Knocked Loose, Biohazard, Trapped Under Ice, Inclination
Am auzit de Stray From the Path acum două săptămâni, când i-am văzut prima oară în cadrul festivalului Slam Dunk Fest. Mi s-a părut că solistul Andrew Dijorio avea prestanța unui antrenor de cycling de lux, în sensul că pe toată durata concertului a motivat publicul să rămână mai activ decât dacă ne-am fi dus toți în armată în ziua aia. Și mi-a părut rău să aud că acela a fost printre ultimele lor concerte, urmând să se despartă anul ăsta… nu înainte de a lansa acest ultim album al carierei.
Sunt prea tineri și prea buni să se despartă definitiv, iar acest album atestă direcția tot mai pavată cu originalitate către care se îndreptau. Nu e numai un album hardcore/rap metal obișnuit; simți îndemnul la… orice vrea Drew York să facă publicul chiar fără să îi vezi live. Instrumentiștii sunt mult mai capabili decât niște hardcoriști stereotip, iar producția e semnată de Will Putney, care pentru mine e printre cei mai valoroși producători din scena metalului modern; el e responsabil pentru ce face acum Knocked Loose, de pildă.
4) vildhjarta – + där skogen sjunger under evighetens granar + (30.05.2025, Century Media Records)
Producător: Calle Thomer & Buster Odeholm (Caliban, Humanity’s Last Breath)
FFO: Monuments, Daath, Meshuggah, Coprofago, stoort neer, Uneven Structures
Mi-am dat seama de o practică din ce în ce mai comună: cu cât numele trupei este mai greu de pronunțat, cu atât asumarea proprie că muzica e singura șansă de a atrage atenția, așa că muzica unor trupe precum Kvelertak, Arð, Dodheimsgard sau chiar XavlegbmaofffassssitimiwoamndutroabcwapwaeiippohfffX (mereu alegerea mea pentru echipa adversă în orice joc de mimă pe nume de trupe) va fi din start interesantă.
Cu un nume parcă gândit cu gura plină, speram ca plusurile din jurul titlului să simbolizeze plus-valoarea asupra IQ-ului meu muzical. Nu am fost dezamăgit! Nu pot spune că am mai auzit genul de metal greoi pe care trupa îl oferă, singurele referințe au fost Meshuggah, Triptykon sau Opeth pe alocuri, însă parcă e o compilație de breakdown-uri care nu se mai termină… și la un moment dat te induce într-o stare aproape euforică de la atâta greutate asupra timpanului. Pentru a reuși așa ceva, bineînțeles, producția trebuie să fie foarte convingătoare.
Vă invit să flirtați cu hernie asupra timpanului, ascultând vildhjarta și mărturisind cât de heavy sună. Efecte peste efecte de chitară și glitch-uri care dau senzația pe care au avut-o Slipknot prima oară când au ascultat Demanufacture de Fear Factory și și-au dat seama încotro se îndreaptă metalul.
3) Edensong – Our Road to Dust (09.05.2025, Autoprodus)
Producător: James Byron Schoen
FFO: Spock’s Beard, Superior, Dreamscape, Porcupine Tree, Starbreaker, Dulceața Morții, Blind Guardian, Enchant
Ne clătim puțin urechile de extremități și ne bucurăm de genul de trupă de progressive care chiar vor să le încerce pe toate. De la sonorități greblate de la Genesis, Queen și Supertramp până la Keane, King Crimson și Jethro Tull, Edensong cuprinde toate influențele într-un sunet modern și divers. Nu cred că există instrument să nu fi fost folosit în timpul înregistrărilor albumului, dar fiecare dispune de o claritate ce te face să simți că nici tu n-ai lipsit din studio când le-au înregistrat.
Multe genuri și subgenuri din diferite culturi, multe momente heavy, orientale, calme, atmosferice, tensionate, voci cu armonii gândite de savanți… dacă producția acestui album ar fi fost un meniu de restaurant, ar fi un meniu de grosimea Noului Testament. Este copleșitor și nu pot spune că am rămas cu vreun moment muzical memorabil. Singura concluzie a fost că James Byron Schoen fiind și compozitorul principal și producătorul nu cred că are timp de alt job, decât acela de a asculta muzică din toate colțurile lumii și timpului, 24/7.
