Mercaptan – Enslavement of All the Weak

Știți cine e Maradona din Carpați, nu? Colegul nostru Tugu, mare fan al lui Diego Armando – de aici vine și porecla. Și Hagi, corect! Dar știți cine e Metallica din Carpați? Masterpiece, da. Și, mai nou, Mercaptan, din Cluj-Napoca, despre care n-am reușit să detectez prea multe informații, deși cu Enslavement of All the Weak a ajuns deja la al treilea album.
Ce-i drept, Mercaptan miroase mai mult a proiect solo decât a trupă. Totul a început în 2020, când chitaristul-vocalist Kovács Zoltán a profitat de izolarea pandemică pentru a distila, de unul singur, în propriul laborator sonor, un prim album – Shadows of the Cross (2021). Componența a rămas stabilă până în 2024, când a urmat Social Injustice, un disc care emana aceeași aromă intensă de thrash metal contaminat de albumele Metallica din perioada 1986–1991: riffuri solide, ritmuri antrenante și o energie compactă, ulterior îmbuteliată și în format fizic, pe CD.
Pe noul album, Enslavement of All the Weak, vaporii specifici devin mai concentrați și mai bine dozați. Principalul catalizator al reacției este chitaristul Ianis Morar – un tânăr virtuoz care a adăugat solouri peste compozițiile lui Zoltán și le-a adus un plus evident de culoare și dinamism.
În epoca single-urilor si a EP-urilor, albumul degajă peste 50 de minute de muzică ceea ce nu e puțin lucru. Stilistic rămâne fidel thrash-ului înrădăcinat în epoca Metallica ʼ86–ʼ91, cu ceva infiltrații de gothic metal în genul primelor albume Darkseed (Spellcraft), dar explorează și zone mai atmosferice, cu schimbări de tempo și de stare neașteptate. Piesa Constellations, o instrumentală de zece minute cu intro acustic și influențe jazzy, e un exemplu de laborator extins, în care Zoltán testează și alte formule și nu se sfiește să experimenteze și cu valențele repetitivității.
Vocea lui Zoltán, undeva între Hetfield și admiratorul său no. 1, Chuck Billy, are momente în care reușește să se impună, dar și altele în care entuziasmul depășește pragul de siguranță – mai ales acolo unde muzica cere o doză de melodie. Uneori pare că se răstește la ascultător cu atâta convingere încât, personal, mă uit involuntar în jurul meu și mă întreb ce-am făcut greșit să merit o asemenea mustrare. Dar intenția e sinceră, iar curajul de a aborda un stil atât de solicitant merită apreciat la justa lui valoare.
Tobele – scrise și programate tot de Zoltán – reproduc sunetul perioadei …And Justice for All; sigur există în softul folosit un plug-in „Lars Ulrich – 1988 edition”. Inserțiile de dialoguri din filme aduc atmosferă și context pieselor, iar producția generală este curată și bine echilibrată.
Enslavement of All the Weak e, așadar, un album interesant, care arată clar că implicarea altor muzicieni – mai precis, a celui de-al doilea chitarist –  a adus un plus major proiectului. Dacă Zoltán va reuși să atragă și un vocalist dedicat, Mercaptan ar putea deveni o trupă pe deplin funcțională, nu doar un proiect promițător.
P.S. Mercaptanul este un compus organic cu sulf, recunoscut pentru mirosul său puternic și inconfundabil. Las asta aici în cazul în care va intrebați ce m-a apucat cu vocabularul „sulfuros” folosit mai sus.

Independent
01/08/2025

Kovács Zoltán – voce, chitară, bas
Ianis Morar – chitară solo

Vehemence of Vengeance
Enslavement of all the Weak
Mariana Trench
Another Day
Warchild
Priests of Greed
Constellations
Why Are You Damaged?