Gaerea – Coma

Pe lângă multele beneficii evidente pentru minte și suflet pe care le au concertele, mai este unul, pentru cei mai curioși dintre noi: acela de a de a ne aduce în atenție albume pe care, în iureșul aparițiilor cotidiene, le trecem cu vederea. Acum vreo doi ani, am ascultat Mirage, precedentul album Gaerea. Apoi valurile de noi apariții m-au făcut să pierd trupa de pe radar, așa că abia zilele astea, auzind că urmează să ne viziteze peste vreo lună la Quantic, am zis să văd ce mai fac băieții și, mai recent, fata de la… nu ați ghicit, nu de la bas, de la chitară!
Și fac multe: angajări de personal (și anume chitarista Sonja Schuringa), album nou, concerte… După plecarea vocalistului Ruben Freitas, chitaristul Guilherme Henriques, liderul trupei, a preluat și acest rol, astfel că albumul de față (nou pentru mine, că are deja un an!) este primul cu el pe post de solist vocal. Este ușor de observat că inspirația trupei urmează un ciclu de doi ani, astfel că, din 2016, de la înființare, la fiecare doi ani avem câte o nouă apariție discografică. Să vedem ce ne oferă această trupă de metal întunecat din însorita Portugalie, pe cel de-al patrulea album al lor, intitulat Coma.
Pornind de la aspectul exterior, remarc imaginea aparent simplă, dar minuțios lucrată cu pixul, opera creată, pe durata mai multor luni, de Nathan Lorenzana. Rar mai vedem atâta dedicație pentru o copertă de album în zilele noastre, când totul se desfășoară pe fast forward.
Atenția la detalii este doar o reflectare a ceea ce avem de auzit, grija pentru formă vine din aceea pentru substanță: chitare compacte, rotunde, tobe bătute cu nerv când e cazul, alteori îmbrăcând frumos și atmosferic pasajele domoale, bucăți elegiace, melodie și agresivitate, un flux muzical visceral ce ajunge la ascultător cu intenția de a-i purifica mintea și sufletul. Cele 10 piese ne invită să coborâm în adâncul propriilor tenebre interioare, să le explorăm în ritmul propus de muzică, uneori delicat și melancolic, alteori sălbatic și dens.
Blackul portughezilor se distinge printr-o varietate de elemente din alte stiluri muzicale: doom, metalcore, death… Ele sunt caracterizate de bogăție ritmică, riffuri cărnoase, pline, fără să abuzeze de artificii precum arpegii și disonanțe. Producția este clară, poate prea clară pentru unii. Versurile abordează o tematică existențialistă, a alienării, singurătății și căutării sensului.
Să nu ne lăsăm înșelați de începutul primei piese, The Poet’s Ballet, unul delicat, însoțit de vocea clean a lui Henriques, care ne învăluie ca o boare răcoroasă, după doar două minute se stârnește vijelia sonoră, amintind de rădăcinile aspre și înghețate ale unei muzici ce își continuă evoluția, oricât ar vrea nostalgicii să o păstreze în rama de acum vreo 30 de ani. Gaerea ne spune de la prima piesă că, de la un album la altul, își face un loc tot mai important pe scena black metalului modern, dovedind o inspirație care îmbracă compozițiile în texturi și straturi diverse, dar omogene, dinamice și melancolice în același timp. Piesa de titlu e poate cea mai complexă, alcătuită din violență și durere resemnată, o introducere foarte potrivită pentru întregul album. Suspended se construiește într-un crescendo continuu al singurătății și disperării, susținut instrumental de alternanța dintre pasajele lente și cele dezlănțuite, la care Shapeshifter vine ca un contrapunct oniric, cu un început foarte doom metal, Wilted Flower ne aruncă în melancolie și tot așa, într-o alternanță de ritmuri și stări. Este însă una asumată și coerentă, care își convinge audiența și o poartă în universul propus.
Să adaug la toate acestea imaginea particulară pe care o are trupa în reprezentațiile live, unde absența chipurilor este sublimată în muzică, singura care contează, creând, tocmai prin absență, o prezență intrigantă și neliniștitoare (Sau, cum spun ei în Shapeshifter: A wall of masks/ Adapting to survive/ But beneath the façade/ A broken spirit thrives).
Mergem să-i vedem pe 4 octombrie?! La Quantic, în cadrul QFest. Și, dacă mai este nevoie de alte argumente, în deschidere vor cânta și câștigătorii Metalfan ai ediției din acest an a concursului de la Posada, ReduX. Pentru că ei au câștigat și premiul pus la bătaie de Quantic.

Season of Mist
25/10/2024

Guilherme Henriques – voce, chitară
Sonja Schuringa – chitară
Lucas Ferrand – bas
Diogo Mota – tobe

The Poet’s Ballet
Hope Shatters
Suspended
World Ablaze
Coma
Wilted Flower
Reborn
Shapeshifter
Unknown
Kingdom of Thorns