2) Senna – Stranger to Love (23.05.2025, Sharptone)
Producător: Joshua Lee (Tropic Gold)
FFO: Touche Amore, Deftones, Dead By April, Hands Like Houses, Foxing
O altă dovadă de “lucru nemțesc bine făcut”! Senna este un ansamblu nemțesc de patru muzicieni care au intrat în studio cu gândul de a scoate un album care le place, înainte să se gândească la a forma o trupă. Cu o ordine de priorități destul de rar întâlnită, era clar că rezultatul albumului și al experimentului era definitoriu în traiectoria trupei. Iată că Senna acum există, așadar experimentul le-a ieșit.
Pentru mine, este pe locul întâi din acest top, urmând alegerea invitatului special. Este un album de post-hardcore destul de prietenos, cu refrene mărețe, melodice, dar producția joacă un rol principal. Toate sunetele sunt atât cosmetizate cu atenție, cât și într-o continuă mișcare și adaptare pe parcursul fiecărei piese. Pentru un gen muzical care cere o producție polișată, modernă și înecată în compresie, Stranger to Love este surprinzător de viu, fiecare piesă respirând un aer cald, uman, modern, urgent, și solid. Nu există vreun moment în plus pe acest album, iar producția e abundentă dar deloc forțată. Totul vine natural.
1) Mock Surprise – Portmanteau (16.05.2025, autoprodus) (alegerea lui Victor Olteanu – InsurgencE)
Producator: Attila Botond Rázmán & Tamás Tóth-Fábián A.K.A. Bottom Fader (Lovas Juci Es a Frasz)
Mastering: Marius Pop (Smiley, Celelalte Cuvinte)
FFO: Porcupine Tree, Jawbox, Jeff Buckley, Black MIDI, Unwound, Radiohead, Asincron, Not My Cup Of Tea
Aici avem trupa Mock Surprise, aflată în scena noastră locală de muzică alternativă. Într-o țară plină de trupe extrem de talentate, Mock Surprise sunt la un alt nivel când vine vorba atât de capacitățile lor de compoziție, cât și de abilitățile lor ca instrumentiști (în special toboșarul lor, Atilla “Botti” Botond Rázmán), acum având și meritul unui album cu o producție superbă, inspirată de o selecție de albume variata precum Shields si Veckatimest (Grizzly Bear), Construcao (Chico Buarque), Schlagenheim (Black MIDI).
Chiar dacă selecția de inspirație pare ilogică, toate albumele (și mai multe!) reies în proiect. Sunetul albumului are mai multe repere structurale care alcătuiesc peisajul sonor bogat ce face albumul atât de interesant de ascultat. Basul, în special, are un ton care se potrivește compozițiilor, fiind super heavy atunci când trebuie să umple spațiul în bucăți mai extreme, în timp ce în momentele jucăușe oferă spațiu tobei extrem de tehnice. Chitarele au rol de punctare, riff-urile nefiind extraordinar de elaborate. Dialogul dintre cele două chitare este ludic, fiind un schimb între riff-urile nonșalante, aproape sarcastice ale muzicii moderne, împreuna cu momente mai tradiționale care dau înspre metal. În cele din urmă, rămâne de menționat vocea, sau mai bine zis, vocile, ambele având oportunitatea să iasă în evidență pe album: Single-ul Paperweights conține doar vocea lui Tamás Tóth-Fábián, in timp ce pe restul albumului ia un rol de sprijin, în general pe secțiuni “harsh”.
Vocea solistei principale, Rose Timea Bökös, are rol dual, atât de narator pe piese precum Shadow Play și Honey, cât si de “powerhouse” emoțional pe piesele CICA și Portmanteau, excelând în ambele roluri, cu un simț de estetică întunecată, combinat cu un sarcasm ce adaugă la sentimental de asprime intenționată al albumului.
Am avut privilegiul să văd evoluția pieselor, mi se pare că înregistrările de studio finisate alcătuiesc o viziune necompromisă de limitele sonorizării din clubul Underworld din București, unde i-am văzut prima oară. Mi se pare că cvintetul a reușit să transforme sunetul underground în ceva complet aparte când vine vorba de estetică. Per total, mi se pare că albumul răsplătește ascultari repetate, într-un fel pe care l-am mai auzit doar la trupe mai mari, precum Opeth.
