Laibach – Alamut

Laibach este unul dintre cele mai importante grupuri, nu doar ale Estului, ci ale lumii, indiferent de epocă. Nu mai e o surpriză că a influențat artiști precum Trent Reznor (Nine Inch Nails) și Rammstein, pentru a menționa doar doi. Cu o activitate de 45 de ani în care a ironizat și împins la extrem orice ideologie – fie de dreapta, fie de stânga – Laibach continuă să ofere nu doar muzică relevantă, ci și teme de reflecție și dezbatere.
Alamut, cel de-al 16-lea album de studio, păstrează aceeași doză de ironie și seriozitate în abordarea unor teme ca autocrația, teocrația, controlul, dominarea și absurdul. Muzical, este grandios și provocator. Pe alocuri, trimite cu gândul la Iancu Dumitrescu, Igor Stravinski sau la Aura (1989) de Miles Davis și Palle Mikkelborg.
Inspirația pentru albumul Alamut a venit de la romanul cu același nume al scriitorului sloven Vladimir Bartol (1938) – o alegorie filosofică și politică plasată în Persia secolului XI, dedicată cu sarcasm lui Benito Mussolini.
Deschiderea albumului, Overture, este interpretată alături de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Slovenia sub bagheta dirijorului iranian Navid Gohari. Piesa are o forță ritualică, impunând un cadru psihologic și emoțional intens.
Urmează Secret Gardens, unde se adaugă ansamblurile vocale Human Voice și Gallina, care dau piesei o aură solemnă, aproape sacră.
Fedayeen contrastează prin sonorități martial-industrial, evocând o atmosferă apăsătoare de supunere.
Transition, cea mai scurtă piesă, funcționează ca un interludiu exact așa cum îi spune și titlul.
Pe Meditation I își face apariția Milan Fras, cu o voce de judecător ce pare să rostească o sentință. Compoziția se construiește lent, tensionat, cu accent pe atmosferă.
War aduce în scenă și Orchestra de acordeoane AccordiOna, contribuind la o ambianță burlescă, profund est-europeană.
The Doors of Perception, hipnotică și visătoare, poartă titlul inspirat din cartea lui Aldous Huxley, cea care l-a influențat și pe Jim Morrison.
The Metaverse este cinematografică, meditativă, o scufundare în digital unde granițele dintre real și ireal se estompează – o alienare totală.
Albumul se încheie cu Meditation II & Epilogue, cea mai lungă piesă, de aproape 19 minute și jumătate – o continuare întunecată a părții întâi, care reia teme din deschidere, subliniind ideea că totul este și nou, și vechi, în același timp.
Închei prin a spune că Laibach rămâne una dintre cele mai relevante forme de artă contemporană – un exercițiu de gândire critică, iar Alamut nu face excepție. Este un material ce cere ascultare activă și implicare emoțională, dar care oferă multe în schimb. Într-o lume tot mai tributară extremelor – fie religioase, fie anti-religioase, fie de dreapta sau de stânga – Laibach arată că aceste opoziții sunt, în fond, fețele aceleiași monede. Temele abordate, deși par actuale, își trag rădăcinile din trecut, schimbând doar forma, nu și esența.
Laibach este o instituție.

Mute
09/05/2025

Milan Fras – voce
Vitja Balžalorsky – chitară
Luka Jamnik – sintetitzator
Bojan Krhlanko – tobe
Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Slovenia, dirijor Navid Gohari
Ansamblul vocal Human Voice
Ansamblul vocal Gallina
Orchestra de acordeoane AccordiOna

Overture (Doing the Great Human Experiment)
Secret Gardens (It’s Love That Weakens the Mighty Lion)
Fedayeen (The Axe Is Sharpened)
Transition (The Stars Above Us Are Silent)
Meditation I (All That Exists Does Not Exist, and All That Does Not Exist, Exists)
War (Every Death Brings a New Victory)
The Doors of Perception (Dreams Are Beautiful and Unusually Vivid)
The Metaverse (Testing Human Blindness to Its Limit)
Meditation II & Epilogue (I Know Neither Cruelty nor Mercy. I Only Implement My Plan)