Glam-ul nu se pierde, se reinventează: Interviu Lovebite

Au câștigat locul I la Odyssea Band Clash, deși au doar două piese lansate. Se declară fani ai anilor ’80, dar nu vor doar să-i copieze. Vin din Târgoviște, unde nu se cântă glam metal chiar prin toate barurile, chiar dacă, din același oraș au pornit și Trooper. Lovebite ies din tipare nu doar prin stilul muzical, ci și prin componența lor mixtă — trei fete și doi băieți — și prin modul asumat în care aleg să nu se alinieze niciunei scene sau val. Membrii Lovebite nu pozează în nostalgici, ci în reinventatori: își propun să aducă hair metal-ul înapoi cu atitudine și sinceritate, dar și cu un simț al realității care le depășește vârsta. Nu le-a fost ușor până acum, dar nu par genul care se lasă. Mai jos, un interviu cu trupa care își asumă sclipiciul și paietele, riff-urile și refrenele catchy, fără să uite că sunt, înainte de toate, o gașcă de prieteni care au ceva de spus.

Lovebite e o trupă de glam metal/hard rock, un stil destul de rar azi în România. Credeți că există o scenă locală în jurul acestui gen? Simțiți că faceți parte dintr-un val, sau mergeți pe drumul vostru?
Renata: Simt că genul nostru muzical nu face parte dintr-un val. Noi mereu am cântat cum am simțit. Ce a rezonat cel mai mult cu noi, am cântat. Așa vom face mereu!

De ce ați ales numele Lovebite? Ce semnificație are pentru voi?
Lu: Eu am venit cu numele. La un moment dat, apăruse un zvon amuzant cum că trupa ar fi fost numită după o fată cu un hickey pe care am văzut-o, dar “Lovebite” se bazează, de fapt, pe ideea de contrast, care reprezintă muzica noastră: iubire și agresivitate. Și da, îmi plac toate piesele alea mari cu “Love Bites” în nume, haha. Însă nu de acolo m-a lovit inspirația.

Pe pagina voastră de Facebook apare data de 18 iunie 2021 ca moment oficial al formării trupei. Multe formații nu știu exact când „s-au născut”. Ce s-a întâmplat în ziua aia? De ce o considerați începutul? Povestiți-ne, pe scurt, istoria trupei de atunci și până azi.
Lu: În acea zi a avut loc prima repetiție dintre mine, Kamikaze și fosta noastră toboșară. Ne-am întâlnit cu instrumentele în sala de percuție a liceului nostru, am cântat două piese și după am zis: “gata, de mâine trecem la treabă“. Din vorbă în vorbă, am cunoscut-o pe Renata. Kami a fost nevoit să cânte la bass câteva luni până când Ștef a intrat în grup, ea începând să învețe instrumentul de la zero. Era o perioadă în care abia găseai pe cineva care cânta la un instrument în orașul nostru, deci nu existau trupe locale în Târgoviște… mai era și pandemia. Din fericire, am avut concerte, scena a înflorit, iar din 2023, când ni s-a alăturat Nana, Lovebite este în formula pe care o știți acum.

Care sunt trupele care v-au influențat cel mai mult, atât muzical, cât și ca atitudine și prezență scenică?
Ștef: Sunt o grămadă de formații, fie vechi sau noi. Ca să nu mă lungesc, cred că cele mai importante pentru trupă sunt Guns N’ Roses, Mötley Crüe, W.A.S.P, Skid Row, Beast in Black…
Lu: Cred că atitudinea era deja în noi. În trupele de mai sus am găsit încredere să o și exprimăm.

Aveți studii muzicale sau sunteți autodidacți? Și Renata – cum ți-a folosit participarea la Vocea României în parcursul artistic de până acum?
Renata: Cu toții avem studii muzicale. Eu am făcut 8 ani de canto, dar ce înseamna rock, am aflat singură.
Participarea la Vocea României Junior m-a ajutat să învăț multe. De exemplu, acolo am auzit pentru prima oară Bohemian Rhapsody și pot spune că atunci mi-am dat seama ce îmi doream să cânt cu adevărat.

Fiind trei fete și doi băieți în trupă, simțiți că relațiile dintre voi sunt diferite față de cele dintr-o formulă exclusiv masculină? Credeți că formula mixtă aduce o chimie specială? Sau vin și provocări legate de viziune sau comunicare?
Renata: Nu cred că există o formulă “ideală” pentru câte fete sau băieți să fie într-o formație. Noi așa ne-am nimerit. Nu considerăm că ce ai între picioare te definește. Cât despre provocările legate de viziune sau comunicare, ele există întotdeauna, in orice grup, indiferent de sex. Prietenia dintre noi ne ajută să trecem peste aceste provocări.