10 mențiuni:
The Flower Kings – Love (asemănător albumului Edensong din selecția prezentă, The Flower Kings sunt zei consacrați ai rockului progresiv și au scos încă o capodoperă diversă ca influențe și posibilități de a îmbina producția cu compoziția și orhestrația, rezultând într-un fel de coloană sonoră Disney progresivă)
Black Map – Hex (Pentru genului muzical interpretat de Breaking Benjamin sau Chevelle, Black Map nu sunt atât de Heavy, dar au inima unde trebuie, și atenția la nuanțele genului care îi inspiră este sporită)
Kaleo – Mixed Emotions (am stat ceva să mă gândesc dacă e bine să menționez acest album într-un top de rock/metal, dat fiind că vocea și abordarea sunt asemănătoare lui Hozier, Chris Stapleton sau Teddy Swims. Este clar că muzica e scrisă și produsă în jurul vocii islandezului JJ Julius Son, și pe bună dreptate, dar mi se pare că are mai multă atitudine rock in voce decât multe trupe care se străduiesc din răsputeri să pară rock. Jökull Júlíusson este un talent natural dacă sunteți fani Chris Cornell, Danzig, Graveyard, și orhestrașia din jur e mai reminiscentă celor mai recente albume Nick Cave sau Swans, adică cinematice, acustice, și dinamice, să ridice vocea)
mclusky – the world is still here and so are we (un alt exemplu de producție cu personalitate, de data asta situată undeva între deathrock marca Christian Death, post punk a la Iggy Pop, Pere Ubu, Public Image Limited, și The Fall, precum și punk alternativ de soiul Viagra Boys, Fugazi, și High Vis. Toba sunt foarte clare dar se incorporează și percuție cum ar fi tamburină și shaker, basul e imens și reminiscent trupei Death From Above 1979, chitara e psihotică, și vocea parcă e cântată prin portavoce la un colț de stradă)
Tetrarch – The Ugly Side of Me (pentru fanii KoRn care ar prefera un Jonathan Davis puțin mai flexibil în ce privește vocea, aceasta e cea mai apropiată versiune de trupă de “KoRn-worhsip”)
Pridian – Venetian Dark (genul de trupă care va fi imensă, deja sună a Meshuggah fără să simt că m-am săturat până peste cap de acel stil, producția este gândită la secundă, iar percușia și tobele incorporează tot ce e mai bun de la Nine Inch Nails, Paradise Lost perioada Host, și Fear Factory)
Crystal Spiders – Metanoia (iubesc stilul ăsta de hard rock revival cu voce femină puternică asemănptoare cu Danzig sau Grace Slick de la Jefferson Airplane ca forță, însă tobele și vocea sunt înregistrate cu un papuc găurit, cu un Motorolla la sala de repetitie…chitarele sunt înregistrate mai “în studio” dar nu se integrează bine cu ritmica și cu vocea, parcă sunt două înregistrări diferite)
Deraps – Viva Rock N’ Roll (nu e nici pe departe genul meu de producție muzica Bon Jovi, Skid Row, Mr. Big, însă îl felicit pe producătorul acestui album pentru atenția la nuanțe cum ar fi inversarea microfoanelor de tobe în mix să pară că le auzi live – panoramate invers față de cum se mixează în general, ca și cum ești în spatele setului – curățenia inexplicabilă a chitarei, proximitatea solistului ca și cum ar fi un recital live…pentru genul acesta de muzică, nu cred că se poate mai bine de atât în termeni de talent, naturalețe, și autenticitate)
Obsidian Tongue – Eclipsing Worlds of Scorn (black metal extrem de divers cu producție sludgey în stilul Thou dar mult mai curat, inteligibil, melodic, măreț, dinamic, și aventuros…cu multe adaosuri de producție proaspete pentru o trupă de metal extrem în general)
Rivers of Nihil – Rivers of Nihil (deja o trupă consacrată de technical death metal, dar cu acest album deja și-au depășit statutul…sună a trupă căreia i-a venit rândul să fie imensă, cu un sunet impecabil, clar dar super heavy, exemplară pentru întregul subgen în termeni de maturitate de producție, compoziție, și de principiu o ștachetă foarte bună la care orice trupă de breasla lor s-ar bucura să acceadă)
