Despre arta de a ucide timpul: interviu cu Bogdan Vișan (Cronos)

Interviurile Metalfan au în general drept protagoniști oameni ancorați în prezentul muzical, cu albume proaspăt apărute sau concerte recente. De data aceasta, vom face o excepție și vom încerca să răspundem la o întrebare care a stat pe buzele multora după apariția pe scenă din ianuarie,  din cadrul festivalului We Are The Underground, de la începutul anului: „Ce se întâmplă cu Cronos mai departe?” Vorbim despre o trupă care a marcat undergroundul anilor ‘90, care nu mai urcase pe scenă din 2006, când ultima sa prezență live s-a întâmplat la Top T, la Buzău. Așa că am vrut să știm mai multe despre destinul viitor al trupei de la Bogdan Vișan cel care, alături de Adrian Ungureanu (clape) îi punea bazele în 1993, ca într-o joacă de copii, la liceul Ion Neculce din București.

Salut, Bogdan! Când răscolim internetul în căutare de informații despre Cronos, găsim destul de puține. Este drept că vârful de activitate a avut loc în epoca pre-internet, dar hai să încercăm să recuperăm puțin din istoria trupei: cum a apărut și cum priveai când ai pornit la drum viitorul trupei – ca pe un angajament de durată, ca pe o distracție de moment… ce era în mintea puștiului Bogdan?
Începutul a fost funny… Eram în clasa a IX-a la liceul Ion Neculce, în 1990, și aveam deja o trupă. Eu eram la bas, Ciprian Păunică la tobe, Cristian Bodârlău la voce și Adrian Ungureanu la chitară și clape. Adi era singurul dintre noi care chiar știa să cânte la vreun instrument.😄
Clar, la început a fost o distracție de moment, nu un plan serios. Dar, cumva, s-a concretizat după doi-trei ani, prin 1993, când am început să lucrăm mai serios – doar eu și Adi, el la chitară și clape, eu la bas. A fost o inițiativă pornită tot de el, și în formula asta am înregistrat primele piese cu tobe electronice.
La momentul ăla voiam să fim cool – visam să cântăm pe o scenă, să avem fani și, dacă cumva prindeam și o difuzare la radio… that’s the American dream. 😄 Țin minte că piesa Liceu cimitir, pe versuri de Bacovia, devenise hit-ul liceului. 😄

Cele trei demo-uri, Demo, Apropierea sfârșitului și Coșmar, care pentru ascultătorii de azi ar putea părea albume în toată regula, dat fiind numărul de piese, au apărut într-un interval scurt de timp. Cum au fost compuse și înregistrate?
Primul Demo a fost inregistrat in ultimul an de liceu, in 1993, cu  Cristian ‘’Bart” Eftimie la voce. Era într-o zonă mai hard-heavy, avand si balade compuse pentru Balul Bobocilor. 😊

În 1994 aveam deja sala noastră de repetiții – la bunica mea, în Crângași. Era ceva super improvizat, cu cartoane de ouă lipite pe pereți pentru antifonare. Între timp, îl cooptasem și pe BB Hanneman, care avea celebra lui chitară BC Rich. Stilul devenise mai agresiv, deja ne duceam în zona doom-death. Așa ne-am apucat de piesele de pe Apropierea sfârșitului.
Eu am tras tobele pe acel material, pentru că nu reușeam să găsim un toboșar. Totul era DIY – dar aveam energie, idei și chef să facem muzică, chiar dacă ne lipseau mijloacele.

După care, proaspăt reîntors din armată, l-am cooptat pe celebrul Dan Petrescu „Rață” la tobe. Entuziaști fiind, ne-am petrecut și mai mult timp pe la sală. Îmi amintesc că, de foarte multe ori, dormeam acolo în saci de dormit…
Am debutat live în această formulă în aprilie ’94, într-un club de pe Mihai Bravu, după care ne-am apucat de noile piese de pe Coșmar pe care l-am înregistrat pana la sfârșitul anului.