Genul pe care îl cântați vine cu o estetică clară: machiaj, ținute, atitudine scenică. Pentru voi, imaginea e o extensie a muzicii sau un statement de sine stătător?
Nana: Nu susținem că trebuie să arăți cumva ca să asculți sau să cânți un anumit gen, dar la noi se adaugă și bucata de show. Ne place să avem o anumită imagine când urcăm pe scenă și să oferim publicului nostru un show complet, tot pachetul de glam! De asemenea, pentru noi, imaginea de scenă sau stilul nostru vestimentar se strecoară și în viața de zi cu zi uneori, până la urmă suntem rock n’ roll și în timpul liber.

Cum reacționează publicul la imaginea voastră? Ați simțit vreodată prejudecăți din partea publicului – sau, dimpotrivă, mai multă curiozitate?
Lu: Niciunul dintre noi nu a simțit prejudecățile, însă știm că ele sunt acolo. Nu ne interesează ce crede x sau y și nici ce hate aruncă pe net. Pentru noi, oamenii cei mai importanți sunt cei din fața scenei. Ei au cuvântul final. Le simțim curiozitatea, care eventual mai duce la formarea unor prietenii noi. Despre asta e vorba.

Glam-ul și hair metal-ul au fost adesea criticate pentru felul în care au portretizat femeile în versuri. Voi, ca trupă cu o componență majoritar feminină, cum vă raportați la partea asta a moștenirii genului? O ironizați, o reinventați sau pur și simplu nu vă bateți capul cu ea?
Renata: Deși sonoritatea genului pe care îl cântăm noi este glam-ish, versurile nu se aseamănă. Din punct de vedere liric, nu suntem pe aceeași pagină.
Lu: Și nu putem generaliza în felul ăsta glam-ul. Mai sunt și piese sensibile, profunde. Dar îmi place cuvântul “reinventat“. Am voie să zic că reinventăm?

Cum funcționează procesul creativ în trupă? Aveți fiecare un rol bine definit sau discutați totul împreună, democratic?
Lu: Nu avem o regulă după care compunem. Unele piese sunt gata în două ore și altele în două luni. De obicei, cineva vine cu un riff sau un refren și de acolo pornește totul. Au fost și cazuri în care am început cu versurile, dar rare. Era o vreme în care compuneam în sala noastră de repetiții, dar, în perioada asta, ce ne ajută cel mai mult sunt demo-urile: eu compun și înregistrez sau programez la mine acasă cât mai multe părți dintr-o piesă (chitară, bass, tobe) și le trimit colegilor. Fiecare le învață sau vine cu părțile lui și apoi le legăm la repetiție. La momentul de față e cea mai eficientă variantă, însă are dezavantajele ei – magia care apare când compunem împreună nu poate fi replicată.
Cât despre roluri, nu prea avem. Majoritatea versurilor și liniilor de voce îi aparțin Renatei. Eu și Kami mai împărțim solo-urile. Normal, fiecare se exprimă cel mai bine pe instrumentul lui, dar câteodată ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala și eu mai scriu linii de voce sau Kami părți de tobe și așa mai departe. După ce piesele sunt gata, testul suprem este dacă lovesc bine în concert. Punem în balanță feedback-ul publicului și părerile noastre, apoi ne dăm seama dacă au nevoie de schimbări. La finalul zilei, deciziile se iau întotdeauna democratic și trebuie să fim toți mulțumiți de ceea ce creăm.

Ați lansat până acum două piese – Pistol, în 2024 și Joc murdar, în 2025. Mai urmează și altele în curând? Plănuiți un EP sau un album?
Kamikaze: Urmează să scoatem al treilea single, mai curănd decât ați crede. Suntem în perioada înregistrării primului nostru album, care le va include pe cele lansate până acum. Muncim din greu la acest lucru, dar promitem că merită așteptarea! Vom anunța ce și cum la momentul potrivit.
Lu: Acest al treilea single este o piesă pe care fanii noștri așteaptă să o asculte și acasă de muuult timp.

Vor merge noile piese în aceeași direcție cu cele lansate deja? Sau simțiți nevoia să experimentați și altceva?
Lu: Piesele pe care le-am scris până acum sunt ca niște oglinzi care ne incapsulează trăirile, emoțiile și ideile din perioada asta. Eu zic că toate urmează o anumită direcție în care noi ne regăsim acum. Firește, dacă vom rezona cu alte lucruri în viitor, muzica o să se schimbe și ea. Treaba e că mereu am fost deschiși să experimentăm și pot să spun sigur că nu ne place să repetăm. Dacă am suna la fel pentru tot restul vieții, cred că am înnebuni. Noi ascultăm o multitudine de genuri muzicale. Câteodată ne întrebăm cum ar suna Pistol în stil bossa nova sau reggae și ne amuzăm la repetiții pe seama asta. Deci deocamdată ne lăsăm purtați de ideile noastre și nu forțăm nimic.

