Symphonic Metal Echoes – un festival al renașterii metalului melodic în România (I)

Între 22 și 24 august 2025, Spațiile Ryma din cadrul Cetății Alba Carolina, municipiul Alba Iulia, au găzduit cea de-a doua ediție a festivalului Symphonic Metal Echoes. La eveniment au participat douăsprezece trupe aparținând, într-o oarecare măsură, scenei locale și internaționale. Ca ascultătoare a stilului symphonic metal (să spun „fană de pe la începutul vieții”? Voi decideți ce vreți să citiți 🙂), pur și simplu nu puteam să ratez ocazia de a vedea în concert unele dintre formațiile mele preferate: Clouds, Orkrist, Zgripsorum, Medusian, precum și altele la fel de bune.
Evenimentul a fost organizat de ASMM și Peace of Art – music school și prezentat de către Laurențiu „Lenți” Chiriac (redactor muzical la București FM).

Prima zi, 22 august

A doua ediție Symphonic Metal Echoes a fost deschisă de Symphress. Membrii Medusian (care, după cum poate că știți deja, îmi sunt și prieteni apropiați) abia așteptau să vadă Symphress live. Eu, însă, cunoșteam trupa de câțiva ani, o ascultasem și înainte să aflu că va veni la Symphonic Metal Echoes, așa că știam, în principiu, la ce să mă aștept: un setlist care încerca să le prezinte tuturor celor prezenți faptul că, indiferent de soarta formației Dark Moor, avem și noi, în România, un grup similar. 
Acum țin să adaug și niște impresii de la festival: experiența Symphress live este cu totul diferită de cea din studio. În concert, duetul dintre soliștii Andrada Hofmeister și Sergiu Botezatu mi-a amintit de Clémentine Delauney și Michele Guaitoli (Visions of Atlantis) sau chiar de Tarja și Marco Hietala (în perioada Nightwish, nu acum 🙂). 
De fapt, puteți observa maturizarea sound-ului Symphress și în noile single-uri, Iconoclastul, Strigăt (interpretat alături de Roxana Amarandi, solista E-an-na), presupun că și în Dansul salcâmilor – notă: la data scrierii textului, Dansul salcâmilor încă nu a fost lansat. 

A urmat, apoi, DinUmbră, prima trupă de gothic doom/death metal a serii. Formația nu a venit în formulă completă, tobarul nu a putut face deplasarea, asa ca tobele s-au auzit de pe bandă.
DinUmbră a interpretat aproape tot albumul Finality (inclusiv preferata mea, Dying World), plus câteva piese de pe Soul of a Galaxy. Trebuie menționat și faptul că solistul, Radu Alexandru, s-a descurcat foarte bine, chiar dacă nu era membru DinUmbră când trupa a lansat cele trei albume de studio. 
După cum era de așteptat din partea mea, nu am putut rezista tentației de a vorbi cu doi membri ai trupei – Radu și Sebastian – și de a le cere autografe, respectiv un setlist (așa am putut să vă spun exact ce piese ale formației au răsunat în Cetatea Alba Carolina). Personal, aștept cu nerăbdare noi materiale DinUmbră.

După o excursie (binemeritată, aș spune) la standurile cu merch, a urmat Mist of Misery. Trupa a venit din Suedia cu un sound symphonic/melodic black metal și versuri care par uneori să aparțină mai degrabă unui DSBM, dar și cu o prezență scenică greu de egalat din mai multe privințe. Dacă vreți, Mist of Misery este mai liniștită decât o trupă obișnuită black, dar cumva mai plăcută decât multe formații moderne de symphonic metal.
În spatele cortinei – și în spatele scenei 🙂 –, membrii Mist of Misery sunt mai puțin „trve” decât vă așteptați. Pot fi oameni destul de prietenoși, mai ales cu persoane care provin din aceeași țară ca ei (așa cum mi-au confirmat prietenii mei, la rândul lor, suedezi). Pe noi, românii, ne-au tratat cu o bunăvoință neutră, revigorantă.

Am uitat să precizez un lucru: înainte să înceapă concertul Mist of Misery, am avut ocazia de a vorbi puțin cu Daniel Neagoe (sufletul trupei Clouds) și cu managerul de turneu al aceleiași formații, Mihai „Coro” Caraveteanu. Comportamentul celor doi artiști deosebiți m-a convins că, oricât de cunoscută ar fi trupa Clouds, membrii și echipa acesteia rămân, în continuare, oameni – în adevăratul sens al cuvântului.

Capul de afiș al primei seri și, totodată, formația pe care o așteptam cu toții a fost, normal, Clouds. La fel ca întotdeauna, trupa a livrat un spectacol minunat, puternic emoțional. Un rol foarte important l-a jucat vocalul, Daniel Neagoe, care a cântat din suflet fiecare vers al unor piese legendare: If These Walls Could Speak (una dintre cele mai bune și mai dificile melodii Clouds), A Father’s Death, You Went So Silent, Heaven Was Blind To My Grief, Even If I Fall, Your Name In My Flesh ș.a.
Concertul a însemnat cu atât mai mult pentru formație și pentru noi, fanii săi fideli, cu cât prima prestație live Clouds a avut loc la Dark Bombastic Evening, în 2015. Evenimentul s-a desfășurat în același spațiu care, acum, cu zece ani mai târziu, avea să adăpostească Symphonic Metal Echoes. Dacă în 2015, Clouds era însoțită de Kostas Panagiotou (pianistul Pantheïst), în 2025, trupa l-a avut ca invitat special pe Fanel Lefterache – actualmente, bateristul Pantheïst.

Dincolo de trupe, setlisturi și orice altceva, organizarea mi s-a părut, încă din prima seară, excepțională. M-a impresionat devotamentul și seriozitatea de care au dat dovadă: Cristina, Frater Taciturnus, Gabriela, Anca, Silvia, Ella, Edmond, Alex, Andrei și Tudor. De asemenea, am apreciat foarte mult profesionalismul lui Lenți Chiriac și al lui Padre. Aceștia mi-au devenit prieteni și am stat la discuții faine cu ei în fiecare seară a festivalului.
Rămâneți pe fir pentru partea următoare a textului, în care vă voi spune mai multe despre cum a fost a doua seară Symphonic Metal Echoes, atât din public, cât și din culise.