Alestorm – The Thunderfist Chronicles

Despre Alestorm ar fi multe de spus – dacă, inițial, lumea a crezut că ar fi încercat să imite (poate, chiar să parodieze) Running Wild, la ceva timp după aceea, membrii trupei au declarat în numeroase interviuri că nici măcar nu auziseră prea multe despre formația care a lansat moda Under Jolly Roger. Și astfel a început să câștige Alestorm notorietate, prin piese care captivează, versuri ironice și o atitudine pe care, în metal, o veți găsi probabil doar la NanowaR of Steel. Cam orice persoană care a mai auzit de Alestorm până acum știe că trupa a trecut de la un heavy/power metal care amintește de Turisas, Gloryhammer, chiar și de Running Wild (indiferent de ce declarații oficiale a făcut trupa în trecut), la un power metal cu influențe folk, acum mergând mai degrabă spre o abordare similară cu cea a Korpiklaani. Temele melodiilor, însă, nu s-au schimbat prea mult, din acest motiv veți descoperi că, inclusiv în 2025, Alestorm cântă despre alcool, pirați și bătălii epice.
Acum, că am clarificat felul în care abordează trupa stilul power metal, este mai simplu să ne îndreptăm atenția strict spre The Thunderfist Chronicles. Nu vă îngrijorați, Alestorm nu a devenit o trupă serioasă. Ca exemplu în acest sens avem versurile piesei Killed to Death by Piracy: Some men are killed by robots / Some men are killed by cars / Some men will die asleep in bed / (But that’s not very yarr)”.
La prima audiție, realizați cu greu când ați trecut la altă piesă – ordinea lor a fost concepută astfel încât să existe o tranziție lină între melodii. Mult mai lină decât la albumele vechi ale trupei. În timp ce aceste Cronici sunt, fără îndoială, o continuare logică a LP-ului precedent Alestorm, The Curse of the Crystal Coconut, există unele diferențe între cele două: materialul nou este mai explicit, mai catchy (da, există așa ceva), mai bine structurat și închegat decât cel din 2021. La fel de important este faptul că nu găsim piese sub două minute în Cronici. Epilogul, Mega Supreme Treasure of the Eternal Thunderfist, are chiar 17 minute și a fost produs în colaborare cu Sir Russell Allen (solistul Symphony X, Allen/Olzon, fost membru Allen/Lande ș.a.), respectiv Patty Gurdy (la voce și hurdy gurdy). Simultan, Elliot Vernon experimentează cu mai multe stiluri de growl, de la cel obișnuit, specific unui death metal, până la scream-uri de metalcore etc. Îl auzim și ca vocal clean pe refrenul piesei Banana (încă nu este prea târziu să ascultăm Banana vara aceasta și să o transformăm într-o piesă specifică anotimpului cald 🙂).  
Conceptul de „Thunderfist” apare abia în a patra piesă, Frozen Piss 2, unde regăsim versul I’m the Mighty Thunderfist. Melodia a fost realizată alături de Sasaki Shiori, solista formației Japanese Folk Metal.
Însumând aproximativ 45 de minute, The Thunderfist Chronicles pare că este un soi de tribut adus carierei Alestorm până în prezent, întrucât conține câte ceva din toate LP-urile lansate în trecut de trupă. Cronicile de față conțin și o preluare, așa cum deja ne-au obișnuit Christopher Bowes și pirații lui. De această dată, melodia aleasă a fost Goblins Ahoy! a trupei americane de melodic death/folk metal Nekrogoblikon. Ca o paranteză, dacă nu ați auzit de Nekrogoblikon până acum, sigur ați mai ascultat Infant Annihilator proiectul principal al solistului Richard „Dickie” Allen.
În încheierea cronicii despre Cronicile (da, așa am vrut să scriu) Alestorm, albumul este o oază de power metal pirateresc bun. Merită, cu siguranță, ascultat, mai ales în lunile călduroase – după cum spuneam și puțin mai sus, unele piese regăsite aici au potențialul de a deveni „hituri ale verii”. Ahoy, mates!

Napalm Records
20/06/2025

Christopher Bowes – voce, clape
Máté Bodor – chitară
Elliot Vernon – clape, voce
Gareth Murdock – bas
Peter Alcorn – tobe
Invitați:
Helge Tischler – trombon
Ally Storch – vioară
Tobias Hain – trompetă, trombon
Kane Neal, Jamie Burton și Jakub Maggi Malášek – voci adiționale
Lasse Lammert – vibraslap
Sasaki Shiori – voce
Patty Gurdy – voce, hurdy gurdy
Sir Russell Allen – voce

Hyperion Omniriff
Killed to Death by Piracy
Banana
Frozen Piss 2
The Storm
Mountains of the Deep
Goblins Ahoy! (Nekrogoblikon cover)
Mega-Supreme Treasure of the Eternal Thunderfist

About Author /

Vicky este poetă (cu opt volume de autor tipărite) și jurnalistă cu o vastă experiență în domeniul metal (cu numeroase articole publicate pe diverse site-uri).

Start typing and press Enter to search