Ați ales să mixați și masterizați în regie proprie piesa Joc murdar. Ce v-a motivat? A fost o alegere artistică, practică – sau ambele? Intenționați să continuați așa și pe viitor?
Kamikaze: A fost o alegere motivată din ambele cauze. Pe de o parte, am vrut control asupra sunetului nostru, ținând la ideile proprii de cum am vrea să sune și ce atmosfera ne dorim să inspire piesele. Pe de altă parte, a fost în egală măsură o alegere practică. Era cazul să vedem ce produs am putea scoate de unii singuri, folosindu-ne de abilitățile tehnice dobândite de-a lungul timpului. Credem că a fost alegerea corectă, deoarece am dobândit mai multă experiență pe partea cealaltă a muzicii, adică de la butoane. Plănuim să continuăm fix așa.

Care e, mai exact, legătura voastră cu Trooper, în afară de faptul că sunteți din același oraș? Unii spun că această legătură v-a ajutat să vă faceți cunoscuți mai repede. Cum vedeți voi lucrul ăsta?
Ștef: Noi pe Trooper îi admirăm de mult timp, chiar de dinainte de a începe trupa. Suntem foarte recunoscători că i-am cunoscut și că am avut șansa să învățăm de la ei multe lucuri. Faptul că am deschis mai multe concerte de ale lor ne-a oferit, într-adevăr, vizibilitate în comunitatea lor de fani.

Ați câștigat locul I la Odyssea Band Clash. Cum a fost experiența? Cum vi s-a părut organizarea, publicul?
Nana: Experiența a fost de neuitat. Pe lângă faptul că am cântat în cadrul aceluiași festival cu trupe mari precum Stratovarius sau Hammerfall, a fost și o ocazie să împărtășim muzica noastră cu un alt public, ceea ce nu poate decât să ne bucure. La capitolul organizare, problemele au fost minime spre zero și am rămas plăcut surprinși de profesionalismul staff-ului. Cei din public nu ne-au dezamăgit nici de data aceasta, au suportat căldura împreună cu noi în prima zi și au strigat cât i-au dus plămânii în ultima seară. Chiar am resimțit energia lor și am fost foarte încântați de cât de receptivi au fost. Felicităm și salutăm toate trupele tinere câștigătoare și participante, au meritat din plin să fie acolo.

Urmează să cântați pe scena mare a festivalului Odyssea Rock Fusion, în 2026. Ce așteptări aveți de la momentul ăsta?
Stef: Suntem foarte bucuroși că avem ocazia de a cânta pe o scenă atât de mare. Ținând cont că va fi primul concert pe aceeași scenă cu trupe consacrate internațional, ne așteptăm să facem un show mai bun decât cel de anul ăsta, pentru cât mai mulți oameni!
(PS: și să avem bere in backstage !!!)

Ați avut deja concerte în mai multe orașe. Cum vi se pare circuitul de cluburi din România? E ușor pentru o trupă tânără să își găsească locul?
Lu: Este foarte greu, din toate punctele de vedere. Să cânți rock sau metal în 2025 este un gest curajos, mai ales într-o țară care este complet împotriva artiștilor. Le amintesc cititorilor că TVA-ul pentru bilete crește la 21%… și fac ei restul calculelor. Cum ar veni, intrăm în hardcore survival mode. O să devină și mai greu să faci lumea să vină la concertul tău când ai prețuri ridicol de mari. Pe lângă asta, mai pui lipsa de cultură, speranțele false generației noastre, iluzia trupelor “de Tiktok”, realitatea greu de acceptat că dacă ai vizualizări multe NU înseamnă că ai public numeros la concerte și, voilà! Ai un context cu 99% șanse ca eventual să eșuezi. Cred că este foarte important ca trupele tinere să-și lase orgoliile acasă și să dea concerte împreună cu alte formații, fie mai mici sau mai mari, ca scena să crească într-un mod organic, unită, nu divizată. Chiar și cu toate astea, noi iubim să călătorim împreună și ne-a făcut plăcere să lucrăm cu personalul cluburilor în care am cântat până acum. Sunt niște oameni prietenoși care stau în spatele concertelor din cluburi precum Fiord, Rockstadt, Quantic etc.

