Margarita Witch Cult – Strung out in Hell
Se zice că așchia nu sare departe de trunchi. În cazul de față, trunchiul este Black Sabbath, iar așchia sunt tinerii lor concitadini de la Margarita Witch Cult. De altfel, aceștia au și apărut în clipurile despre Birmingham, difuzate în pauzele livestream-ului concertului de adio al lui Ozzy – Back to the Beginning – din 5 iulie. Expunerea în fața unei audiențe de peste 5 milioane de spectatori online a venit la momentul potrivit, în contextul în care, pe 18 iulie, Margarita Witch Cult au lansat cel de-al doilea album.
Strung Out In Hell continuă pe aceeași linie cu albumul omonim din 2023: stoner doom pigmentat cu NWOBHM, ca un fel de Uncle Acid mai metalic, cu o doză de nihilism gen Satan’s Satyrs. La aceasta se adaugă mult umor britanic; de exemplu, numele trupei vine din perioada pandemiei, când Jim Thing, George Casual și Screamin’ Scott Vincent, pasionați de teme oculte, se plictiseau în izolare și exersau rețeta perfectă de margarita.
În tiparul destul de rigid al genului ales, Margarita Witch Cult nu reinventează roata, dar reușesc să vină cu piese extrem de captivante, precum Scream Bloody Murder, Conqueror Worm și Witches Candle. Preluarea după White Wedding (Billy Idol), deși nu e rea, putea fi lăsată la urmă, ca să nu întrerupă curgerea albumului către fața B, unde se remarcă Mars Rover și The Fool. Dacă la acestea mai adăugăm, de pe primul album, Diabolical Influence, The Witchfinder Comes sau Be My Witch, avem în față un setlist puternic.
Când scriam rândurile acestea, am aflat că Ozzy a murit. Black Sabbath nu mai cântă, dar linia de sânge care se trage de la ei a continuat, prin ani, cu Witchfinder General, Cathedral, Electric Wizard, Orange Goblin, Uncle Acid and the Deadbeats, și merge astăzi mai departe cu trupe ca Margarita Witch Cult.

Heavy Psych Sounds Records
18/06/2025
Jim Thing – bas, voce
George Casual – baterie, voce
Screamin’ Scott Vincent – chitara, voce
Crawl Home to Your Coffin
Scream Bloody Murder
Conqueror Worm
Witches Candle
White Wedding
Mars Rover
Dig Your Way Out
The Fool
Who Put Bella in the Wych Elm



