A-Z – A2Z2

Acum vreo doi ani, maxim trei, Ray Alder lansa în spațiul public ipoteza că Long Day Good Night (2020), ultimul album Fates Warning, ar putea fi chiar ultimul. Motivul? Jim Matheos pur și simplu nu mai avea chef. Evident, am început să privesc lucrurile cu atenție și îngrijorare. Totuși, Alder a mai spus și că el nu are de gând să stea degeaba și să-l aștepte pe Matheos să-și regăsească inspirația. Și că nu vrea să se alăture altei trupe, dar e hotărât să continue să scoată muzică nouă. Până la urmă, Matheos l-a chemat totuși să-și pună vocea pe piesele de pe Really Good Terrible Things (2024), un album exact așa cum sugerează și titlul: niște chestii foarte bune, dacă n-ar fi fost… cam nasoale. Dar până să se întâmple asta, Alder deja scosese două albume solo alături de Mike Abdow (încă chitarist la Fates Warning, pentru că trupa, oficial, nu e desființată) și lansase un proiect nou, A-Z, împreună cu fostul tobar Fates Warning, Mark Zonder. Și uite că săptămâna trecută a apărut și continuarea: A2Z².
A-Z vine de la Alder și Zonder – foști colegi în Fates Warning între 1988 și 2005, adică, practic, în perioada lor de glorie. De altfel, legătura dintre cei doi e subliniată chiar și vizual, dacă aruncăm o privire peste copertele albumelor concepute de Hugh Syme. Pe prima apărea o zebră – adică Zonder – cu un măr (apple) în gură, care făcea trimitere evidentă la Alder. Iar pe A2Z², simbolismul continuă în aceeași notă: un aligator – Alder – cu un fermoar (zipper), adică Zonder, în loc de gură.
Primul album a apărut în 2022 și a fost compus de cei doi împreună cu trei muzicieni mai puțin cunoscuți, dar nu mai puțin competenți: Philip Bynoe la bas (care în restul timpului cânta cu Steve Vai), Vivien Lalu la clape și Joop Wolters la chitară (care în restul timpului cântau mai ales în studio). Împreună au dat naștere unui prog rock/metal melodic, cu orchestrații elegante, uneori cu nuanțe jazzy și funky, totul susținut de o producție clară și echilibrată, semnată de Simone Mularoni (chitaristul trupei italiene DGM, dar și un producător extrem de priceput).
Pe A2Z², din echipa originală a rămas alături de Alder și Zonder doar basistul Bynoe. Vivien Lalu a fost înlocuit de Jimmy Waldo (cunoscut din Alcatrazz și Quiet Riot), iar în locul lui Wolters nu a venit un chitarist, ci doi, și nu oricare: Nick van Dyk, mare șef la studiourile Walt Disney și Activision Blizzard, dar și creierul trupei Redemption (unde Alder a fost vocalist între 2005 și 2016); și Simone Mularoni, care revine aici nu doar ca producător, ci și ca chitarist cu greutate. În treacăt fie spus, Mularoni mixase deja primul A-Z, precum și ultimul album solo al lui Lalu pe care apărea și prietenul Joop Wolters. Pentru că lumea e mică și prietenia – mare.
La prima ascultare, A2Z² m-a impresionat mai puțin decât discul din 2022. Ceea ce e, într-un fel, de înțeles: atunci nu știam la ce să mă aștept, acum știam. Dar nu e doar asta. Avem o altă echipă de compozitori, două chitare în loc de una și o direcție ușor diferită. A2Z² nu mai mizează atât de mult pe refrene catchy sau piese cu potențial de hit. În schimb, oferă aranjamente mai elaborate, un tempo mai ridicat și un plus de greutate – o consecință a fapului că acum avem două chitare, dar și a abordării vocale a lui Alder, care se simte vizibil mai liber să exploreze și latura mai abrazivă a registrului său. Părul i-a albit, dar vocea nu i-a slăbit, ci sună excelent în toate registrele pe care le accesează.
Tobele, cum era de așteptat, sunt extrem de prezente, cu pattern-uri complexe și fill-uri ingenioase, dar fără să domine mix-ul. Se împletesc bine cu un bas groovy, care rareori iese în prim-plan, și cu clape care în general acompaniază discret, fără să preia conducerea în construcția pieselor. Ce iese cu adevărat în evidență sunt solo-urile de chitară – compuse cu gust, echilibrate perfect între viteză și melodie.
Toate aceste elemente contribuie la farmecul lui A2Z²: nu e un album care să revoluționeze scena prog, dar e extrem de plăcut de ascultat. Și, poate la fel de important, sună impecabil – clar, cald, dinamic.
Nu seamănă prea mult nici cu Fates Warning, nici cu Redemption, dar umple spațiul sonic dintre cele două cu naturalețe. Încă un album reușit cu Ray Alder și colegii săi. Deocamdată, se pare că el este cel care duce mai departe moștenirea Fates Warning. Până când – sau dacă – Matheos va avea din nou chef.

Metal Blade Records
06/06/2025

Ray Alder – voce
Nick Van Dyk – chitară
Simone Mularoni – chitară
Jimmy Waldo – clape
Philip Bynoe – bas
Mark Zonder – tobe

Fire Away
Running in Place
Nothing Is Over
A Wordless Prison
Reaching Out
The Remedy
I Am Numb
This Chaotic Symphony
Learning to Fly
Now I Walk Away