Care a fost cel mai mare obstacol cu care v-ați confruntat până acum? Și cum l-ați depășit?
Lu: Cred că cel mai mare obstacol a fost provocarea de a “evada” din Târgoviște. Ținem minte frigul pe care trebuia să îl suportăm din subsolul în care cântam (căci nu erau săli de repetiții prin preajmă), când nu aveam sculele necesare așa că Renata cânta cu microfonul conectat la un amplificator de chitară și multe altele. Dădeam concerte în amfiteatrul școlii, în săli de cinema… Nu aveam nicio idee despre cum funcționează o formație, dar eram hotărâți că ăsta era drumul nostru, așa că repetam în fiecare zi după ce ieșeam de la liceu. Am format o comunitate genială de fani și prieteni care joacă un rol important în supraviețuirea noastră din afara orașului. Pe lângă toate astea, suntem norocoși că avem părinți care ne susțin. Însă nu a fost deloc ușor, nici pentru noi, nici pentru ei. Un concert în afara Târgoviștei se simțea ca un turneu întreg. Atunci ne-am dat seama că trebuie să tragem și mai tare.

Cum reușiți să vă împărțiți între repetiții, concerte și viața de zi cu zi, având în vedere că unii dintre voi încă sunt în liceu, iar alții abia au început facultatea?
Nana: Din punctul de vedere al cuiva care e la facultate, este și în trupă și are pe lângă hobby-uri sau job-uri, aș putea spune că facem eforturi destul de mari ca să menținem lucrurile în ordine. Multe ședințe de trupă se poartă și pe apel, ba cu cineva în alt oraș, ba cu cineva în microbuz, cineva acasă, cineva la meditații… dar suntem toți de acord că fără unele sacrificii nu am putea funcționa. Ținând unii la altii, întotdeauna comunicăm și ne programăm repetițiile astfel încât nimeni să nu fie în dezavantaj. Un lucru foarte util pentru noi este utilizarea unui calendar la comun, unde fiecare poate să-și adauge programul personal și unde trecem toate evenimentele legate de trupă, astfel că toți suntem mereu la curent cu programul grupului și reușim să ne organizăm chiar și când nu ne vedem.

Unde vă vedeți peste cinci ani, ca trupă și individual?
Renata: În cinci ani mă văd tot cântând, din păcate pentru unii, haha! Sper ca noi să ajungem să cucerim inimile oamenilor de pretutindeni cu muzica noastră!
Kamikaze: În cinci ani mă văd la mine în studio, colaborând cu numeroși artiști ca producător, dar și pe scenele mari ale țării.
Lu: În cinci ani mă văd ziua la facultate și noaptea la concerte. Mai multe, mai mari. Cu părul mai lung. Și cu un tatuaj pe care nu știu încă dacă îl vreau sau nu, dar probabil că o să am un tatuaj.
Ștef: Mă văd tot pe scenă alături de prietenii mei și cred că o să avem cel puțin încă 2 albume scoase și mult mai multe concerte!
Nana: Cum mă văd eu peste cinci ani… cu mai multe cinele, sper! Și de ce nu, poate și cu facultatea și masterul terminate, lucrând în Game Design.

Ce sfaturi ați da altor tineri care vor să pornească pe drumul muzicii, mai ales într-un stil ca al vostru?
Ștef: Știm că la început e greu, dar repetați cat mai mult și nu vă lăsați descurajați de nimeni. Cântați ce vă place, cum vă place și, cel mai important, puneți prietenia mai presus de orice!

Unde vă putem vedea live în perioada următoare? Aveți deja câteva concerte planificate?
Lu: Între 8 și 10 august ne vedem pentru prima oară în Vâlcea la festivalul-concurs Constelații Rock, pe Arenele Traian. Vom cânta cu o grămadă de alte trupe tinere mișto așa că vă așteptăm pe toți la show!
Și, să vă dau un hint, pot zice că revenim în București în septembrie. Ca să aflați, o să trebuiască să stați cu ochii pe paginile noastre, anunțăm mai multe curând!

Vă mulțumim pentru răspunsuri și, ca încheiere, vă invităm să faceți un playlist cu 10 dintre cele mai „jucăușe” și „murdare” piese din arsenalul vostru muzical, cu sau fără pistolul la tâmplă. Dați-i și un titlu!
Toți: Ca să păstrăm elementul misterului, o să scriem mai jos 5 piese. 🙂
Playlist-ul se numește Gloanțe de Iubire. Cine prinde referința primește puncte bonus.
Avem așa:
Iluzia ta (the new one)
Oricum e bine (the old one)
Ești o minciună (the emo one)
Pistol (the cowboy song)
Și, bineînțeles, nu se putea fără
Joc murdar

Vă mulțumim pentru interviu! Mulțumim cititorilor că au avut răbdare să citească! Ne vedem la concerte. Metalfan fucking rocks!