Când a apărut …și voi ucide timpul, singurul album Cronos (cel puțin ca încadrare oficială, fiindcă Apropierea sfârșitului și Coșmar eu tot albume le-aș considera), plecaseși deja din trupă. Ai contribuit în vreun fel la compoziția lui?
Și voi ucide timpul a apărut în 1998, dar eu cu BB plecasem din trupă în 1996, imediat după ultimul concert Cronos de la festivalul din Piatra Neamț. Eu m-am alăturat atunci trupei Taine, iar BB a mers la Abigail. Deci nu am contribuit la înregistrarea acelui album.
Totuși, unele dintre piesele incluse acolo – Loc blestemat, Nimic sau Toamna – erau deja compuse din perioada noastră, așa-numita „formulă de aur”. Le cântasem deja live, inclusiv la Piatra Neamț și la festivalurile organizate de Gabi Gomboș cu Hard’n’Heavy, în București.

A existat vreun moment când ai simțit o presiune cauzată de faptul că Cronos ajunsese un reper pentru muzica doom-death a vremii? De ce te-ai retras din trupă?
Nu a existat vreo presiune anume. Pur și simplu am simțit că îmi doresc să merg într-o altă direcție – ceva mai tehnic, mai apropiat de death metalul pur. A contat și faptul că m-am împrietenit cu Andy de la Taine și am cântat cu ei două-trei concerte, într-o perioadă în care erau în căutare de basist. Așa că despărțirea de Cronos a venit cumva natural.

Albumul …și voi ucide timpul și cele două EP-uri care l-au precedat sunt foarte greu de găsit azi, dacă nu imposibil. Vă gândiți să le reeditati? Mai aveți înregistrările originale (master)?
Din păcate, nu mai avem materiale din acea perioadă. Adi a plecat în Canada în anii 2000 și, sincer, nu știu pe unde au ajuns înregistrările originale. Ideea de a reedi­ta nu este însă nouă — de fiecare dată când ne-am întâlnit cu prieteni sau fani vechi, am primit această sugestie.
Problema e că nu am găsit timpul și dispoziția necesare să ne implicăm într-un proiect atât de amplu. La Coșmar am fost efectiv trup și suflet în sala de repetiții, înregistrând inclusiv toate „efectele speciale”. Pentru o reeditare cred că ar trebui să abordăm lucrurile cu cel puțin același nivel de implicare.

O vreme, după ce ai petrecut 9 ani alături de Taine și ai cântat un pic și cu L.O.S.T., ai stat departe de scenă. Ai stat departe și de muzică? Sau ai fost implicat în alt fel de proiecte?
În 2005, după ce l-am pierdut pe tatăl meu, am ajuns într-un moment de răscruce și am decis să mă concentrez pe dezvoltarea profesională. Muzica era un hobby care a avut nevoie întotdeauna de o susținere materială, pe care atunci nu mai eram in măsură sa o ofer.
De atunci, am cântat doar ocazional, la evenimente de tip reunion, iar în rest am făcut diverse experimente acasă, cu instrumente din alte culturi, explorând sunete noi și alte modalități de exprimare muzicală.

Cum ți se pare că a evoluat scena metal din România în toți acești ani care au trecut de la începuturile trupei Cronos și până în 2025, la concertul de la We Are The Underground? Care sunt cele mai mari diferențe între cum era atunci și cum e acum? La nivel de trupe, locuri de cântat, public?
Cu siguranță, scena metal din România a evoluat imens. Dacă ne gândim că atunci eram practic la ground zero sau chiar la minus unu – totul era improvizat sau second-hand, dacă aveai noroc… Acum, trupele au acces la săli de repetiții care, pentru anii ’90, ar fi fost considerate studiouri profi de top – unele în care nici măcar trupe mari precum Iris sau Holograf poate nu aveau acces atunci.
În plus, înregistrările audio și video se fac la un nivel stelar, foarte departe de ce era posibil în anii ’90. La fel și locurile de cântat: instalațiile de sonorizare și lumini, afișele, dar și ușurința cu care poți face acum promovare sunt incomparabil mai bune.

Cum ai primit invitația lui Alin Petruț de a te alătura line-up-ului We Are The Underground?
Sincer, invitația lui Alin Petruț a venit într-un moment emoțional profund, chiar când eu și BB am împlinit 50 de ani. A fost o perioadă în care am derulat în minte filmul acestei aventuri care a început acum peste 30 de ani. E greu de explicat în cuvinte ce a însemnat pentru noi această propunere; a fost ceva foarte special și îmi doresc să repet experiența.

