Paul Tihan – Noduri

Acum vreo douăzeci și ceva de ani, pe când Paul Tihan făcea primii pași în viață, asistam în clubul Le Noir la primul concert în București al unei trupe ce avea să scrie un capitol important de istorie în rockul românesc. Eram vreo cinci spectatori, dintre care doi cred că erau veniți cu ei de acasă. A fost un eveniment intim, ca o repetiție cu câțiva prieteni. Numele trupei era Travka, iar vocea lui George Gâdei m-a fascinat prin puterea și sensibilitatea pe care le emana, așezându-l alături de Nick Făgădar de la începuturile Lună Amară într-un spațiu din mintea mea dedicat muzicienilor poeți, pentru care muzica e un vehicul de a transmite stări, idei, gânduri.
Pe ei mi i-a evocat acest EP al lui Paul Tihan, primul meu contact cu muzica lui, unde am descoperit un alt visător romantic aruncat în tumultul zgomotos al secolului XXI, în care prea puțini își mai găsesc răgaz să-și audă vocea bătăilor inimii. Am ascultat ulterior și albumul Din noile căderi am să adun tot zborul, lansat anul trecut. Ceea ce a început ca un proiect solo revărsat din preaplinul de emoții al unui suflet și câteva acorduri de chitară se transformase deja într-o trupă. Iar acelui indie pop inițial cu accente de rock progresiv i s-a alăturat acum în peisajul muzical și metalul, care poate nu va rămâne doar un vizitator ocazional. Asta sper eu, ca metal fan, dar depinde mult de gusturile personale ale artistului, nu are rost să visez la un Leprous autohton, deși parcă-parcă îl simt un pic pe-acolo dacă ciulesc urechea…
Este greu să scrii versuri cu încărcătură afectivă puternică, mai ales în limba română, fără a cădea în dulcegării facile, însă lui Paul Tihan îi iese. Și tocmai pentru că îi iese atât de bine se bazează mult pe versuri și linii de voce, lăsând un pic în umbră muzica, care ar avea nevoie de ceva mai multe pasaje memorabile. Sau poate că așa este conceptul, ca melodia să fie un accesoriu pentru transmiterea poeziei, nu-mi dau seama.
În orice caz, acest EP este indiscutabil un pas înainte față de album. Păstrează părțile bune (liniile vocale, versurile cu impact emoțional), suprapuse peste o orchestrație mai complexă, mai variată. Avem chiar și câteva riffuri energice (Linii subțiri), iar violoncelul construiește inteligent atmosfera  (Când taci), cele două piese ieșind în evidență din punctul meu de vedere, deși Am alunecat este probabil cea mai catchy și cu un touch de Leprous (am alunecat, am alunecat… never go alone, never go alone)
Paul Tihan scrie și cântă despre echilibrul fin al naturii umane, gata oricând să se rupă, despre căderi și ridicări, durere și vindecare. Nodurile sunt puncte de răscruce, obstacole, dar le putem vedea și ca pe ancore de la care ne construim următoarea traiectorie pe firul fragil și imprevizibil al vieții, în continua explorare a sinelui și a muzicii. Unde vor conduce?! Vom vedea probabil, în cazul său, pe viitorul album.

Autoprodus
07/03/2025

Paul Tihan – voce, chitară
Cătălin Ionescu – chitară
Daniel Leancă – violoncel
Codrin Pălimaru – bas
Călin Andrei – tobe

Am alunecat
Răsărit
Linii subțiri
Când taci

About Author /

Start typing and press Enter to search