Hiroshima e la munte? Nu, e la mare. Dar tot ne-a plăcut. Oh Hiroshima! şi AFLMȘMP în Quantic Pub – Bucureşti
-
- 27 October, 2025
Atunci când o trupă străină din underground, nu foarte cunoscută în lume, vine foarte aproape de locul în care locuiești, de preferat ar fi să nu o ratezi sub nici o formă. Și asta din simplul motiv că nu se știe dacă mai apuci vreodată să o vezi, mai ales dacă are și ghinionul de a cânta în fața câtorva zeci de spectatori, așa cum m-aș fi așteptat. Prin urmare, atunci când am auzit de venirea Oh Hiroshima! în România, nu am mai stat pe gânduri şi mi-am luat bilet încă din prima zi. Însă, trebuie să recunosc, de la evenimentul ăsta nu aveam deloc așteptări foarte mari, având în vedere că în martie anul curent Bucharest Prog Day a avut un line-up mai consistent, şi (zic eu) mai valoros, picând atunci într-o zi de sâmbătă, dar cu un public undeva la 50-100 de persoane. Prin urmare, mă așteptam ca și în seara spectacolului Oh Hiroshima! (ulterior) și AFLMȘMP (Am fost la munte și mi-a plăcut) să fie la fel, în cel mai bun caz. Doar că, spre norocul meu și al tuturor celor implicați, sala de concerte Quantic Pub a strâns undeva în jur a 300-350 de spectatori, dornici de sunete unice, de care, de altfel, au și avut parte.
AFLMȘMP
Având în vedere că i-am mai văzut o singură dată până acum (cândva, tot în Quantic, deschizând pentru White Walls), chiar nu mă așteptam ca AFLMȘMP să presteze atât de bine. Inclusiv sunetul a fost incredibil de bun. Iar faptul că acum sunt trei chitariști în componența trupei, face ca muzica să fie mult mai închegată atunci când este prezentată live.
Sincer, înainte de acest eveniment chiar eram un pic dezamăgit de faptul că băieții au ales să nu răspundă întrebărilor pe care le-am trimis în vederea unui fost viitor interviu atunci când și-au lansat albumul I Went To The Mountain (cu tot cu remindere, la care am primit și răspuns cum că se va rezolva). Însă, după acest concert, chiar mi-a trecut orice urmă de supărare, deoarece, la cât de bine au cântat, e normal ca o astfel de trupă să își selecteze clientela în funcție de față. Exact cum era pe vremuri cârciuma The Jack, care își selecta clienții în funcție de cât de satanic și împuțit era tricoul de pe tine, sau ca Giovani Becali când spunea “eu sunt mafiot, nu vorbesc cu oricine”. Cu mențiunea că, totuși, pe AFLMȘMP chiar îi înțeleg să aibă această atitudine, chiar și doar datorită faptului că foarte mulți spectatori au venit la Quantic Pub pentru ei, un lucru demonstrat științific, având în vedere că la ei publicul a fost mai numeros. În plus, în timpul showului Oh Hiroshima! chiar am văzut destui spectatori stând la un pahar de vorbă alături de membrii AFLMȘMP în afara sălii de concert. Nimic de reproșat, oamenii au ajuns acolo special pentru compatrioții noștri, e de apreciat că au venit, că au plătit bilet și că, sper eu, s-au simțit bine. Tot ce vreau să punctez este că foarte multe persoane au ajuns acolo special pentru AFLMȘMP!
Oh Hiroshima!
Deși este un duet (Jakob Hemström – voce plus restul de instrumente și Oskar Nilsson – tobe), Oh Hiroshima! s-a prezentat în fața noastră cu încă doi membri (un basist, care face și vocile aditționale și un alt chitarist, care face și părțile de synth). Aflați pentru întâia oară în România, spre norocul meu, fix în orașul în care locuiesc, băieții au oferit ceva ce personal nu am mai văzut până acum. Despre trupă citisem în prealabil cum că ar fi una de post rock/cinematic/shoegaze/indie și alte astfel de denumiri supra inginerești. Doar că, din păcate, nu pot spune că înțeleg în totalitate acești termeni, așa că mă limitez în a spune despre Oh Hiroshima! cum că este o trupă de post rock, și cam atât (cu mici influențe indie, piesa Holding Rivers, demonstrând asta, una foarte mișto redată pe scenă).
Concertul a început cu un sunet nu foarte bun, mai ales la primele două piese, însă, ușor ușor, treaba s-a reglat. Ce-i drept, chiar și așa, nu au sunat la fel de bine precum AFLMȘMP, dar, având în vedere că Oh Hiroshima! are și voce, treaba poate fi un pic mai complicată pentru băiatul de la butoane. Oricum, per total, sunetul a fost foarte aproape de perfecțiune, mai bun decât la multe alte trupe mai bine cotate, văzute în aceeași locație, deci, nu ne putem plânge.
All Things Shining (2004) este albumul meu preferat Oh Hiroshima!, prin urmare și cele trei piese cântate de pe el în cadrul evenimentului au fost cele care mi-au plăcut cel mai mult: Deluge, Secret Youth și Wild Iris (fiind, de altfel, cireașa de pe tort). Alături de ele mi-au plăcut foarte mult și Darkroom Aesthetics – care a sunat impecabil, dar și una care în studio nu mi se pare cine știe ce, însă care live a sunat bestial: Richard D. Andreson – e un pic mai disco, așa cum liderul trupei Jakob, a prezentat-o (și asta apropo de acele influențe clare și solide, pe care orice cvadragenar întreg la cap le poate înțelege).
Pe lângă prestația fără greșeală a celor patru suedezi, am remarcat și jocul de lumini, unul care te făcea să nu-ți mai iei ochii de la scenă, fiind, de departe, cel mai mișto văzut de mine la un concert în Quantic Pub, corelat perfect cu imaginile abstracte redate de ecranul din spatele lor. Probabil că de aici vine și denumirea de cinematic a genul muzical abordat, cine știe!
De AFLMȘMP nu-mi fac griji, fiind o trupă locală, în mod cert vom mai avea și alte ocazii de a o revedea. Succesul acestui eveniment, confirmat de numărul impresionant de spectatori – mai ales având în vedere că, în aceeași sală, cu o seară înainte, Celelalte Cuvinte, o trupă de rock/metal progresiv, a atras la rândul ei un public consistent – și de calitatea prestațiilor de pe scenă, inclusiv din punct de vedere organizatoric, unde totul a decurs impecabil, ne dă speranța că, în viitorul apropiat, vom mai putea vedea concerte similare susținute de Oh Hiroshima! sau de alte trupe aflate sub egida Pelagic Records, o inepuizabilă comoară a scenei underground.