Cum au primit colegii propunerea de a urca din nou pe scenă?
Din păcate, pentru Ratză invitația nu a venit într-un moment oportun, având ceva probleme personale, iar Adi nu a putut veni din Canada. Totuși, am reușit să luăm legătura cu el, iar el a transmis un mesaj video, plin la fel de emoția acestui eveniment.

Cum a fost să fiți din nou pe scenă, după o perioadă atât de lungă de absență?
Pentru mine, nu a fost chiar o perioadă atât de lungă de absență, mulțumită lui Andy &Taine, care m-au invitat aproape în fiecare an la momente speciale de reunion. Dar, recunosc, schimbarea prefixului și bucuria de a împărți scena cu trupe din underground, cu care am crescut, au fost impresionante și emoționante.

Cum ai simțit tu, ca muzician, impactul părții tehnice, care a evoluat atât de mult în acest timp? De exemplu, Răzvan de la Grimegod povestea cum la soundcheck i s-a cerut să-și pună in-ear, iar el nu știa ce este și la ce folosește. Ai vreo poveste asemănătoare?
Cu siguranță există diferențe majore, atât în ceea ce privește sunetul/controlul de pe scenă. Totuși, noi am mers pe varianta old school, iar mulțumită lui Cristi Trifu, sunetul a fost extraordinar.

Iar publicul? Ce energie ți-a transmis? Ce îți amintești din timpul concertului?
Noi am avut un program foarte scurt, doar 20 de minute, care au trecut ca niște secunde. Deși mă repet, a fost o emoție deosebită. Cea mai tare fază a fost după concert, când discutam cu un fan care îmi povestea detalii și zvonuri din perioada de început a trupei Cronos — el fiind născut cu câțiva ani după. Fa-bu-los!!!

Ce reacții ai primit în urma concertului? Te motivează într-o anumită direcție?
Reacțiile au fost clar pozitive, cu fani care își doresc continuarea poveștii Cronos… dar,…dar…..it’s complicated😊))

De ce? La concert, publicul fredona versurile voastre – ajută și faptul că sunt în limba română – alături de voi, nu le-am uitat după atâția ani!
Greu de spus, pentru că muzica Cronos a însemnat și Adi Ungureanu, cu atmosfera clapelor și versurile fantastice… greu de spus, sincer. Nu știu dacă se poate înlocui, acesta fiind și motivul acelor multe „dar, dar” 🙂
Versurile in limba română reprezintă o provocare …Adi lipsește ..deci….:)

Aveți totuși în plan noutăți? Tricouri? Înregistrări?
Acum, merch-ul, videoclipul sau înregistrarea efectivă audio nu mai reprezintă o provocare, ci mai degrabă recrearea acelui „band of brothers” de la începutul poveștii. Aceasta este adevărata provocare, pentru că au trecut ani peste noi și între noi… vedem ce va fi. Și timpul-l voi ucide acum.

Ca să încheiem într-o notă pozitivă, fără regretul a ce a fost și incertitudinea a ce ar putea sau nu să fie, să revenim în prezent: ai o prezență activă în social media, unde publici frecvent clipuri scurte în care interpretezi piese nu doar la chitară, ci și la instrumente mai puțin așteptate. Stilurile abordate variază de la rock și metal la genuri care pot părea surprinzătoare pentru cei care te cunosc dintr-un anumit context muzical. Cum a început această activitate și ce te inspiră să o continui?
Totul a pornit de la o altă pasiune, călătoriile. Am devenit un mic maniac să cumpăr diverse instrumente din locurile în care merg. Astfel, mă țin conectat la locul respectiv și mă ajută să învăț mai mult din vastul teritoriu muzical pe care îl explorez. Și da, uneori îmi place să aud cum sună niște piese rock cântate la instrumente neobișnuite, cum ar fi handpan sau oud.

Crezi că această deschidere către genuri și instrumente diferite își va pune amprenta asupra modului în care vei compune în viitor?
Cu siguranță! Am în plan să înregistrez o piesă rock fusion care să includă distors, dar și diverse percuții sau instrumente de suflat.

Îți mulțumim mult, Bogdan, pentru răspunsurile sincere și pentru timpul acordat! Pentru final, te rugăm să ne alcătuiești un playlist cu 10 piese pe care nu te-ai sătura să le asculți dacă ai fi singur în celulă / așteptând să vină / cei ce te-au închis / ca pe un proscris!
Vă mulțumesc pentru tot suportul!!! Rockarolla!!!

---